Piesa „Dezertorul” de Mihail Sorbul prezentată la Atena
Piesa Dezertorul de Mihail Sorbul va fi prezentată la Atena, Republica Elenă de Studioul de Teatru Profesionist din Diaspora în perioada 4 aprilie ‒ 18 iunie 2018. Proiectul are în vedere susținerea a zece spectacole în limba română și a zece spectacole în
Lista proiectelor organizate de reprezentanțele ICR din străinătate în luna MARTIE 2018
Institutul Cultural Român de la Beijing 14, 15, 16, 17, 20 martie /„Sosirea primăverii“. ICR Beijing a organizat o serie de concerte în interpretarea Corului Regal. 15 martie / „România prezentată tinerilor elevi“ în Anul Centenarului Marii
Turneul Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti la Chişinău
ICR Chişinău sprijină deplasarea Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti la Chişinău, în cadrul celei de-a V-a ediţii a proiectului „Teatrul Românesc la Bucureşti şi Chişinău”. Anul acesta, TNB va prezenta, pe scena Teatrului Naţional „Mihai
Două zile de maraton cultural la Paris – OBSERVATOR CULTURAL
29 martie 2018 Salonul de Carte de la Paris, un eveniment care are deja o tradiție îndelungată și reputabilă, a crescut și a ajuns la un număr impresionant de expozanți, printre care 50 de țări invitate din toate colțurile lumii. Anul acesta, invitată de
«Cvartet pentru o lavalieră» la Milano, la ediţia a IX-a a Premiului Internaţional Il «Teatro Nudo» di Teresa Pomodoro
«Cvartet pentru o lavalieră» este o instalaţie coregrafică–sonoră care va fi pusă în scenă la Milano, la Spazio Teatro No’Hma – Performance Art Theatre, ca spectacol invitat la ediţia a IX-a a Premiului Internaţional Il «Teatro Nudo» di Teresa Pomodoro.
Manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Internaționale a Francofoniei 2018 – 20 martie
Ziua de 20 martie a fost declarată Ziua Internațională a Francofoniei pentru a marca afinitatea pentru limba franceză a celor 54 de state și guverne cu statutul de membru cu drepturi depline, 4 cu statutul de membru asociat și 25 cu statutul de observator ce fac
ARCUB celebrează Ziua Mondială a Teatrului printr-o nouă reprezentație a spectacolului „Schneider și Schuster”
De Ziua Mondială a Teatrului, ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București prezintă „Schneider și Schuster” de Joshua Sobol, în regia lui Lucian Pavel, un spectacol încântător despre arta actorului, înțesat cu momente pline de umor. Actorii Mihai Călin
„La Vida Loca” – Concerte susţinute de Matei Ioachimescu (flaut) şi Alfredo Ovalles (pian) în Polonia
Institutul Cultural Român de la Varșovia susţine prezentarea în Polonia a proiectului muzical de succes „La Vida Loca”, inițiat de flautistul Matei Ioachimescu, acompaniat de pianistul Alfredo Ovalles. Cei doi muzicieni propun o premieră în abordarea repertoriului
Două teatre reprezintă România la Festivalul Internaţional al Ţărilor Balcanice Balkan Breeze
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul susține prezența companiei Lightwave Theatre din București cu piesa Sunt eu, Annabel și a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad cu piesa Orașul nostru, la cea de-a a V-a ediție a Festivalul
Teatrul Recul participă la Sweden International Improv Festival 2018
ICR Stockholm sprijină participarea echipei Teatrului Recul în cadrul celei de-a patra ediții a Festivalului Internațional de Improvizație din Suedia, care în acest an se va desfăşura în perioada 21-24 martie. Șase actori ai Teatrului Recul vor prezenta pe
Sărbătoarea Francofoniei 2018. „Fluturi pe asfalt” la Lisabona
Institutul Cultural Român de la Lisabona a fost și în anul 2018 unul dintre partenerii de prim rang ai Sărbătorii Francofoniei, cel mai important eveniment de promovare a limbii şi civilizaţiei franceze în Portugalia. România participă fără întrerupere la
Participarea României la cea de-a 14-a ediţie a evenimentului „Passeurs d’Europe”
În zilele de 20 și 21 martie 2018, în sala de teatru„Espace Hilel” din Lyon, a avut loc cea de-a 14-a ediție a evenimentului „Passeurs d’Europe”, o frumoasă manifestare culturală dedicată liricii europene, care se desfășoară în cadrul evenimentului naţional