Concert de poezie și muzică folk „Sub Zodia Mariei”

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu" la Chişinău în colaborare cu Teatrul Național „Satiricus I.L.Caragiale" organizează un concert de poezie și muzică folk - „Sub Zodia Mariei" - dedicat Zilei Naţionale a României și sărbătorilor de iarnă. Evenimentul va avea loc pe data de 5 decembrie 2016, ora 17.30, la Teatrul Național „Satiricus I.L.Caragiale" şi va fi susţinut de Maria Gheorghiu (Gorghiu) - muzică, Adriana Trandafir - recital de versuri și Radu Grațianu - pian.

Spectacolul „Sub zodia Mariei" este o poveste care începe în Grădina Maicii Domnului și continuă cu prinţesa bizantină Maria de Mangop, cu care cantautoarea Maria Gheorghiu simte că rezonează puternic. Spectacolul ajunge apoi la Regina Tuturor Românilor, Maria, şi nu întâmplător în toate fotografiile de promovare a spectacolului Maria Gheorghiu poartă culoarea preferată a acesteia, mov, pentru apoi să spună artistic povestea celei care a dus în lume frumuseţea cântecului popular românesc, Maria Tănase.

Intrarea este liberă.