Concert susținut de Harry Tavitian și Cserey Csaba la Conservatorul „Santa Cecilia“ din Roma
În deschiderea celei de-a IX-a ediții a Festivalului Internațional PROPATRIA – Tinere Talente Românești, desfășurat la Roma în perioada 21 septembrie – 26 octombrie 2019, Accademia di Romania, Asociația Culturală PROPATRIA din Roma, Conservatorul „Santa
Documentarul „Grădina lui Celibidache", prezentat în premieră în Italia
Filmul documentar „Grădina lui Celibidache, regizat de Serge Ioan Celibidachi, fiul marelui dirijor și compozitor, va fi proiectat în premieră în Italia, joi, 26 septembrie 2019, de la ora 20. 30. Proiecția filmului va avea loc în Sala Cinema a Institut Français
Repere ale mandatului de diplomație culturală al președintelui ICR, Liliana Țuroiu
Tur de forță instituțională încele 26 de luni de mandat al președintelui Liliana Țuroiu la conducerea Institutului Cultural Român în perioada 2017-2019: peste 5. 000 de evenimente în țară și străinătate, organizate sau sprijinite de ICR, acțiuni culturale
Mirel Taloş preia temporar președinția ICR, conform hotărârii adoptate de plenul Senatului
Hotărârea privind exercitarea cu caracter temporar a atribuţiilor preşedintelui Institutului Cultural Român de către vicepreşedintele Mirel Taloş a fost adoptată în plenul Senatului astăzi, 3 iulie 2109. Votul vine în urma avizului favorabil dat cu o zi în
Vicepreședintele ICR, Mirel Taloş, audiat la Senat în vederea desemnării ca președinte interimar al ICR
Vicepreședintele ICR, Mirel Taloș, a fost audiat marți, 2 iulie 2019, în faţa membrilor Comisiei pentru Cultură şi Media și ai Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului pentru numirea ca președinte interimar al Institutului Cultural Român. Audierea a
Liliana Ţuroiu, aviz favorabil pentru funcţia de director al ICR Bruxelles
Plenul reunit al Comisiei pentru cultură și media și al Comisiei de politică externă din Senatul României a avizat pozitiv astăzi, 25 iunie 2019, propunerea de numire a doamnei Liliana Țuroiu pentru funcția de director al Reprezentanței ICR Bruxelles. Directorul
O lucrare a artistului Ernö Bartha, amplasată în Jardin du Luxembourg din Paris
Începând din 12 iunie 2019, Jardin du Luxembourg din centrul Parisului adaugă celor 106 statui clasice pe care le adăposteşte o lucrare contemporană românească. Institutul Cultural Român, prin reprezentanţa sa de la Paris, a instalat în centrul acestei grădini
Programul României la Festivalul EUROPALIA a fost anunţat oficial la Palatul Egmont din Bruxelles
Ediţia a 27-a a Festivalului EUROPALIA, care va începe la 1 octombrie 2019 şi în cadrul căreia România are în premieră statut de invitat de onoare, a fost anunţată pe 6 iunie 2019, la Palatul Egmont din Bruxelles, sediul Ministerului belgian de Afaceri Externe.
Scriitorul Radu Paraschivescu la Noaptea Literaturii Europene de la Lisabona
Organizată de EUNIC Portugalia, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene din Portugalia, Noaptea Literaturii Europene (NLE) se va desfășura în data de 8 iunie 2019, între orele 18:00 și 23:30, în cincisprezece spații diferite din zona Colina de Santana, Lisabona.
Ateliere interactive, spectacole de teatru şi film, la Festivalul Copilăriei de la Lisabona și Granada
Festivalul Copilăriei, care include o serie de activități academice, precum și evenimente pentru cei mici (expoziții, ateliere interactive, teatru, film) se va desfășura în perioada 29 mai - 1 iunie 2019, la Lisabona şi Granada, fiind organizat de Ambasada României
Lista proiectelor organizate de reprezentanțele ICR din străinătate în luna MAI 2019
Institutul Cultural Român de la Beijing 1, 3 mai / The Second Culture and Arts Carnival between China and Central and Eastern European Countries. 9-10 mai / Ciprian Porumbescu la Beijing - proiecție de film și prelegeri. Institutul Cultural Român
16 proiecte premiate în cadrul ediţiei Romanian Design Week 2019
Boardul creativ al Romanian Design Week (16-27 mai), ediţia a doua, a premiat 16 dintre proiectele expuse în spațiul central al ediției Romanian Design Week din clădirea BCR de la Piața Universității, în cadrul galei de premiere găzduite de Teatrul Odeon. La secțiunea