Proiectul „Întâlniri Italo-Române la Timişoara”, prezentat în revista „Orizonturi culturale italo-române”
Numărul din octombrie al revistei bilingve „Orizonturi culturale italo-române” stă sub semnul proiectului Întâlniri Italo-Române la Timişoara, care va fi inaugurat în 19 octombrie 2022, în cadrul celei de a XXII-a ediţii a Săptămânii Limbii Italiene
Naiștii Mariana Preda, Raluca Pătuleanu Negură, Ștefan Negură și Liselotte Rokyta, în concert la Festivalul Internațional "Flautul fermecat" din Cehia
În perioada 30 septembrie - 2 octombrie în cadrul Festivalului Internațional Flautul fermecat”/„Božská Flétna din localitatea Rožnov pod Radhoštěm, Cehia, muzicienii Mariana Preda, Raluca Pătuleanu Negură, Ștefan Negură și Liselotte Rokyta vor interpreta
Evenimente organizate cu ocazia Zilei Europene a Limbilor în rețeaua Institutului Cultural Român
Reprezentanțele Institutului Cultural Român organizează o serie de evenimente prin care promovează limba și cultura română, cu ocazia Zilei Europene a Limbilor, celebrată pe data de 26 septembrie. Instituită în anul 2001, la iniţiativa Consiliului Europei,
Expoziția The Real Line la E-WERK Luckenwalde, Germania
ICR Berlin susține prezența expoziției The Real Line a artistelor Adelina Ivan, Alina Popa și Arantxa Etcheverria la E-WERK Luckenwalde, în perioada 17 septembrie - 11 decembrie 2022. The Real Line este un proiect despre mișcare, despre punct și despre linie
Anca Poteraşu Gallery participă la Contemporary Istanbul 2022 cu sprijinul ICR
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” susține participarea galeriei de artă contemporană Anca Poteraşu Gallery la cea de-a 17-a ediție a Târgului de artă Contemporary Istanbul care se desfășoară în perioada 16-22 septembrie la Tersane Istanbul.
Ziua Iei, sărbătorită în lume de reprezentanţele ICR
Reper identitar, ia este sărbătorită, începând cu anul 2013, în noaptea „cerurilor deschise, de Sânziene. Ziua Iei celebrează piesa principală a costumului popular românesc. La 21 iunie 2022, Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul privind
România la cea de-a XXVII-a ediţie a Târgului de Carte de la Praga
Târgul „Lumea cărții” de la Praga, cea mai mare sărbătoare a cărților din Republica Cehă, se desfăşoară în perioada 9-12 iunie 2022, la centrul de expoziții Výstaviště. Participarea României la ediţia din acest an a Târgului de Carte de la
A-C Leonte concertează la Festivalul United Islands of Europe, cu sprijinul ICR Praga
Institutul Cultural Român de la Praga susţine participarea proiectului musical A-C Leonte la Festivalul United Islands of Europe 2022 -Freedom Edition, ce se desfăşoară la Praga în perioada 10-11 iunie. United Islands este cel mai mare festival internaţional
Dana Cojbuc, expozitie de fotografie la Bratislava
Institutul Cultural Român de la Praga şi Ambasada României în Republica Slovacă sprijină expoziţia de fotografie a artistei Dana Cojbuc la Central European House of Photgraphy din Bratislava. 24 de lucrări din seriile „Poveste de iarnă” și „Ygdrassil”
Participare românească la Festivalul Internaţional de Muzică CONCERTUS MORAVIAE
Cvartetul Arcadia, format din Ana Török, Rasvan Dumitru, Traian Boală, și Zsolt Török, alături de muzicienii Vlad Răceu, Valentin Șerban, Mihai Oșvat şi Ștefan Cazacu, vor susţine, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Praga, două concerte în
Ziua Copilului la Praga - proiecţie de film românesc, desen cu creta pe asfalt, târg de carte şi muzică
Biblioteca Prichindeilor din Praga, Asteroidul B 612 şi Kasárna Karlín, cu sprijinul ICR Praga, vor organiza marţi, 31 mai 2022, Ziua Copilului în spaţiul de la Karlínská kasárna din Praga, printr-o serie de activităţi menite să reliefeze spiritul ludic
România la cea de-a XXXIV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino (19–23 mai 2022)
În perioada 19–23 mai 2022, se va desfăşura la Torino cea de-a XXXIV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte, cel mai important târg de carte din Italia şi unul dintre cele mai relevante la nivel european. Tema ediţiei din acest an este «Cuori selvaggi