Un nou an plin de succese pentru literatura română, în Suedia
Anul 2011 a fost unul propice pentru literatura română în Suedia. În acest an au apărut în limba suedeză noi volume de Mircea Cărtărescu, Nina Cassian, Paul Celan, Ioana Pârvulescu şi Herta Müller, precum şi o antologie cu 27 de poeţi români contemporani.
România – invitat de onoare la Târgul Internațional de Carte LIBER de la Madrid, 2011
Desfășurare de forțe culturale românești în Spania: literatură, muzică, filme, expoziții România este pentru prima oară țara invitată de onoare la Târgul Internațional de Carte LIBER, cea mai importantă manifestare de profil din Spania, desfăşurat în
O sută de ani de la naşterea lui Emil Cioran
Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu organizează în ziua de 16 aprilie 2011 un amplu program dedicat marcării a 100 de ani de la naşterea lui Emil Cioran. La sediul institutului va avea loc un colocviu, menit să evidenţieze personalitatea marelui filosof român
Atelier de artă dramatică David Esrig
Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Academia de Teatru şi Film ATHANOR din Germania (Burghausen), organizează atelierul de artă dramatică „În căutarea teatrului existenţial. Atelierul se va desfăşura în perioada 9 august – 9 septembrie 2009 la Academia
Mircea Cărtărescu la prima întâlnire cu publicul britanic
Scriitorul Mircea Cărtărescu a fost invitatul Institutului Cultural Român în cadrul unui program de literatură organizat în parteneriat cu EUNIC la Londra si New Europe Society la Cambridge în zilele de 12 şi13 mai. Programul a cuprins două lecturi cu public
Festivalul Internaţional de Poezie „Oskar Pastior“, a II-a ediţie, Sibiu 2008
20 autori din 11 ţări vor participa, în perioada 2-5 octombrie 2008, la cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie „Oskar Pastior Sibiu 2008. Publicul din România va avea ocazia să asiste la lecturi şi dezbateri susţinute de Urs Allemann (Elveţia),
Voci din România la Târgul de Carte Bok & Bibliotek de la Göteborg
Târgul se adresează publicului larg şi are două componente principale – prezentarea şi vânzarea de carte, în special în limba suedeză, şi un amplu program de seminarii şi discuţii pe teme literare, sociale şi politice, care fac din acest eveniment un important
Institutul Cultural Român din Berlin - loc al interferenţelor româno-germane
O întâlnire de o factură specială va avea loc în 24 iunie 2008 la ora 19. 30 la Institutul Cultural Român Titu Maiorescu din Berlin sub titlul AMPRENTA LUCRURILOR*- IMAGINI ŞI POEZIE DIN ROMÂNIA ŞI GERMANIA: trei cunoscuţi poeţi români- Grete Tartler, Florea
Dialog despre Paul Celan şi călătoriile limbajului poetic
14 mai 2008, ora 19. 30 La Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu din Berlin Sub semnul Anului european al multilingvismului, ICR Berlin consacră, sub titlul CĂLĂTORIILE LIMBAJULUI POETIC, o seară literară şi o expoziţie de pictură poetului Paul Celan
Festivalul european de poezie Sibiu 2007
18 autori din 12 ţări se vor reuni, în perioada 3-6 octombrie 2007, la Festivalul European de Poezie Sibiu 2007. Publicul din România va avea ocazia să asiste la dezbateri şi lecturi susţinute de Urs Allemann (Elveţia), Mircea Cărtărescu (România), Inger Christensen
Festivalul european de poezie Sibiu 2007
18 autori din 12 ţări se vor reuni, în perioada 3-6 octombrie 2007, la Festivalul European de Poezie Sibiu 2007. Publicul din România va avea ocazia să asiste la dezbateri şi lecturi susţinute de Urs Allemann (Elveţia), Mircea Cărtărescu (România), Inger Christensen
Nr. 98 / vara 2016
SUMAR Nr. 98Dincolo de evenimentAnne Applebaum - Victoria UcraineiTimothy Snyder - Războaiele lui PutinRodica Binder - Politici și identitățiPriya Basil - De unde ești? Idei filosoficeJürgen Grosse - Cioran, Nietzsche și resentimentulMichel Juffé - Sigmund Freud