Timp

3 Jul 2023

Înscrieri la selecția anuală pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO), ediția 2023

Până la 30 septembrie, tinerii muzicieni români cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani se pot înscrie la selecţia anuală pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO). Audițiile vor avea loc în zilele de 16 și 17 octombrie 2023, la București. Începând

3 Jul 2023

Participanți din 12 țări la Școala de Vară organizată de Institutul Cultural Român la Brașov

Institutul Cultural Român reia, după o pauză de trei ani, programul Școala de Vară de la Brașov, în cadrul căruia sunt organizate cursuri de limbă, cultură și civilizație românească pentru străini. Ediția din acest an a programului, cu numărul 26,

30 Jun 2023

Școala de Vară, cel mai vechi program al Institutului Cultural Român, revine la Brașov

După trei ani de absență, Școala de Vară revine la Brașov în perioada 2-23 iulie 2023. Evenimentul de deschidere va avea loc luni, 3 iulie 2023, ora 11. 00, la Universitatea „Transilvania din Brașov (în corpul N al Facultății de Litere), în prezența prof.

30 Jun 2023

Zece publicații culturale în limba română din Republica Moldova primesc finanțare de la ICR „Mihai Eminescu” Chişinău

Institutul Cultural Român„Mihai Eminescu” de la Chişinău sprijină financiar apariția a zece publicații culturale în limba română din Republica Moldova, în urma concursului desfășurat în perioada mai – iunie 2023. Consecvent tradiţiei sale de a susţine

29 Jun 2023

Biroul de Cercetare Melodramatică prezintă performance-ul „The Perfect Heel” în Germania, cu sprijinul ICR Berlin

Performance-ul „The Perfect Heel”/„Tocul perfectˮ, parte integrantă a expoziției „High Heel Communism” curatoriată de Susanne Prinz, va fi pus în scenă de artista fondatoare a Birouluide Cercetare Melodramatică (BCM), Irina Gheorghe, și colaboratoarea

26 Jun 2023

Alexandra Badea și Cristian Fulaș, premiați de Academia Franceză

Regizoarea și autoarea Alexandra Badea și scriitorul și traducătorul Cristian Fulaș se numără printre cei 67 de laureați ai premiilor acordate în anul 2023 de Academia Franceză, potrivit unui anunț al forului academic și cultural. Alexandra Badea a primit

26 Jun 2023

PETRECEREA CITITORILOR, un eveniment inedit al ICR, dedicat celor care iubesc cărțile românești și pe autorii lor

Miercuri, 5 iulie, începând cu ora 18. 00, Institutul Cultural Român (ICR), prin Centrul Național al Cărții (CENNAC), organizează în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR, strada Nicolae Crețulescu nr. 8) PETRECEREA CITITORILOR, un eveniment

25 Jun 2023 - 25 Jun 2023

Un nou episod din seria ”Talking Memory” dedicat evreilor din România, la Tel Aviv

Muzeul ”The Ghetto Fighters' House”  invită publicul  la un nou episod din seria Talking Memory dedicat evreilor din România, intitulat Romanian Jewry during the Holocaust: Filling in the Gaps (Evreimea română în timpul Holocaustului: completarea golurilor).

24 Jun 2023

Ateliere de improvizație și spectacol demonstrativ cu actorul Marius Florea Vizante la Chișinău

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Teatrul „Alexei Mateevici”, organizează o serie de ateliere de improvizație, urmate de un spectacol, într-un proiect coordonat de Marius Florea Vizante sub genericul „Impro-viziuni”.

23 Jun 2023

Weekend regal românesc la Varșovia. 100 de ani de la vizita istorică a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria în Polonia

Institutul Cultural Român de la Varșovia, în colaborare cu Ambasada României în Republica Polonă și Casa Întâlnirilor cu Istoria, organizează o suită de activități pentru a marca unul dintre momentele de vârf în relațiile bilaterale româno-polone din

23 Jun 2023

„Privirea“, proiect realizat de pictori ai grupului NOIMA în cadrul Mural Internacional de Arte Urbano din Mexic

Patru artiști ai Grupului NOIMA – Cosmin Frunteş, Dan Gherman, Andrei Rosetti și Sorin Scurtulescu – vor realiza în Ciudad de Mexico, cu sprijinul Institutului Cultural Român și al Ambasadei României în Statele Unite Mexicane, proiectul de artă murală colectivă

23 Jun 2023 - 23 Jun 2023

Soprana română Elena Moșuc susține un recital extraordinar cu Orchestra Simfonică din Haifa

La invitația Orchestrei Simfonice din Haifa, una din cele mai reputate instituții de gen, soprana română Elena Moșuc va susține un recital extraordinar în cadrul popularei serii de concerte numite ”Friday Morning Opera Gems”. Evenimentul va avea loc în data de