Platforma

11 Jul 2022

Alexandra Ivanciu & Jolanta Nowaczyk, artă contemporană în cadrul ZUKUNFTSVISIONEN

Duo-ul artistic format din Alexandra Ivanciu şi Jolanta Nowaczyk participă în cadrul festivalului de artă contemporană ZUKUNFTSVISIONEN, cu sprijinul reprezentanței ICR din Berlin. Artistele au fost invitate în cadrul festivalului cu proiectul Plan B in More

5 Jul 2022

Festivalul „Cinefemina”, dedicat femeilor din industria cinematografică, la sala Elvire Popesco din București

În perioada 7 – 10 iulie 2022, la cinematograful Elvire Popesco din București, are loc Festivalul „Cinefemina”, o recunoaștere a excelenței artistice a femeilor din industria cinematografică europeană – regizoare, scenariste, producătoare. Acestea au contribuit,

27 Jun 2022

Fotografii realizate de artista Mihaela Moțăianu în trei orașe din Portugalia, prezentate virtual de ICR Lisabona

Expoziția virtuală „A Palimpsest of the Cityscape”/„Un manuscris al peisajului urban”, realizată de Mihaela Moțăianu, Senior Art Director, doctorand în arte vizuale și asistent universitar al Universității Naționale de Arte din București, va fi prezentată,

27 Jun 2022

Festivalul „Cinefemina”, dedicat femeilor din industria cinematografică, la sala Elvire Popesco din București

În perioada 7 – 10 iulie 2022, la cinematograful Elvire Popesco din București, are loc Festivalul „Cinefemina”, o recunoaștere a excelenței artistice a femeilor din industria cinematografică europeană –regizoare, scenariste, producătoare etc. , care au

27 Jun 2022

Concerte sprijinite de Institutul Cultural Român în cadrul celei de a XV-a ediții a Turneului Stradivarius

Cea de-a XV-a ediție a Turneului Stradivarius are loc în perioada 26 iunie - 17 iulie 2022, la nivel naţional, în cadrul căreia sunt prezentate 15 concerte, susţinute de violonistul Alexandru Tomescu cu vioara Stradivarius Elder-Voicu, obiect de Patrimoniu Naţional,

23 Jun 2022

Evenimente culturale de excepție au loc la FITS cu sprijinul ICR

„Frumusețe” este tema celei de-a 29-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), care se va desfășura în perioada 24 iunie - 3 iulie 2022, cu Institutul Cultural Român partener.  Publicul va putea viziona producții de teatru, dans,

15 Jun 2022

Focus România la Festivalul de Film Short Waves de la Poznań

Institutul Cultural Român de la Varșovia susține participarea românească la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Scurtmetraje de la Poznań – Short Waves Festival, care are locîn perioada 14-19 iunie 2022. Anul acesta, unul dintre punctele importante

15 Jun 2022

Focus România la Festivalul de Film Short Waves de la Poznań

Institutul Cultural Român de la Varșovia susține participarea românească la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Scurtmetraje de la Poznań – Short Waves Festival, care are loc în perioada 14-19 iunie 2022. Anul acesta, unul dintre punctele

14 Jun 2022

Mihai Țopescu, la Târgul de Artă VOLTA din Basel, cu lucrări inspirate din arhitectura gorjeană

Institutul Cultural Român susține participarea artistului Mihai Țopescu la Târgul de Artă Contemporană VOLTA Basel 2022, ce se desfăşoară în perioada 13 – 19 iunie 2022.   Mihai Țopescu a fost selectat să participe la Târgul de Artă Contemporană VOLTA

27 May 2022

ETAJ artist-run space și Lateral ArtSpace la Supermarket Independent Art Fair 2022

ICR Stockhom susține, în perioada 26-29 mai 2022, participarea a două proiecte românești în cadrul Supermarket Independent Art Fair, un târg internaţional de artă care aduce în centrul atenției peste 60 de artiști și galerii de artă din toate colțurile lumii,

26 May 2022

Primul solo show al artistului Petru Lucaci la New York

Institutul Cultural Român de la New York continuă seria de expoziții dedicate artelor vizuale contemporane din România printr-un proiect al lui Petru Lucaci, nume rezonant al scenei artistice românești, profesor la Universitatea Națională de Arte şi preşedinte

25 May 2022

Proiectul european MoldArte a fost lansat la Chișinău

Marți, 24 mai 2022, la Chișinău, în cadrul Festivalului de Film și Cultură Europeană, a avut loc lansarea MoldArte, un proiect finanțat de EUNIC prin programul Spații Europene de Cultură și organizat de Institutul Cultural Român în colaborare cu Goethe-Institut