Presedintele icr

14 Feb 2017

Peste 10.000 de spectatori la concertele lui Vladimir Cosma din Franța și Elveția

Radu Boroianu, președintele ICR: „Turneul lui Vladimir Cosma din Franța și Elveția a fost un triumf al culturii româneCompozitorul și dirijorul român Vladimir Cosma și Orchestra Română de Tineret au încheiat marți seară, pe 14 februarie, la Lille, turneul

14 Feb 2017

Întâlnire la Paris a președintelui ICR, Radu Boroianu, cu președintele Institutului Francez, Bruno Foucher

Aflat într-o vizită de lucru la Paris, președintele Institutului Cultural Român, domnul Radu Boroianu, s-a întâlnit luni, 13 februarie 2017, cu președintele Institutului Francez, Bruno Foucher. La întâlnire au fost prezenţi Ioana Drăgan, director general al Direcției

13 Feb 2017

Constantin Daradici (1948-2017)

A încetat din viață pictorul Constantin Daradici, considerat de președintele ICR, Radu Boroianu, „un bun colorist și unul dintre cei ce se bucură și ne bucură de lumină în picturile sale. Născut la 1 august 1948 la București, a absolvit Institutul de Arte

24 Jan 2017

Președintele ICR, Radu Boroianu, premiat la Chișinău

Domnul Radu Boroianu, președintele Institutului Cultural Român, a fost premiat pentru „promovarea culturii și limbii române în comunitățile românești din jurul granițelor și Balcani de Asociaţia Răsăritul Românesc din Chişinău, potrivit Romanian Global

22 Dec 2016

„Zestrea by Liliana Ţuroiu”, la Ateneul Român

Ateneul Român a găzduit expoziţia de costum și fotografie „Zestrea, semnată de artistul plastic şi designerul Liliana Țuroiu. Expoziţia a fost organizată sub patronajul Institutului Cultural Român. „Zestrea by Liliana Ţuroiu este un proiect cultural de

15 Dec 2016

Întâlnire a președintelui ICR, Radu Boroianu cu viceministrul Culturii din Republica Moldova, Igor Șarov

Președintele ICR, Radu Boroianu, a avut joi, 15 decembrie 2016, o întrevedere cu viceministrul Culturii din Republica Moldova, Igor Șarov, în cadrul acesteia fiind trecute în revistă temele culturale comune, aflate pe agenda ambelor instituții. Discuțiile au vizat,

18 Nov 2016 - 20 Nov 2016

Vizita la Paris a președintelui ICR, Radu Boroianu. Întâlniri la Ambasada României, Centre National du Livre, Centre Pompidou

Întâlniri la Ambasada României, Centre National du Livre, Centrul Pompidou, marcarea Centenarului Marelui Război la Musée de l'ArméeȊn perioada 18-20 noiembrie 2016, președintele Institutului Cultural Român, dl Radu Boroianu, s-a aflat la Paris, punctul

18 Nov 2016

Vizita la Londra a președintelui ICR, Radu Boroianu. Întâlniri la British Council, Tate Modern și BBC

Ȋn această săptămână, în perioada 13-17 noiembrie 2016, președintele Institutului Cultural Român s-a aflat la Londra, punctul cel mai occidental al unei turneu de întâlniri oficiale, care a mai inclus Bruxelles, Haga și Paris. În capitala Marii Britanii, dl.

16 Nov 2016 - 16 Nov 2016

O nouă reprezentație a spectacolului „Tzara.Dada.Teatru”, în prezența domnului Radu Boroianu, președintele ICR

După succesul înregistrat la premiera din 13 octombrie, la cererea publicului, va avea loc, pe 16 noiembrie, o nouă reprezentație a flamboiantului spectacol realizat de Cristian Luchian după textele dramatice ale vizionarului avangardist român Tristan Tzara. Parte

2 Nov 2016

Volumul La școală cu Regele Mihai. Povestea Clasei Palatine, lansat la Institutul Cultural Român

Miercuri, 2 noiembrie 2016, ora 18. 00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București) va avea loc lansarea volumului La școală cu Regele Mihai. Povestea Clasei Palatine de Tudor Vișan-Miu, apărut la Editura Corint în colecția „Istorie cu blazon.

1 Nov 2016

Conferinţa internaţională „Importanţa artei contemporane în promovarea patrimoniului cultural imobil în România”

Asociaţia pentru Promovarea Culturii şi Responsabilizare Civică, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează marţi, 1 noiembrie 2016, între orele 09. 00 și 16. 00, la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38), conferinţa internaţională cu

21 Oct 2016 - 30 Oct 2016

ICR, partener al Festivalului Național de Teatru, ediția 2016

ACTUALIZARE 12. 10. 2016Conferința de presă dedicată acestei ediții a Festivalului Național de Teatru a avut loc miercuri, 12 octombrie 2016, ora 11:00, la Sala Media a Teatrului National „I. L. Caragiale din Bucuresti. La conferință, au luat cuvântul Ion