„Cehov reîncărcat“ la Institutul Cultural Român. Spectacol propus de Facultatea de Arte a Universităţii Hyperion
Miercuri, 3 iulie 2013, de la ora 19. 00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, București) va avea loc o reprezentație cu spectacolul de teatru „Cehov reîncărcat“, oferit de Facultatea de Arte, specializarea Actorie, din cadrul Universităţii Hyperion,
Spectacolul „Meşteşugul vieţii“, prezentat în Canada cu sprijinul ICR
În perioada 25-26 mai 2013, spectacolul Meşteşugul vieţii de Hanoch Levin, în regia lui Felix Alexa, va fi prezentat în Canada, în cadrul unui turneu care va avea loc la Toronto (25 mai – Japanese Canadian Cultural Centre) şi Montreal (26 mai – Pavillon de l'Entrepot).
Celebra balerină Alina Cojocaru a susţinut un spectacol de gală pentru Fundaţia Hospice “Casa Speranţei” la Sadler’s Wells
După o gală încununată de succes în anul 2008, faimoasa Alina Cojocaru, prim-balerină a Royal Ballet din Londra, s-a implicat din nou în eforturile depuse de Fundaţia Hospice “Casa Speranţei”, de sprijinire a bolnavilor incurabili din spitalele româneşti.
Teatrul de Marionete Gepetto din Arad cu un spectacol 3D în premieră la Istanbul
Teatrul de Marionete Gepetto din Arad va participa la cea de 16-a ediție a Istanbul International Puppet Festival (8-12 mai) cu două reprezentații pentru adulți și copii în zilele de 8 mai, ora 19:00 și 10 mai, ora 10:30 ale spectacolului tridimensional “Tovarășul
Spectacolul „Variaţiuni enigmatice“, regizat de Claudiu Goga, ajunge în Austria şi Germania
Spectacolul Variaţiuni enigmatice de Eric-Emmanuel Schmitt, în regia lui Claudiu Goga, cu Alexandru Repan şi Mircea Diaconu se va juca la Viena (24 aprilie 2013), Frankfurt (26 aprilie 2013), Stuttgart (27 aprilie 2013) şi München (28 aprilie 2013). Proiectul se încadrează
„MAEȘTRII - Despre Muzică și alte nimicuri“, concert-spectacol cu Dan Grigore și invitații săi
Sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 18. 00, în Sala mare a Ateneului Român va avea loc concertul-spectacol „MAEȘTRII - Despre Muzică și alte nimicuri“, susținut de Dan Grigore, cu participarea extraordinară a sopranei Angela Gheorghiu, alături de Victor Rebengiuc,
Spectacolul „Umor, amor, fior de dor... în Bucureşti“, la Chişinău
Institutul Cultural Român (Direcţia Generală Reprezentanțe în Străinătate și Direcția Generală Românii de Pretutindeni), Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chișinău și Teatrul Nottara prezintă sâmbătă, 30 martie, şi duminică, 31 martie,
„Călătoriile lui Gulliver”, la Festivalul Internaţional al Spectacolelor Plăcute şi Neplăcute de la Łódź
În data de 13 martie 2013, Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu va prezenta la Łódź, în cadrul celei de-a XIX-a ediţii a Festivalului Internaţional al Spectacolelor Plăcute şi Neplăcute, piesa Călătoriile lui Gulliver, în regia lui Silviu Purcărete.
„Ateneul şi muzele lui de peste-un veac” - spectacol aniversar la Ateneul Român
Filarmonica „George Enescu” organizează marţi, 12 martie, ora 18. 30, cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la inaugurarea Ateneului Român, o nouă ediţie a evenimentului Confluenţa artelor. Pornind de la tema „Ateneul şi muzele lui de peste-un veac”, spectacolul
CIORICĂ – Caravana viselor - spectacol itinerat în comunități rome
Artiști romi, artiști păpușari români și artiști din străinătate colaborează în cadrul proiectului CIORICĂ – Caravana viselor (2011-2013), derulat în perioada 2011-2013 de Asociaţia dramAcum în parteneriat cu Asociația RomanoButiQ, Departamentul de Stat
Spectacolul Călătoriile lui Gulliver, în regia lui Silviu Purcărete, la Festivalul Internaţional de la Edinburgh, cu sprijinul ICR
În perioada 17-20 august 2012, trupa Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu a participat la Festivalul Internaţional de la Edinburgh cu spectacolul Călătoriile lui Gulliver, în regia lui Silviu Purcărete. Cele cinci reprezentaţii de la Edinburgh au marcat
The Window - spectacol de teatru neconvenţional la New York
Marți, 2 aprilie 2012, a avut premiera proiectului de teatru neconvenţional The Window (Vitrina), în spaţiul galeriei Institutului Cultural Român din New York de pe Third Avenue din Manhattan, proiect care se va desfășura în lunile aprilie şi mai. Creat şi regizat