ICR Varșovia marchează Ziua Internațională a Traducătorului în cadrul unei serii de evenimente sub egida EUNIC
EUNIC (Rețeaua Institutelor Naționale de Cultură ale Uniunii Europene) din Varșovia, împreună cu Asociația Traducătorilor Literari și Delegația Comisiei Europene în Polonia, organizează și în acest an o serie de evenimente cu prilejul Zilei internaționale
REGULAMENT GENERAL privind acordarea burselor pentru cercetare şi documentare, cât şi asigurarea altor forme de sprijin material (rezidenţe) – 2023 – 2024
Programul Bursele Institutului Cultural Românare ca scop sprijinirea cercetătorilor, traducătorilor, jurnaliştilor culturali şi, nu în ultimul rând, a artiştilor, în efortul lor de pregătire specializată, atât în România, cât şi în străinătate, asigurând
Evenimente organizate de reprezentanțele Institutului Cultural Român cu ocazia Zilei Europene a Limbilor
Ziua Europeană a Limbilor este sărbătorită anual pe 26 septembrie și este dedicată diversităţii lingvistice, multilingvismului, învățării limbilor străine și are ca obiectiv să atragă atenția publicului asupra importanței învățării limbilor străine
Programul românesc la Festivalul Internațional de Carte de la Budapesta, organizat de ICR și Ministerul Culturii
Institutul Cultural Român de la Budapesta, în colaborare cu Ministerul Culturii din România, organizează o serie de evenimente literare în cadrul Festivalului Internațional de Carte de la Budapesta, ajuns la cea de-a 28-a ediție, desfășurat în perioada 28 septembrie
România, țară invitată la festivalul literar „I Dialoghi di Trani”. Ana Blandiana participă la festival cu sprijinul Accademia di Romania in Roma
Cea de-a XXII-a ediție a festivalului „I Dialoghi di Trani” din Italia, având tema „Grija”, ca practică zilnică în slujba binelui comun, se desfășoară în perioada 21-24 septembrie 2023, România având anul acesta statut de țară invitată – „paese ospite“.
Poeta Alina Purcaru, prezentă la Festivalul European TRANSPOESIE cu sprijinul ICR Bruxelles
În perioada 26-30 septembrie 2023, rețeaua EUNIC Brussels va organiza cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului european TRANSPOESIE. Cu această ocazie, Institutul Cultural Român de la Bruxelles susține participarea poetei Alina Purcaru în cadrul Festivalului. Tema
Ana Blandiana participă la Festivalul literar „Pordenonelegge – Festa del libro con gli autori”, cu susținerea IRCCU Veneția
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia susţine şi promovează participarea poetei Ana Blandiana la a XXIV-a ediţie a Festivalului literar „Pordenonelegge – Festa del libro con gli autori”. Prezentarea cărţii poetei Ana
Aniversări literare în numărul din septembrie al revistei bilingve „Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni”
Numărul 9/septembrie 2023 al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române” marchează o seamă de aniversări literare ale acestui an. În deschidere, invitatul lunii, Jan Willem Bos, traducător, scriitor, lexicograf și ziarist. Născut
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău în colaborare cu ICR organizează primul său showcase internațional de spectacole
Cu câteva zile înainte de Reuniunea Teatrelor Naționale Românești la Chișinău, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău în colaborare cu Institutul Cultural Român organizează o prezentare tip showcase a celor mai bune producții ale sale. Timp de
Turneul literar al scriitorului Mircea Cărtărescu în Italia, la Napoli, Mantova și Padova, cu sprijinul Institutului Cultural Român
Scriitorul Mircea Cărtărescu participă, în perioada 1-8 septembrie 2023, la o serie de evenimente literare din Italia, la Napoli, Mantova și Padova, cu sprijinul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. Turneul literar va începe
Scriitorul Cristian Fulaș susține, în Elveția, conferința „Ioșca și Proust”
Asociația Scriitorilor din Lausanne/ Le Cercle Littéraire de Lausanne (Confederația Elvețiană) organizează în data de 4 septembrie 2023, la sediul său din Place Saint-François 7, o întâlnire a membrilor săi cu scriitorul și traducătorul român Cristian Fulaș.
România, țară invitată de onoare la festivalul Le livre sur les quais, Morges, Elveția
· Participarea autorilor români este susținută de Institutul Cultural Român prin Direcția Relații Internaționale. România este țară invitată de onoare la cea de-a 14-a ediție a festivalului Le livre sur les quais, care se desfășoară în perioada 1 -