- 22 January 2021
- Etichete ICR ICR Bruxelles Colegiul Europei Propunere burse
O întâlnire online între Federica Mogherini, rector al Colegiului Europei din Bruges, și Liliana Țuroiu, directorul ICR Bruxelles, în vederea stabilirii unor modalități concrete de cooperare culturală și susținere a cercetării academice, în anul 2021, a avut loc joi, 14 ianuarie.
Reprezentanța din Belgia propune acordarea a două burse, destinate susținerii unor lucrări de cercetare. Parteneriatul academic cu ICR Bruxelles, iniţiat în 2014, a fost extins în anul 2018 printr-un „Memorandum de Înțelegere” semnat între cele două instituții. Acest document asigură cadrul pentru promovarea reciprocă, schimb de specialiști, organizarea de conferințe academice și pentru susținerea proiectelor reprezentanței ICR Bruxelles de formare lingvistică și diplomație culturală, în rândul studenților și absolvenților colegiului.
Înființat în anul 1949, Colegiul Europei din Bruges (College of Europe) este o instituţie academică europeană de elită care găzduieşte anual peste 300 de studenţi din întreaga lume, fiind principalul centru de formare a viitorilor funcţionari ai Uniunii Europene. Printre absolvenții acestei prestigioase instituții se numără actuali și foști premieri, miniștri de externe, ambasadori ai statelor membre UE, oficiali europeni, personalități culturale internaționale.
„Este important de menționat că acest parteneriat face posibil un excelent dialog în planul diplomației culturale și permite, deopotrivă, colaborarea mediului universitar românesc cu una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ la nivel european. Colegiul Europei oferă posibilitatea organizării de cursuri de limba română, iar agenda comună poate fi extinsă în domeniul organizării de conferințe și evenimente culturale cu participarea studenților, absolvenților, a creatorilor și cercetătorilor români”, a precizat Liliana Țuroiu.
Propunerea ICR Bruxelles este de a iniția, începând cu 2021, două burse destinate susținerii unor lucrări de cercetare în domeniul diplomației publice și culturale și de a extinde colaborarea în plan cultural, pentru o mai bună promovare reciprocă. Colegiul Europei și-a exprimat aprecierea pentru excelenta colaborare cu ICR, precum și interesul de a găzdui o expoziție de artă românească în spațiile sale, în continuarea succesului expozițiilor din cadrul Festivalului Europalia România. De asemenea, Colegiul Europei este deschis propunerii de a include specialiști români în evenimentele și conferințele din agenda anului în curs și va promova pe canalele sale de comunicare evenimente online lansate de ICR prin reprezentanța sa de la Bruxelles.
De menționat și faptul că în ultimii ani, ICR Bruxelles a organizat cursuri de limba română integrate în politica educaţională a Departamentului de Limbi Străine al colegiului care prevede studiul disciplinelor în sistem bilingv, engleză-franceză, precum şi dobândirea de cunoştinţe în alte limbi străine.
Colegiul a manifestat un permanent interes pentru predarea limbilor română, neerlandeză, germană, italiană şi spaniolă ca limbi opţionale în vederea pregătirii studenţilor pentru piaţa competitivă a muncii. Metodologia cursurilor de limba română a respectat Cadrul European Comun de Referinţă pentru Limbi Străine şi a cuprins teme adaptate domeniilor de studiu ale colegiului: drept european, administraţie publică europeană şi afaceri europene.
În fiecare an, studenții Colegiului Europei au posibilitatea de a organiza o săptămână națională cu scopul de a-și promova țara natală. În cadrul acestei săptămâni, au loc conferințe la care sunt invitați, în calitate de „guest speakers”, personalități și diplomați de rang înalt, precum șefi de stat sau de guvern și comisari europeni. ICR Bruxelles a organizat, în fiecare an, evenimente culturale dedicate Săptămânii Naționale la Colegiul Europei, alături de studenții din România și din Republica Moldova.