Regizorul ceh Jiří Menzel, celebrat la TIFF 2013
Renumitul cineast ceh Jiří Menzel va fi distins cu Premiul pentru Întreaga Carieră / Lifetime Achievement Award la cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Regizor de film și teatru, actor și scenarist, autor al unor filme premiate
Marele dirijor şi compozitor Constantin Silvestri, sărbătorit la Londra în cadrul Seriei Concertelor Enescu
Cea de-a şasea stagiune a Seriei „Concertelor Enescu” se încheie pe data de 6 iunie 2013 cu un concert aflat sub semnul geniului lui Constantin Silvestri (1913 - 1969), sărbătorit la 100 de ani de la naştere, dar şi al prieteniei fertile între cei mai mari compozitori
Trei regizori români la Festivalul Documentarist de la Istanbul
Sâmbătă, 1 iunie, va avea loc la Istanbul deschiderea oficială a celei de-a cincea editii a Festivalului de Film documentar Documentarist – Zilele documentarelor, desfășurat timp de șase zile în metropola turcă. Filmul documentar românesc este reprezentat în
Precizare în legătură cu posturile de directori ai ICR Madrid și ICR Istanbul
În legătură cu posturile de directori ai ICR Madrid și ICR Istanbul precizăm următoarele: 1. Conform prevederilor legale, a avut loc evaluarea anuală a activităților fiecărui institut cultural român din străinătate, iar la această evaluare cele de la Istanbul
SoNoRo-Interferențe pe scena Palazzo Ricci din Montepulciano
Cea de-a patra ediție a workshop-ului SoNoRo-Interferențe de la Montepulciano, Italia, se desfășoară în perioada 26 mai – 2 iunie. Nouă tineri muzicieni români vor lucra, timp de o săptămână, alături de cinci muzicieni consacrați ai scenei internaționale:
Presa suedeză despre programul României la Târgul de Carte de la Göteborg din 2013
Presa suedeză din 29 mai acoperă pe larg participarea României în calitate de invitată de onoare la Târgul de Carte de la Göteborg din 2013, participare prezentată de Dan Shafran, Directorul Institutului Cultural Român de la Stockholm, în cadrul unei conferinţe
„Divanul călător“ ajunge la Bookfest
Miercuri, 29 mai 2013, începând cu ora 18. 00, artistul vizual Josef Trattner va fi prezent, la invitaţia Forumului Cultural Austriac, la Salonul de Carte Bookfest, unde va avea loc prezentarea cărții sale, Divanul călător. Lansarea va avea loc la standul celor trei
Biografia lui Ion Ioanid, „un Soljeniţîn român“, dezbătută la ICR în seria „Caractere“
Seria de dezbateri „Caractere – biografii emblematice ale detenţiei politice din România“ continuă marți, 28 mai 2013, ora 17. 00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București), cu o întâlnire dedicată deținutului politic Ion Ioanid, autorul
Poeta şi traducătoarea Linda Maria Baros, aleasă membru titular în Academia Mallarmé din Franţa
Poeta şi traducătoarea Linda Maria Baros a fost aleasă la numai 31 de ani membru titular în Academia Mallarmé din Franţa. Ea ocupă unul dintre fotoliile „nemuritorilor‟ începând din 22 mai 2013. Născută în România în 1981, doctor în literatură comparată
Participarea României la cea de-a 55-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – La Biennale di Venezia
Ca urmare a Concursului Naţional pentru selectarea proiectelor care vor reprezenta România la cea de-a 55-a ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia, organizat de Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român, România va prezenta
A apărut ediția de primăvară a revistei Lettre Internationale
A apărut numărul 85 al revistei Lettre Internationale, editată de Institutul Cultural Român. Revista poate fi achiziționată din Librăria ICR (Aleea Alexandru 38, București), de pe site-ul www. e-icr. ro sau prin abonament. De asemenea, este distribuită în librării
Presa suedeză afirmă că ICR Stockholm a schimbat în bine percepţia suedezilor despre România
În câteva articole apărute recent în presa suedeză, Institutul Cultural Român de la Stockholm este lăudat pentru activitatea pe care o depune. Săptămânalul local Mitt i Södermalm din Stockholm, săptămânalul naţional Arbetaren şi cotidianul local Värmlands