Recitalul Remus Azoiței și Eduard Stan la Varșovia încheie seria dedicată Președinției României la Consiliul Uniunii Europene
Institutul Cultural Român de la Varșovia împreună cu Ambasada României din Polonia organizează în data de 19 iunie 2019, la Castelul Regal din Varșovia, un recital cameral extraordinar, susținut de remarcabilii muzicieni Remus Azoiței (vioară) și Eduard Stan
Concert al Corului Regal la Chișinău, în cadrul turneului „Capitalele Unirii”
Corul Regal, sub bagheta dirijorului Andrei Stănculescu, va concerta sâmbătă, 8 iunie 2019, în Sala cu Orgă din Chișinău, începând cu ora 18:00, în cadrul turneului „Capitalele Unirii”. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, prin Compartimentul
Programul României la Festivalul EUROPALIA a fost anunţat oficial la Palatul Egmont din Bruxelles
Ediţia a 27-a a Festivalului EUROPALIA, care va începe la 1 octombrie 2019 şi în cadrul căreia România are în premieră statut de invitat de onoare, a fost anunţată pe 6 iunie 2019, la Palatul Egmont din Bruxelles, sediul Ministerului belgian de Afaceri Externe.
Lista proiectelor organizate de reprezentanțele ICR din străinătate în luna MAI 2019
Institutul Cultural Român de la Beijing 1, 3 mai / The Second Culture and Arts Carnival between China and Central and Eastern European Countries. 9-10 mai / Ciprian Porumbescu la Beijing - proiecție de film și prelegeri. Institutul Cultural Român
„București, oraș în matricea otoman-orientală”, expoziţie inedită de colaje prezentată la Istanbul
Expoziţia inedită de colaje „București, oraș în matricea otoman-orientală”, care reflectă influenţele otomane în arhitectura Capitalei României, va fi deschisă publicului în data de 18 mai 2019, de la ora 16. 00, în spațiul expozițional al Küçük
Sculpturi impresionante din sticlă, realizate de Ioan Nemţoi, expuse la Muzeul Caleştilor din Lisabona
Expoziția NEMȚOI, organizată de Ambasada României în Republica Portugheză, Institutul Cultural Român de la Lisabona, Ministerul Culturii din Portugalia, Direcția Generală a Patrimoniului Cultural Portughez (DGPC) și Muzeul Național al Caleștilor, va fi găzduită
Expoziție NEMȚOI la Muzeul Național al Caleștilor din Lisabona
În perioada 23 mai – 6 octombrie 2019, prestigiosulMuzeu Național al Caleștilor din Lisabona (MNCoches) va găzdui expoziția „NEMȚOI“. Organizată de Ambasada României în Republica Portugheză, Institutul Cultural Român de la Lisabona,Ministerul Culturii
România – invitat de onoare al Târgului de Carte de la Varșovia, ediția 2019
În perioada 23-26 mai 2019, în capitala poloneză va avea loc cea de-a zecea ediție a Târgului Internațional de Carte de la Varșovia. România va fi țara invitată de onoare a Târgului, punând în valoare prin acest statut important celebrarea a o sută de ani
Expoziţie şi artişti din România la Festivalul Internaţional de Muzică Clasică de la Łańcut
Cu ocazia împlinirii, anul acesta, a 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Polonia, Institutul Cultural Român de la Varşovia, în parteneriat cu Arhivele Naţionale ale României şi Asociaţia România Culturală, va prezenta la Muzeul
Prezență românească la cea de IV-a ediție a Târgului Internațional de artă contemporană ARCOlisboa
În perioada 16-19 mai 2019, Galeria Suprainfinit participă, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Lisabona, la târgul internațional de artă contemporană ARCOlisboa, aflat la cea de-a IV-a ediție în capitala Portugaliei. Datorită faptului că Lisabona
Doi artişti români participă la Târgul Internaţional de Artă Contemporană ARCOlisboa
Galeria Suprainfinit participă, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Lisabona, la târgul internațional de artă contemporană ARCOlisboa, aflat la cea de-a IV-a ediție în capitala Portugaliei, în perioada 15-19 mai 2019. Datorită faptului că Lisabona
Concert al Corului Regal dedicat Reginei Maria, la Cernăuți
Corul Regal, ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României, va concerta sâmbătă, 18 mai 2019, la Palatul Academic al Universității de Medicină din Cernăuți, începând cu ora 17:00. Evenimentul din