Sat

29 Jun 2009

VIP pune pret pe cultura româna

Voluntari pentru Idei si Proiecte organizeaza în perioada 29 iunie - 13 iulie cea de-a zecea editie a Scolii de Vara „România Secolului XXI, cu tema „Diplomatie culturala, scopul proiectului fiind cresterea interesului studentilor pentru mediul cultural autohton.

26 Jun 2009

Noaptea Institutelor Culturale 2009

Noaptea Institutelor Culturale ajunge în 2009, mai precis pe 26 iunie, la cea de a treia ediţie şi numără mai mulţi co-organizatori, mai multe evenimente şi câteva surprize formidabile. Institutul Francez, Institutul Polonez, Centrul Ceh, British Council, Centrul

24 Jun 2009

Noi proiecte editoriale sprijinite de ICR, prin programul PUBLISHING ROMANIA, în urma celei de-a doua sesiuni de evaluare

Institutul Cultural Român va sprijini, prin programul PUBLISHING ROMANIA, publicarea mai multor volume şi numere tematice în străinătate: traducera unui studiu sociologic în Polonia, a unui album de artă în Elveţia, precum şi a patru numere tematice, dedicate culturii

17 Jun 2009 - 21 Jun 2009

Institutul Cultural Român la BOOKFEST. Reuniune sub egida Centrului Naţional al Cărţii şi patru lansări

Institutul Cultural Român va lansa la Târgul de Carte Bookfest, desfăşurat în perioada 17-21 iunie la centrul expoziţional Romexpo, trei albume de artă şi o antologie de teorie şi istorie literară apărute la Editura ICR. Tot în cadrul Bookfest, Institutul Cultural

16 Jun 2009

Evenimente literare programate în luna iunie la ICR Paris

Muza poeziei coboară din turnul ei de fildeş pentru o baie de mulțime la Paris. Dusă de mână de ICR Paris, ea va avea în luna iunie un program foarte încărcat.   Din 11 iunie, ICR Paris a lansat, în 26 de cafenele și 5 institute culturale de pe malurile Senei,

10 Jun 2009

"Fotografia în cuvinte": "Urşi şi alte măşti" la Institutul Cultural Român

Miercuri, 10 iunie 2009, la ora 18. 30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti) va avea loc vernisajul expoziţiei „Urşi şi alte măşti a fotografului Dragoş Lumpan. Prezent la vernisaj, autorul va expune, odată cu imaginile, motivaţiile şi

10 Jun 2009

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia este partener oficial al Festivalului Internaţional de Poezie de la Genova

Festivalul Internaţional de Poezie de la Genova reprezintă, din anul 1995, cea mai importantă manifestare de gen din Italia, câştigând în acest an Premiul Ministerului italian pentru Bunuri şi Activităţi Culturale pentru cea mai bună promovare a poeziei.  Bucurându-se,

25 May 2009 - 8 Jun 2009

„Actorii şi Fotograful“ de Simion Buia: o expoziţie cu o distribuţie de excepţie

Institutul Cultural Român anunţă că, întrucât ziua de luni, 8 iunie, a doua zi de Rusalii, este zi de sărbătoare legală, întâlnirea cu actorul Eusebiu Ştefănescu, programată pentru încheierea expoziţiei Actorii şi Fotograful, nu va mai avea loc. Luni,

5 Jun 2009

Câştigătorii burselor de rezidenţă pentru creaţie şi cercetare oferite de Institutul Cultural Român "Titu Maiorescu" din Berlin

Conform calendarului anunţat, au fost selectaţi trei câştigători care vor primi burse de rezidenţă de creaţie şi cercetare la Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu din Berlin, în perioada iulie-noiembrie 2009. Au fost evaluate 18 dosare de candidatura,

28 May 2009

Mircea Dinescu la „Gazeta Wyborcza”

Institutul Cultural Român din Varşovia împreună cu Institutul Goethe din Varşovia, Fundaţia polono-germană, Universitatea din Varşovia, Editura W. A. B. şi cotidianul „Gazeta Wyborcza condus de Adam Michnik organizează pe 28 mai, la Varşovia, o conferinţă-panel

25 May 2009

Translation and Publication Support Programme, sesiunea I, 2009 - rezultatele jurizării

24 de traduceri din autori români vor fi editate în străinătate cu sprijinul Institutului Cultural Român, în urma primei sesiuni de jurizare din acest an în cadrul Programului de finanţare a editorilor străini pentru traducerea autorilor români – TPS (Translation

22 May 2009

„Jazz şi muzică clasică, notaţie şi improvizaţie” cu Harry Tavitian şi Anatoly Vapirov la ICR

Vineri, 22 mai, ora 18. 30, la sediul ICR (Aleea Alexandru 38), va avea loc o întâlnire cu reputatul muzician Harry Tavitian şi invitatul său, saxofonistul Anatoly Vapirov, în cadrul proiectului „Teach Me Tonight: de la blues la etno-jazz cu Harry Tavitian. Tema întâlnirii