Rof

18 Aug 2020

WORK IN PROGRESS. Artista Anca Mureșan transformă Galeria ICR Veneția în operă de artă

Artista Anca Mureșan expune, în perioada 20 august – 5 septembrie 2020, în Galeria Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția unde va crea, după principiul „work in progress”, într-un demers situat stilistic între action painting

18 Aug 2020

ISTANBUL. Istoricul Ștefan Lemny, despre destinul cultural al principelui Dimitrie Cantemir

Istoricul Ștefan Lemny vorbește despre volumul său „Dimitrie Cantemir: un principe român în zorile Luminilor europene”, într-un material video prezentat de Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul pe pagina sa de Facebook miercuri, 19 august

17 Aug 2020

„Mari compozitori români – Enescu, Silvestri, Lipatti”, concert la Ateneu, transmis online de ICR

Concertul „Mari compozitori români – Enescu, Silvestri, Lipatti”, organizat de Filarmonica „George Enescu”, Institutul Cultural Român, Fundația Silvestri și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), va avea loc marți, 25 august

12 Aug 2020

VARȘOVIA. Întâlnirile lui Brâncuși cu Modigliani, Satie, Joyce, Pallady sau Picasso, în amintirile lui V.G. Paleolog

Criticul de artă V. G. Paleolog, autorul mai multor lucrări biografice și exegetice despre Brâncuși, l-a cunoscut pe marele sculptor român în 1910, la Paris, grație artistului de origine italiană Amedeo Modigliani. În convorbirea cu Romulus Rusan din volumul O discuție

10 Aug 2020

„Classic on Air“: Concert al Orchestrei Metropolitane București în Parcul Herăstrău

Concertul Classic on air, susținut de Orchestra Metropolitană București, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, avându-i ca soliști pe violoncelistul Adrian Naidin, violonistul Lucian Duță, tenorul Alin Stoica și soprana Stephanie Radu are loc luni, 10 august 2020,

10 Aug 2020

ISTANBUL. Ce muzică se auzea, în secolul al XIX-lea, în saloanele princiare și boierești din Principatele Române?

Sub genericul „Muzicile elitelor: Orient și Occident în muzicile saloanelor princiare și boierești din Principatele Române în secolul al XIX-lea”, prof. univ. Nicolae Gheorghiță, cadru universitar la Universitatea Națională de Muzică din București, va vorbi,

7 Aug 2020

VARȘOVIA. Cella Delavrancea, despre Brâncuși: „Avea o şiretenie de om tare, sigur pe sine, de om al naturii“

Celebra pianistă Cella Delavrancea l-a vizitat pe Brâncuși în atelierul din Impasse Ronsin după scandalul provocat de expunerea lucrării „Prinţesa X” la Salonul Independenților de la Paris. „Avea o şiretenie de om tare, sigur pe sine, de om al naturii, de

6 Aug 2020

VENEȚIA. Principatele Dunărene ca parte a Creştinătăţii, într-o hartă de secol XVIII

În cadrul expoziţiei online „Monumenta Cartographica Dacoromaniae – Spaţiul românesc în cartografia secolelor XVI–XVIII / Monumenta Cartographica Dacoromaniae – Le terre romene nella cartografia storica a stampa del Cinque-Settecento“, Institutul Român de Cultură

6 Aug 2020

BRUXELLES. Masca, de la teatru la pandemie, cu profesorul George Banu

Proiectul digital „Teatrul în vremuri de pandemie”, care cuprinde o serie de trei înregistrări video susținute de criticul de teatru George Banu, aduce în atenția publicului un subiect foarte dezbătut în această perioadă: artele spectacolului în vremuri de

4 Aug 2020

200 de liceeni în Festivalul IDEO IDEIS #15, desfășurat în aer liber în nouă orașe

A 15-a ediție IDEO IDEIS, festival al cărui partener tradițional este ICR,  propune un program aniversar divers în nouă orașe din țară. În program sunt înscriși 200 de liceeni și  sunt incluse activități pentru toată paleta de vârste, organizate în aer

4 Aug 2020

TEL AVIV. „Cadoul de Crăciun”: Q&A cu Bogdan Mureșanu, Ioana Flora, Adrian Văncică și criticul Iris Lackner

Ediția din 4 august a programului „Cafeneaua Românească”, inițiat de Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, este dedicată scurtmetrajului „Cadoul de Crăciun”, câștigător al Premiului Academiei Europene de Film 2019. După prezentarea filmului, programată

3 Aug 2020

TEL AVIV. Lumea formelor și înțelesurilor ascunse, în fotografiile lui Vladi Alon

Expoziția de fotografie „Pareidolia – înțelesuri ascunse” a artistului israelian de origine română Vladi Alon poate fi vizitată în Galeria Institutului Cultural Român de la Tel Aviv în perioada 3-31 august 2020. Proiectul reunește o serie de aproximativ 30