Expoziție de ilustrație și bandă desenată, la ICR Istanbul
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul va găzdui expoziția de ilustrație și de bandă desenată „Annabel's of the Scared Heart” în perioada 26 aprilie - 7 mai 2017. Evenimentul de artă contemporană este semnat de tânăra artistă
România, invitată de onoare la Zilele Oraşului Rzeszów
Anul acesta, Zilele Oraşului Rzeszów vor avea ca temă România şi cultura română, cu ocazia împlinirii a 10 de ani de la realizarea înfrăţirii oraşului Rzeszów cu oraşul Satu Mare. Evenimentul este cunoscut sub numele de Sărbătoarea Paniaga, după numele principalei
Adrian Sitaru prezintă filmul „Fixeur” la Festivalul de Film de Autor de la Barcelona
În perioada 27 aprilie – 7 mai Institutul Cultural Român de la Madrid susține prezența cinematografiei românești contemporane la Festivalul Internațional de Film de Autor din Barcelona. Două filme românești, respectiv Fixeur, în regia lui Adrian Sitaru, și
Bursierii SoNoRo Interferențe concertează în Germania
Cea de-a treia sesiune a programului de mentorat SoNoRo Interferențe are loc în perioada 30 iulie – 6 august în Germania. Ultima parte a programului Interferențe , ediția 2017, le oferă posibilitatea celor 11 tineri muzicieni selectați la începutul anului
Participare românească la Târgul de literatură de la Stockholm
ICR Stockholm va participa la a doua ediţie a Târgului de literatură de la Stockholm, care în acest an se va desfăşura între 5-6 mai, cu un dialog literar între celor două poete invitate: Linda Maria Baros, scriitoare de origine română şi Hanna Riisager, scriitoare de
Expoziţia „Carpethian“ @ Belgrade Photo Month Festival
Expoziţia „Carpethian“ semnată de artista vizuală Felicia Simion este prezentată în perioada 24 aprilie – 6 mai la galeria Bartcelona din Belgrad în cadrul festivalului de fotografie Belgrade Photo Month Festival. Vernisajul va avea loc în data de 24 aprilie,
Gala de deschidere a Festivalului Filmului European
Muzeul Național de Artă al României a găzduit aseară Gala de deschidere a Festivalului Filmului European. Sala Auditorium s-a dovedit neîncăpătoare pentru public la evenimentul în deschiderea căruia au luat cuvântul Liliana Țuroiu - președintele ICR,
ICR Chişinău: „Primăvara Europeană a Poeților”
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău participă, în calitate de coorganizator, la Festivalul Internațional „Primăvara Europeană a Poeților”, organizat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova în perioada 03-05 mai 2017. ICR Chișinau
Ansamblul „Baroque Transylvania” deschide Festivalul „Bach & Love Spring Days 2017” de la İstanbul
Pilonii armonici bine așezați ai muzicii baroce se instalează preț de câteva zile la Istanbul. Începe Bach & Love Spring Days, iar România are onoarea să deschidă festivalul organizat de Hakan Erdoğan Productions. Așadar, la ediția a XIV – a, cvartetul
Enescu la Paris. Concert "Academia Sighișoara"
Institutul Cultural Român de la Paris vă invită la concertul Enescu la Paris, interpretat de fondatori și profesori de la Academia Sighișoara. „ Academia Sighișoara”, este un festival european, fondat în anul 1993, de către muzicianul de origine română Alexandru
Festivalul Filmului European – ARTE@MNAR și secțiuni speciale
Festivalul Filmului European se deschide anul acesta la Muzeul Național de Artă. Tot la MNAR va fi găzduită și o parte din secțiunea specială realizată în parteneriat cu canalul de televiziune ARTE. În perioada 5-6 mai, prin programul special dedicat artelor (ARTE@MNAR),
Festivalul Filmului European își deschide astăzi porțile în București
Astăzi începe Festivalul Filmului European. Ediția cu numărul 21 va fi inaugurată cu Cealaltă Parte a Speranței (2017), în regia lui Aki Kaurismäki, filmul fiind prezentat în premieră în România, la gala de deschidere a Festivalului. Gala va avea loc