Institutul Cultural Român, cu sediul în Bucureşti, Aleea Alexandru nr.38, sector 1, organizează în perioada 12 – 16.05.2008, concurs pentru ocuparea următoarelor posturi:
1 post DIRECTOR, EXPERT grad IA la DIRECŢIA RELAŢII INTERNAŢIONALE.
Cerinţe privind ocuparea postului: - studii superioare de lungă durată la o instituţie de învăţământ superior din ţară sau din străinătate, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, recunoscută de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului; - vechime minimă de 5 ani;
- experienţă în domeniul managementului cultural sau în unul dintre domeniile conexe (în mediul public sau privat);
- cunoaşterea legislaţiei care reglementează activitatea în domeniul managementului cultural;
- cunoaşterea a două limbi străine (nivel avansat);
- cunoştinţe de operare pe calculator;
- bune abilităţi de comunicare şi coordonare a echipei, creativitate, adaptabilitate, iniţiativă.
Atribuţii: - întocmeşte programul anual şi stabileşte agenda de lucru pentru Direcţia Relaţii Internaţionale;
- răspunde de fundamentarea creditelor bugetare solicitate către ordonatorul principal de credite pentru programele/proiectele/acţiunile direcţiei;
- stabileşte contacte cu parteneri din străinătate în vederea organizării unor manifestări culturale internaţionale;
- gestionează fondurile alocate la nivel de direcţie, controlând şi răspunzând de modul în care acestea sunt utilizate pentru atingerea obiectivelor Direcţiei Relaţii Internaţionale;
- supraveghează negocierea şi aprobă cuantumul onorariilor/remuneraţiilor plătite pentru programele/proiectele/acţiunile direcţiei;
- aprobă propunerile privind necesarul de achiziţii publice pentru realizarea programelor/proiectelor/acţiunilor direcţiei;
- prezintă periodic evaluări/rapoarte/informări scrise şi verbale, cu privire la activitatea direcţiei şi face propuneri pentru eficientizarea muncii în cadrul acesteia;
- avizează şi răspunde de situaţiile statistice întocmite la nivelul Direcţiei Relaţii Internaţionale;
- reprezintă Institutul în relaţiile cu persoane fizice şi juridice de drept public şi privat în legatură cu organizarea, derularea şi coordonarea programelor/proiectelor/acţiunilor culturale, proprii sau realizate în parteneriat de Institutul Cultural Român, atât în ţară, cât şi în străinătate;
- colaborează cu direcţiile de specialitate în vederea realizării obiectivelor Direcţiei Relaţii Internaţionale.
1 post ŞEF SERVICIU, EXPERT grad II la SERVICIUL RESURSE UMANE. Cerinţe privind ocuparea postului: - studii superioare de lungă durată la o instituţie de învăţământ superior din ţară sau din străinătate, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, recunoscută de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;
- vechime minimă de 2 ani într-o poziţie de conducere similară (în mediul public sau privat);
- cunoaşterea temeinică a legislaţiei din domeniul resurselor umane;
- cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internaţională;
- cunoştinţe de operare pe calculator;
- bune abilităţi de comunicare şi coordonare a echipei, creativitate, adaptabilitate, iniţiativă.
Atribuţii: - coordonează activitatea Serviciului Resurse Umane;
- întocmeşte şi actualizează statul de funcţii al Institutului şi pe cel de personal;
- răspunde de organizarea acţiunilor de recrutare şi selecţionare a personalului necesar pentru realizarea obiectivelor Institutului, în concordanţă cu structura organizatorică a acestuia;
- asigură, în colaborare cu celelalte direcţii, realizarea procesului de evaluare anuală a performanţelor individuale şi gestionează dosarele profesionale ale angajaţilor;
- acordă consultanţă şi consiliere angajaţilor în orice problemă care ţine de domeniul resurselor umane.
1 post EXPERT grad IA la Compartimentul AUDIT PUBLIC INTERN
Cerinţe privind ocuparea postului: - studii superioare de lungă durată în ţară sau în străinătate, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, recunoscută de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (se preferă studii economice);
- vechime minimă 5 ani, de preferat în instituţii bugetare;
- cunoaşterea legislaţiei şi a normelor specifice activităţii de auditor intern, inclusiv Codul privind conduita etică a acestuia;
- cunoştinţe operare calculator (Word, Excel);
- să nu fi suferit condamnări penale;
- abilităţi de comunicare şi lucru în echipă, gândire sistematică, dinamism, perseverenţă, preocupare pentru calitatea muncii, creativitate, adaptabilitate, iniţiativă.
Atribuţii: - elaborarea proiectului planului strategic şi anual de audit public intern;
- evaluarea sistemelor de management financiar şi control ale Institutului Cultural Român, în sensul aprecierii transparenţei şi conformităţii acestora cu normele aplicabile, respectiv: de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate;
- urmăreşte stadiul implementării recomandărilor propuse de structurile auditate;
- raportează ordonatorului de credite şi structurii de control intern abilitate eventualele nereguli sau prejudicii constatate;
- elaborează Raportul anual al activităţii de audit public intern.
1 post REFERENT DE SPECIALITATE grad III la SERVICIUL RESURSE UMANE
Cerinţe privind ocuparea postului: - studii superioare de lungă în ţară sau în străinătate, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, recunoscută de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (se preferă studii economice sau juridice) - vechime minimă de 1 an într-o poziţie similară (în mediul public sau privat);
- cunoaşterea temeinică a legislaţiei din domeniul resurselor umane;
- cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională;
- cunoştinţe de operare pe calculator (Word, Excel, ReviSal);
- bune abilităţi de comunicare şi de lucru în echipă, creativitate, adaptabilitate, iniţiativă.
Atribuţii: - propune obiective în vederea realizării planului de activitate anual pentru Seviciul Resurse Umane;
- întocmeşte dosarele de pensionare pentru salariaţii Institutului care întrunesc condiţiile legale de pensionare;
- centralizează şi monitorizează programarea concediilor legale de odihnă pentru salariaţii Institutului;
- completează Registrul general de evidenţă a salariaţilor, potrivit legii;
- completează şi gestionează carnetele de muncă ale salariaţilor Institutului.
- gestionează dosarele profesionale ale angajaţilor.
1 post REFERENT DE SPECIALITATE grad III la DIRECŢIA PROGRAME CADRU DE FINANŢARE. SERVICIUL CANTEMIR
Cerinţe privind ocuparea postului: - studii superioare de lungă durată în ţară sau în străinătate, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, recunoscută de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;
- vechime minimă de 2 ani într-o poziţie similară (în mediul public sau privat);
- cunoaşterea legislaţiei din domeniul cultural;
- cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională (nivel avansat);
- cunoştinţe de operare pe calculator (Word, Excel, Internet);
- abilităţi de comunicare şi de lucru în echipă, creativitate, adaptabilitate, iniţiativă.
Atribuţii: - asigură comunicarea cu beneficiarii / potenţialii beneficiari ai programelor de finanţare; - actualizează informaţiile din rubrica destinată programelor pe pagina web a Institutului;
- verifică îndeplinirea conformităţii administrative şi a criteriilor de eligibilitate ale propunerilor formulate de operatorii culturali în vederea participării la licitaţiile de proiecte;
- monitorizează desfăşurarea proiectelor finanţate şi întocmeşte rapoarte de monitorizare;
- evaluează impactul programelor-cadru ale Institutului Cultural Român şi face propuneri de îmbunătăţire a acestora.
1 post REFERENT DE SPECIALITATE grad III la DIRECŢIA FINANCIAR-CONTABILĂ. SERVICIUL FINANCIAR
Cerinţe privind ocuparea postului: - studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă recunoscută de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (studii economice);
- vechime minimă de 2 ani în domeniu (în mediul public sau privat);
- cunoaşterea legislaţiei din domeniu;
- cunoştinţe de operare pe calculator;
- abilităţi de comunicare şi de lucru în echipă, creativitate, adaptabilitate, iniţiativă.
Atribuţii: - în baza referatelor cu propuneri de cheltuieli primite de la compartimentele de specialitate
din institut întocmeşte, înregistrează şi ţine evidenţa PROPUNERILOR DE ANGAJARE A
UNEI CHELTUIELI, document care însoţeşte aceste referate;
- întocmeşte, înregistrează şi ţine evidenţa ANGAJAMENTELOR BUGETARE
INDIVIDUALE / GLOBALE, document de angajament al fondurilor specific unei operaţiuni noi, care urmează să se efectueze sau pentru cheltuieli curente de natură administrativă;
- întocmeşte, înregistrează şi ţine evidenţa ORDONANŢĂRILOR DE PLATĂ, documente de confirmare a exigibilităţii unei plăţi, reprezentând o obligaţie certă şi o sumă datorată stabilită;
- are obligaţia a înainta toate documentele de mai sus, din timp, persoanei împuternicite cu
exercitarea controlului financiar preventiv, pentru a-i da acesteia posibilitatea să îşi exercite
atribuţiile conform legii;
- verifică dacă documentele sunt avizate de persoanele împuternicite.
1 post REFERENT treapta IA la DIRECŢIA FINANCIAR-CONTABILĂ. SERVICIUL CONTABILITATE Cerinţe privind ocuparea postului: - studii medii absolvite cu diplomă recunoscută de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (se preferă liceul economic);
- vechime în domeniu 2 ani;
- cunoaştere a legislaţiei de specialitate în instituţiile publice;
- cunoştinţe operare calculator (Word, Excel);
- cunoştinţe de contabilitate de gestiune, programe de calculator pentru evidenţă de gestiune;
- abilităţi de comunicare şi lucru în echipă, perseverenţă, rezistenţă la muncă în condiţii de stres, adaptabilitate, iniţiativă.
Atribuţii: - primeşte şi verifică bonurile de consum de materiale de la magazie şi face înregistrările corespunzătoare în contabilitatea de gestiune pe calculator;
- ţine evidenţa analitică a contului de materiale, obiecte de inventar şi mijloace fixe;
- verifică trimestrial toate intrările şi ieşirile de mijloace fixe şi obiecte de inventar;
- trimestrial verifică prin sondaj fişele de magazie cu soldul fizic şi confruntă cu fişele contabile, stabilind diferenţele şi urmărind regularizarea lor; încheie un proces verbal pe care îl prezintă şefului de serviciu.
1 post REFERENT treapta I la DIRECŢIA FINANCIAR-CONTABILĂ. SERVICIUL CONTABILITATE
Cerinţe privind ocuparea postului: - studii medii absolvite cu diplomă recunoscută de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (se preferă liceul economic); - vechime minimă de 1 an în domeniu (în mediul public sau privat);
- cunoaşterea legislaţiei din domeniu;
- cunoştinţe de operare pe calculator;
- abilităţi de comunicare şi de lucru în echipă, creativitate, adaptabilitate, iniţiativă.
Atribuţii: - înregistrează în contabilitate toate operaţiunile patrimoniale;
- evidenţiază creditele bugetare aprobate în exerciţiul bugetar curent, precum şi modificările intervenite pe parcursul exerciţiului bugetar curent cu ajutorul contului 940 – "credite bugetare aprobate";
- compară datele din conturile 940- "credite bugetare aprobate" şi 950 - "angajamente bugetare" şi determină creditele bugetare disponibile care pot fi angajate;
- evidenţiază angajamentele legale cu ajutorul contului 960- "angajamente legale".
1 post ÎNGRIJITOR treapta I la DIRECŢIA ADMINISTRATIVĂ.
SERVICIUL PROTOCOL
Cerinţe privind ocuparea postului: - studii medii/generale absolvite cu diplomă recunoscută de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;
- abilităţi de comunicare şi de lucru în echipă, adaptabilitate, iniţiativă.
Atribuţii: - asigură curăţenia în spaţiile din sediul central şi spaţiile închiriate ca puncte de lucru ale Institutului;
- participă la amenajarea sălii de spectacole pentru diferite manifestări organizate de Institut, atât la sediu, cât şi în alte locaţii.
1 post MUNCITOR treapta I la DIRECŢIA ADMINISTRATIVĂ. SERVICIUL PROTOCOL Cerinţe privind ocuparea postului: - muncitor calificat într-unul dintre domeniile: electrică, lăcătuşerie, tâmplărie , mecanică; cunoştinţe în cât mai multe din aceste domenii constituie un avantaj;
- vechime: minimum 3 ani într-unul dintre domeniile menţionate;
- spirit de echipă; accept de a lucra peste orele de program ; disponibilitate pentru lucrul peste orele de program.
Atribuţii : - întreţinere curentă clădire şi utilaje / echipamente (eventual şi aparatură de birou, copiatoare, imprimante etc.);
- ajută la ambalarea, încărcarea, descarcarea, transportul diferilor materiale;
- participă la amenajarea sălii de spectacole pentru manifestările organizate de Institut;
- colaborează cu colegii în vederea desfăşurării în bune condiţii a activităţii din cadrul Serviciului Protocol.
1 post REFERENT treapta I la DIRECŢIA ADMINISTRATIVĂ (Recepţie) Cerinţe privind ocuparea postului: - studii medii, absolvite cu diplomă;
- vechimea în posturi similare (secretariat etc.) constituie un avantaj;
- cunoştinţe de operare (Ms Office, Internet)
- abilităţi de comunicare şi lucru în echipă, gândire sistematică, dinamism, perseverenţă, preocupare pentru calitatea muncii, creativitate, rezistenţă la muncă în condiţii de stres, adaptabilitate, iniţiativă.
Atribuţii: - primeşte zilnic corespondenţa adresată institutului sau angajaţilor institutului (publicaţii, ziare, monitoare oficiale, etc) şi răspunde de distribuirea corespunzătoare a acesteia;
- răspunde de înregistrarea corectă a documentelor, la intrare şi la ieşire, în Registrul general de evidenţă;
- anunţă Conducerea sau angajaţii de prezenţa persoanelor/ partenerilor/ invitaţilor din afara institutului atunci când i se solicita acest lucru;
- colaborează cu toate direcţiile în vederea desfăşurării în bune condiţii a activităţii din cadrul Institutului Cultural Român.
1 post REFERENT treapta IA la DIRECŢIA MONITORIZARE ACHIZIŢII PUBLICE. SERVICIUL ACHIZIŢII PUBLICE
Cerinţe privind ocuparea postului: - studii medii absolvite cu diplomă recunoscută de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (studii tehnice sau economice);
- vechime minimă de 2 ani în domeniul achiziţiilor publice, aprovizionare, administrativ, economic sau juridic;
- cunoaşterea temeinică a legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice;
- cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională;
- cunoştinţe de operare pe calculator;
- abilităţi de comunicare şi de lucru în echipă, creativitate, adaptabilitate, iniţiativă.
Atribuţii: - asigură operativitatea în circuitul informaţiilor şi documentelor între Serviciul Achiziţii Publice şi celelalte compartimente din Institutul Cultural Român; - întocmeşte documente primare necesare derulării procedurilor de achiziţie şi a cumpărărilor directe;
- colaborează cu personalul tuturor direcţiilor din Institut în vederea realizării achiziţiilor publice (asigura strangerea datelor referitoare la procedurile de achizitii de la directii);
- asigură păstrarea conform legislaţiei în vigoare a dosarelor de achiziţie întocmite de către referenţii de specialitate şi experţi;
- verifică introducerea în dosare a tuturor pieselor solicitate de reglementările în vigoare.
Salarizarea se va face în conformitate cu legislaţia privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar.
Dosarul de concurs se va depune personal la sediul instituţiei, Serviciul Resurse Umane, până la data de 05.05.2008 (inclusiv) şi va cuprinde următoarele documente:
a) cerere de înscriere tip, (se obţine de pe web-site-ul www.icr.ro sau de la sediul ICR); b) fişă personală tip (se obţine de pe web-site-ul www.icr.ro sau de la sediul ICR); c) curriculum vitae actualizat (din care trebuie să reiasă clar: numele şi prenumele candidatului, vârsta, adresa, datele de contact, locurile de muncă ocupate în ultima perioadă, postul pe care l-a ocupat, perioada în care l-a ocupat, departamentul în cadrul căruia a lucrat; d) 2 fotografii; e) copie a actului de identitate însoţită de original; f) copie a certificatului de naştere legalizată sau însoţită de original; g) copie a certificatului de căsătorie (dacă este cazul), legalizată sau însoţită de original; h) copie a diplomei de bacalaureat legalizată sau însoţită de original; i) copie a diplomei de licenţă şi a foiilor matricole a anilor de studii pentru posturile de studii superioare legalizate sau însoţite de original ;
j) certificatul de cazier judiciar sau copie a bonului obţinut ca urmare a depunerii documentelor necesare în vederea obţinerii acestui document; k) adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie care atestă starea de sănătate a candidatului; l) copii ale altor diplome şi certificate care atestă pregătirea candidaţilor (dacă sunt relevante pentru postul vacant pentru care aplică candidatul), legalizate sau însoţite de original; m) copie a carnetului de muncă pe care trebuie să apară obligatoriu: "CONFORM CU ORIGINALUL", ştampila unităţii şi semnătură persoanei împuternicite în acest sens; n) o recomandare de la ultimul loc de muncă (sau de la unitatea de învăţământ în cazul absolvenţilor) privind activitatea profesională şi profilul moral, din partea unei persoane care cunoaşte în mod nemijlocit performanţele candidatului; o) un dosar de plastic.
Copiile documentelor solicitate mai sus vor fi obligatoriu legalizate sau însoţite de documentele în original, pentru a se putea certifica valabilitatea lor. Menţionăm că documentele în original vor fi eliberate pe loc, imediat după certificarea valabilităţii lor. Doar dosarele de candidatură complete vor fi înregistrate şi vor intra în concurs. Candidaţii nemulţumiţi de rezultatul concursului pot depune contestaţie, la Serviciul Resurse Umane din I.C.R., în termen de 3 zile de la data afişării rezultatelor. Contestaţiile se soluţionează în termen de 5 zile de la depunere de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor, aprobată de preşedintele I.C.R., ce va avea o altă componenţă decât Comisia de evaluare.
Rezultatele concursului vor fi anunţate public de Serviciul Resurse Umane la avizierul instituţiei, în termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea concursului, sub forma unei liste a candidaţilor declaraţi admişi.
Relaţii suplimentare se pot obţine la telefon: 0317100641; 0317100612.
Preşedinte,
Horia-Roman Patapievici