Lansarea în Israel a volumelor „Ce ne spunem când nu ne vorbim” și „40 de zile” de Chris Simion
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Teatrul Karov și Asociația Ziariștilor și a Oamenilor de Cultură de Limbă Română, organizează lansarea în Israel a volumelor „Ce ne spunem când nu ne vorbim și „40 de zile de Chris Simion, apărute
Grupul basarabean „Trigon”, la London Jazz Festival
Joi, 17 noiembrie, ora 20. 00, în The Forge, 3-7 Delancey Street, Londra, va concerta trupa „Trigon, considerată de multă vreme, una dintre cele mai bune formații de jazz din Estul Europei. Trupa a fost înființată în anul 1992 şi este condusă de violistul Anatol
O nouă reprezentație a spectacolului „Tzara.Dada.Teatru”, în prezența domnului Radu Boroianu, președintele ICR
După succesul înregistrat la premiera din 13 octombrie, la cererea publicului, va avea loc, pe 16 noiembrie, o nouă reprezentație a flamboiantului spectacol realizat de Cristian Luchian după textele dramatice ale vizionarului avangardist român Tristan Tzara. Parte
Expoziţia „25+1 Foto Cluj“ la FIVE PLUS Art Gallery din Viena
Galeria FIVE PLUS Art din Viena şi Institutul Cultural Român de la Viena prezintă, în perioada 5–14 noiembrie, expoziția aniversară „25+1 Foto Cluj” a departamentului de Fotografie-Video-Procesare Computerizată a Imaginii (înfiinţat acum 26 ani) din cadrul
Expoziţie foto şi Dialogurile „DIVAN” despre Timişoara
Institutul Cultural Român de la Viena şi Ambasadei României la Viena organizează în data de 13 noiembrie, de la ora 17. 00, un eveniment dedicat oraşului Timişoara, oraş desemnat Capitală Europeană a Culturii în anul 2021. Cu această ocazie, la sediul ICR
Puiu Costachi Dumitraș – „Insula paradiziacă”
Joi, 27 octombrie 2016, la Institutul Cultural Român, în Aleea Alexandru, se va deschide expoziția „Insula paradiziacă a pictorului Puiu Costachi Dumitraș. Artistul, născut în 1958, a avut mai multe expoziții personale și de grup în România și în străinătate.
Întâlnirea Comisarului European Corina Crețu cu președintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu
Comisarul European pentru Politică Regională Corina Crețu l-a primit miercuri, 9 noiembrie 2016, la Bruxelles, pe dl. Radu Boroianu, președintele Institutului Cultural Român. Discuțiile s-au concentrat pe relațiile dintre Institutul Cultural Român și instituțiile
„Debut + 1”, expoziție Ursula Krauss și Lucian Christian Hamsea
Vineri, 28 octombrie 2016, de la ora 18. 30, va avea loc la Accademia di Romania in Roma, la Sala de expoziţii, vernisajul expoziţiei de pictură „Debut + 1”, care cuprinde lucrările pictoriţei Ursula Krauss şi ale artistul plastic Lucian Christian Hamsea,
Pianista Raluca Ştirbăţ, în turneu londonez
O „vrăjitoare sub ale cărei degete pianul prinde viaţă, cum o numea compozitorul Valentin Timaru, remarcabila pianistă Raluca Ştirbăţ, în același timp o neobosită susținătoare a unor proiecte culturale de impact, revine la Londra pentru două recitaluri
Basme moderne din România și Suedia. Discuții cu două autoare și ilustratoare de cărți pentru copii, la Berlin
Institutul Cultural Român din Berlin și Ambasada Suediei la Berlin organizează joi, 3 noiembrie 2016, ora 13. 00, lecturi și discuții cu două autoare și ilustratoare de cărți pentru copii din România și Suedia: Irina Dobrescu și Christina Björk. Evenimentul
Expoziţia de fotografie „Arborii bătrâni”, semnată Florin Ghenade, la Varşovia
Începând din 3 octombrie, timp de două luni, Institutul Cultural Român de la Varşovia va prezenta în capitala poloneză proiectul Arborii batrâni, semnat de Florin Ghenade, într-o expoziţie de fotografie în aer liber. Imaginile, înfăţişând copaci impresionanţi,
Expoziţia de pictură semnată de Mircea Paul Goreniuc, la Beijing - articol apărut pe site-ul Radio China Internațional în limba română
În data de 25 octombrie 2016 pe site-ul Radio China Internațional în limba română a apărut un articol despre expoziția de pictură a artistului Mircea Paul Goreniuc organizată la sediul ICR Beijing. În cele ce urmează afișăm conținutul articolului:Expoziţia