„Stindardul liturgic al lui Ștefan cel Mare”, în SUA
Proiectul Institutului Cultural Român din New York, ”The History of Romania in One Object” / „Istoria României într-un obiect”, realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), continuă astăzi, 25 mai 2020, cu prezentarea „Stindardului
PARIS. Scriitorul franco-român Petrika Ionesco, la Noaptea Literaturii
Cea de-a VIII-a ediţie a Nopţii Literaturii de la Paris, organizată de Forumul Institutelor Culturale Străine de la Paris (FICEP), se va desfăşura online sâmbătă, 30 mai, între orele 18. 00 – 23. 00. ICR Paris, membru al FICEP, susţine prezenţa scriitorului
VENEȚIA. Expoziţia Internaţională de Arhitectură La Biennale di Venezia s-a amânat pentru 2021
Organizatorii celei de-a 17-a ediții a Expoziției Internaționale de Arhitectură – La Biennale di Venezia – au anunțat amânarea evenimentului pentru anul 2021. Expoziția, cu tema “How Will We Live Together?”, curatoriată de Hashim Sarkis, va avea loc în perioada
BUCUREŞTI. Contribuţia adusă culturii universale de mari personalităţi aromâne
Proiectul „Mari personalităţi aromâne”, organizat de Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Institutului Cultural Român, presupune realizarea unei expoziţii online dedicate aromânilor, care au rămas în istorie prin realizările lor şi sprijinul adus
BRUXELLES. #dansliteratura, un jurnal performativ dezvoltat de artistul Cosmin Manolescu
„Corpul în relaţie cu poezia, muzica şi artele plastice” este un jurnal performativ dezvoltat de curatorul Cosmin Manolescu împreună cu trei artişti români - Robert Elekes, Sabina Ulubeanu şi Alina Uşurelu, alături de reprezentanţa Institutului Cultural Român
BRUXELLES. Corespondenţă între artişti pe timp de izolare
Artistul vizual Mihai Zgondoiu și Claudia Rădulescu, artist și curator de origine română din Belgia, vor realiza un inedit dialog digital între Bucureștiși Bruxelles, prin intermediul desenului. În perioada 1 mai – 1 iunie, cei doi comunică exclusiv prin compoziții
Cum va arăta cultura română în lume. Prestigiul dobândit în diplomația publică este de partea noastră
Misiunea Institutului Cultural Român de a promova cultura și civilizația țării noastre peste hotare s-a adaptat noilor condiții mondiale. Cinci specialiști din cadrul Institutului Cultural Român au explicat recent care sunt strategiile ICR și pe ce avantaje ale
Poezie românească, expusă la Varșovia
Expoziția în aer liber „Poezia în oraș/Poems in the City”, în cadrul proiectului cu același nume organizat de EUNIC Varșovia – Asociația Institutelor Naționale pentru Cultură ale Uniunii Europene, în colaborare cu Primăria Varșoviei, Reprezentanța Comisiei Europene
BUCUREȘTI. Festivalul Filmului European se vede de acasă
Cea de 24-a ediție a Festivalului Filmului European, un adevărat reper cultural al lunii mai pentru publicul din România, organizat de Institutul Cultural Român, Reprezentanța Comisiei Europene și membrii EUNIC România, a fost amânată din cauza crizei sanitare.
BUCUREȘTI. Monumente istorice ale vechiului oraş al aromânilor, Moscopole, prezentate într-o expoziţie de fotografie
Proiectul „Moscopole – patrimoniu cultural al romanităţii balcanice”, organizat de Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Institutului Cultural Român, presupune realizarea unei expoziţii online dedicate oraşului aromânilor, Moscopole, cel mai important
BUCUREȘTI. Europa, celebrată prin ”Enescu, la înălțime”, cu Orchestra Metropolitană și dirijorul Daniel Jinga
La mulți ani, EUROPA! Astăzi, România face un cadou de excepție atât publicului european, cât și celui universal: Enescu, la înălțime, prin filmul “Rapsodiem”. Cu sprijinul Institutului Cultural Român, oricine se poate bucura acum de muzica enesciană împletită
10 ani de „Orizonturi culturale italo-române”
Numărul din mai este în mod tradiţional dedicat Salonului Internaţional de Carte de la Torino, revista „Orizonturi culturale italo-române” fiind partener media al României la cea mai importantă manifestare de gen din Italia. La ediţia din acest an a Salonului,