Precizări referitoare la inaugurarea Filialei ICR Moldova
Inaugurarea Filialei ICR Moldova, cu sediul la Iaşi, a avut loc la Casa cu Absidă, proprietate a Primăriei Municipiului Iaşi, concesionată Uniunii Scriitorilor din municipiu până în anul 2020. Autorităţile locale şi judeţene au cooperat cu Institutul Cultural
2013: cel mai mare buget pentru târgurile internaţionale de carte de la înfiinţarea ICR
Pentru anul 2013, Institutul Cultural Român a decis să își asume o participare record la târgurile internaţionale de carte, prin alocarea a peste 10% din bugetul total (peste 1 milion de euro). Efortul bugetar al ICR va fi completat de sponsorizări din partea unor
Stadiul pregătirilor pentru Salonul de Carte de la Paris
Institutul Cultural Român coordonează participarea României ca invitat de onoare la Salonul Internațional de Carte de la Paris, desfășurat anul acesta în perioada 22-25 martie. Pentru o cât mai bună vizibilitate a literaturii române la Paris, ICR cooperează cu
Concursul naţional pentru selectarea proiectelor care vor reprezenta România la cea de-a 55-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – la Biennale di Venezia
- Regulament de organizare - I. Dispoziţii generale 1. Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român organizează concursul pentru selectarea proiectelor care vor reprezenta România la cea de-a 55-a ediţie
IICCMER și ICR își unesc eforturile pentru conștientizarea urmărilor regimului comunist
Miercuri, 16 ianuarie 2013, în sala de festivități a Institutului Cultural Român, a avut loc ceremonia de semnare a parteneriatului între Institutul Cultural Român (ICR) și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Parteneriat între Institutul Cultural Român și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc
Miercuri, 16 ianuarie 2013, de la ora 14. 30, în sala de festivități a ICR (Aleea Alexandru, nr. 38), va avea loc ceremonia de semnare a Acordului de parteneriat între Institutul Cultural Român și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului
REGULAMENT-CADRU privind selecționarea prin concurs a proiectelor culturale pentru anul 2013 (actualizat)
(actualizare 13 martie 2013) Astăzi, 13 martie 2013, s-a încheiat etapa administrativă de selecție a dosarelor depuse în cadrul concursului de proiecte anunțat de Institutul Cultural Român în data de 29 noiembrie 2012. Conform art. 11 alin 2 din Odonanța nr. 51
România, invitată de onoare la Salonul Cărții de la Paris 2013. Lista oficială a scriitorilor români selectați de organizatori
27 de autori români au fost selecționați, în luna martie 2012, de organizatorii Salonului Cărții de la Paris, cu consultarea ICR, pentru a reprezenta literatura română în 2013, când România este invitată de onoare al acestui prestigios eveniment. Salonul Cărții
Cursuri de limba română pentru străini în Bucureşti / Romanian Language Classes for Foreigners in Bucharest 2012
EN / RO Romanian Language Classes for Foreigners ROMANIA(N) IN A NUTSHELL If you want to study Romanian for your business, for your job or for fun, the language courses given by the Romanian Cultural Institute are the right choice! Courses for beginners, intermediate
Zilele Culturii Române în Liban
În perioada 2-12 decembrie 2012 se desfășoară Zilele Culturii Române în Liban, amplă manifestare organizată de Ambasada României în Liban și Institutul Cultural Român, cu sprijinul unor parteneri locali. Activităţile culturale sunt adresate comunităţii românilor
„Bijuterii ale arhitecturii Jugendstil în ţările dunărene" - expoziție de fotografie la TNB
Joi, 1 noiembrie 2012, ora 20. 00, în Noua Galerie de Artă a Teatrului Național „I. L. Caragiale“ București va avea loc vernisajul expoziției de fotografie „Bijuterii ale arhitecturii Jugendstil în ţările dunărene realizată de dr. Peter Schubert. Evenimentul
Seara Lettre Internationale la Casa Monteoru
În cadrul proiectului „Serile literaturii străine pe Calea Victoriei” inițiat de Uniunea Scriitorilor din România, joi, 29 noiembrie 2012, de la ora 18. 00, la Casa Monteoru (Sala Oglinzilor) din Calea Victoriei nr. 115, București, va avea loc Seara revistei Lettre