Redacția revistei Limba Română de la Chișinău, cu sprijinul Institutului Cultural Român (prin Direcția Români din Afara Țării), al Primăriei Municipiului Chişinău, al Uniunilor Scriitorilor şi Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova organizează la Chişinău vineri, 13 mai 2011, ora 10.00, Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Revista Limba Română de la Chișinău – două decenii în serviciul culturii naţionale", prilejuită de împlinirea a 20 de ani de la fondarea revistei. La evenimentul organizat la Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi" (Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 3), vor participa cunoscuţi oameni de cultură români, reprezentanţi ai parlamentelor şi guvernelor de pe cele două maluri ale Prutului, colaboratori şi cititori ai revistei. De asemenea, sunt aşteptaţi toţi cei interesaţi de problemele actuale de lingvistică, sociolingvistică, literatură şi cultură naţională.
Vor fi abordate aspecte ale implicării mass-media în promovarea legislaţiei lingvistice şi a limbii române literare, în procesul de reconstituire a identităţii naţionale a românilor basarabeni. Va fi organizată, de asemenea, o masă rotundă în cadrul căreia vor fi dezbătute teme precum adversităţile itinerarului democratic şi impactul lor asupra situaţiei etnolingvistice şi culturale din Republica Moldova.
Revista Limba română, fondată la Chişinău în anul 1991, a reuşit să devină un instrument indispensabil de lucru pentru cadrele didactice din Republica Moldova, un ajutor eficient pentru toţi cei interesaţi să cunoască temeinic limba română. Revista îşi propune să ofere o imagine obiectivă privind trecutul, prezentul şi dinamica dezvoltării limbii, literaturii şi culturii române. Revista este în prezent finanțată de Institutul Cultural Român, prin Direcția Români din Afara Țării.