Academia de Management Cultural / The Cultural Management Academy
Academia de Management Cultural este un program de studii postuniversitare inițiat în 2015 de Institutul Goethe din Bulgaria, membrii clusterului EUNIC Bulgaria, în colaborare cu Universitatea din Sofia. În 2017 acest program se extinde în Grecia (Salonic) și România
Conferință „Nevoia de Maiorescu” – ICR Berlin
Loc: Ambasada României, Dorotheenstrasse 62 – 66, 10117 Berlin. Ora: 19. 00. Un popor care doar de curând dispunea de un stat propriu, care s-a exprimat în cele mai diverse forme ale literaturii vreme de sute de ani, a cărui tânără generație se
E.S. Michèle Ramis, noul ambasador al Franței: „Port o bluză românească în semn de prietenie pentru România”
Institutul Cultural Român a organizat joi, 6 iulie 2017, evenimentul „Mesageri identitari”, care a fost găzduit în Sufrageria Regală a Muzeului Național de Artă al României. Pornind de la o selecție de tablouri aflate în patrimoniul muzeului, printre care
Felicitări studenților care au încheiat cu succes cursurile de limbă română la ICR Bruxelles în anul academic 2016-2017
Peste 20 de iubitori ai limbii române au urmat cursurile organizate de Institutul Cultural Roman Bruxelles în anul academic 2016-2017. Entuziaști și încurajați de ameliorarea utilizării limbii române în acest an, studenții au încheiat cu succes sesiunea de
„Acasă la tata” la Cinemateca de la ICR Londra
Cinemateca de la Institutul Cultural Român din Londra continuă, în 6 iulie 2017, cu producția ,,Acasă la tata”, debutul regizoral al lui Andrei Cohn. După proiecția de la Institut, filmul va fi prezentat și la centrul cultural ”artFix” din Londra, inaugurând
Modernismul socialist in România
Institutul Cultural Român de la Varșovia susține prezența arh. Dumitru Rusu la importantul program al Centrului Internațional pentru Cultură de la Cracovia, intitulat „Academia Patrimoniului Cultural”, în cadrul căruia, joi, 6 iulie 2017, ora 18. 00, arhitectul
Celebrarea costumului tradiţional românesc la Muzeul Naţional de Artă
Institutul Cultural Român organizează joi, 6 iulie 2017, de la ora 19. 30, evenimentul „Mesageri identitari”, care va fi găzduit în Sufrageria Regală a Muzeului Național de Artă al României (Calea Victoriei nr. 49 – 53). Pornind de la o selecție de tablouri
Institutul Cultural Român organizează a doua ediție #ADMUSICAM
Institutul Cultural Român organizează la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, în perioada 3-16 iulie 2017, a doua ediție #ADMUSICAM - o sesiune de două săptămâni de instruire în management personal, prezentare şi audiţii, dedicată muzicienilor
E.S. Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, s-a întâlnit cu doamna Liliana Țuroiu, președintele ICR
Președintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Țuroiu, s-a întâlnit miercuri, 5 iulie 2017 , cu E. S. Ambasadorul Statelor Unite la București, domnul Hans Klemm, la sediul ICR din Aleea Alexandru. La întâlnire, care a avut loc după Ziua Națională
Ziua Universală a Iei sărbătorită la Istanbul
Cu ocazia Zilei Universale a Iei, marți, 4 iulie 2017, la sediul Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir” a avut loc o prezentare multimedia a cămășii tradiționale, simbolistica veşmântului popular românesc – cromatică, motive – cu scopul
România, țară invitată la cea de-a 77-a ediție a Târgului de carte de la Madrid
În data de 4 iulie 2017 a fost semnat protocolul de colaborare între Institutul Cultural Român și Asociația Librarilor din Madrid, document potrivit căruia România va participa în calitate de Țară invitată la cea de-a 77-a ediție a Târgului de carte Retiro
Institutul Cultural Român și Societatea Română de Radiodifuziune au semnat un acord de colaborare
Institutul Cultural Român (ICR) și Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) au semnat marți, 4 iulie 2017, la sediul Institutului Cultural Român din București, acordul de colaborare instituțională, pentru realizarea și promovarea mai multor evenimente culturale