Ten Tors Orchestra la Ateneul Român
Ansamblul britanic Ten Tors Orchestra, sub bagheta dirijorului Simon Ible, va concerta în premieră la Ateneul Român, marţi, 22 noiembrie 2011, ora 19. 00, alături de importanți soliști români: Ladislau Csendes – violă, Alexandru Matei – percuție, Sorin Rotaru
Periferic de Bogdan George Apetri la First Film Festival, China
Lungmetrajul Periferic, în regia lui Bogdan George Apetri, va fi prezentat la cea de-a patra ediție a First Film Festival, China. Festivalul, dedicat regizorilor debutanți, se desfășoară în perioada 26 octombrie – 9 noiembrie 2011 în cinci mari oraşe din China:
Lia Perjovschi expune în premieră la Festivalul Tulca din Galway, Irlanda
Artista Lia Perjovschi deschide pe 4 noiembrie 2011 prima expoziţie personală din Irlanda, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Londra, în cadrul Festivalului TULCA din Galway. Acesta este unul dintre cele mai importante evenimente anuale de artă contemporană
Dialogul cultural EUROPA-CHINA. Întâlnire organizată de EUNIC și Academia Națională de Arte a Chinei
În perioada 26-29 octombrie 2011 se va desfășura în Luxemburg, la Centrul Cultural al Abației din Neumünster, a patra ediție a conferinței Dialogul cultural Europa-China, organizată de EUNIC (Rețeaua Europeană a Institutelor Naționale de Cultură) și Academia
Recitaluri susţinute de pianistul Eduard Stan în Israel
Eduard Stan, unul dintre cei mai apreciaţi pianişti români ai momentului, va susţine o serie de recitaluri în Israel, în luna septembrie 2011, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv. Repertoriul recitalurilor va cuprinde lucrări ale compozitorilor
Conferinţa Naţională a Societăţii de Antropologie Culturală din România, ediţia a VIII-a
În perioada 22-25 septembrie 2011, la Casa Universitarilor din Bucureşti (str. Dionisie Lupu nr. 46), va avea loc cea de-a VIII-a Conferinţă Naţională a Societăţii de Antropologie Culturală din România, cu tema „The Material Culture (Re)Turn in Anthropology:
Ghid cultural bilingv „Românii de pe Ringstrasse: trasee de ieri prin Viena de azi“
Institutul Cultural Român de la Viena a lansat în Austria ghidul cultural bilingv „Românii de pe Ringstrasse: trasee de ieri prin Viena de azi / Auf rumänischer Spurensuche durch Wien: Ein Stadtführer, autori Gabriel Khon şi Peter Schubert. Varianta electronică
Lansarea albumului de sculptură Antonovici
Marţi, 10 mai 2011, ora 18. 00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, Bucureşti) va avea loc lansarea albumului Antonovici, autori Doina Uricariu şi Vladimir Bulat, publicat la Editura Universalia Publishers, New York, 2011. Albumul bilingv (română-engleză)
Ion Grigorescu în dialog cu Kathrin Rhomberg, la Tate Modern
Artistul Ion Grigorescu revine la Londra pe 21 martie 2011 pentru un eveniment special în cadrul expoziţiei de grup Out of Place, deschisă la prestigioasa galerie Tate Modern. Artistul va susţine o conversaţie cu Kathrin Rhomberg – curatoarea Bienalei de la Berlin
Institutul Cultural Român, partenerul stagiunii „Muzica la Palatele Brâncoveneşti” 2011
Din luna martie, Palatul Mogoşoaia va găzdui cea de-a III-a ediţie a Stagiunii „Muzica la Palatele Brâncoveneşti. Organizat de Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti în parteneriat cu Institutul Polonez, Centul Cultural al Republicii Ungare şi Institutul Cultural
"Oceanul mare" la Seara de film
Vineri, 25 februarie 2011, de la ora 18. 00, în cadrul programului Seara de film, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti) va fi proiectat documentarul Oceanul mare (2009), în regia Katharinei Copony. Va lua cuvântul producătoarea Ada Solomon.
Infocarte.ro – sub auspiciile Institutului Cultural Român
Romanian Books in Print (Catalogul Cărţilor Disponibile în România – www. infocarte. ro) va avea, începând din această lună, auspiciile Institutului Cultural Român. ICR va promova utilizarea catalogului online Infocarte în rețeaua institutelor culturale din