Paris

15 Oct 2018 - 24 Oct 2018

Simpozion Dimitrie Cantemir - istorie, cultură, patrimoniu

În contextul celebrării unui secol de unitate românească, teritorială și patrimonială și a marcării celor 345 de ani de la nașterea marelui cărturar Dimitrie Cantemir, ICR Istanbul organizează o serie de evenimente științifice și culturale, cu titlul Dimitrie

23 Oct 2018

George Banu – omagiat la Academia Română

Reputatul eseist și teatrolog George Banu a fost omagiat marţi, 23 octombrie, la Academia Română, cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani. În cadrul unei sesiuni aniversare organizate de Secţiile de Filologie şi Literatură şi Arte, Arhitectură şi Audiovizual

22 Oct 2018

Întâlnirea președintelui ICR Liliana Țuroiu, cu presa franceză

Președintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Țuroiu, a participat în urmă cu câteva zile la întâlnirea cu jurnaliștii francezi aflați în vizită de presă la București pentru documentarea și pregătirea Sezonului România-Franța care se va desfășura

6 Sep 2018 - 21 Oct 2018

Votați scriitorii români pentru Premiul Uniunii Europene pentru Literatură 2018!

În 2018, are loc cea de a zecea ediție aniversară a Premiului Uniunii Europene pentru Literatură (European Union Prize for Literature). Pentru a marca această ediție, organizatorii EUPL au lansat un proiect european, și anume o călătorie virtuală, dar și fizică, prin

19 Oct 2018

Concert dedicat Centenarului Marii Uniri: Orchestra Română de Tineret şi Cvartetul Wave, în concert la Sala Mare a Musikverein

Orchestra Română de Tineret, alături de Cvartetul Wave condus de Bogdan Băcanu, concertează, sub bagheta maestrului Cristian Mandeal, pe 19 octombrie, de la ora 19. 30, în Sala Mare a Musikverein din Viena. Evenimentul dedicat Centenarului Marii Uniri este organizat

16 Oct 2018 - 17 Oct 2018

Liliana Țuroiu, la Reuniunea Anuală a Diplomației Culturale Române: „Conștientizăm provocările, dar și oportunitățile unui maraton cultural de excepție”

Strategia culturală 2019-2021, proiectele culturale conexe agendei diplomatice în perioada Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, Sezonul România-Franța și pregătirea Festivalului Internațional Europalia la care România este țară invitată de

11 Oct 2018 - 17 Oct 2018

Întâlnirile Muzicale Enescu 2018

Întâlnirile Muzicale EnescuConcurs internațional de canto și Festival de muzică franceză și română din secolele XX și XXIEdiția a 5-aOmagiu Centenarului Marii Unirii Rezervare obligatorie online Institutul Cultural Român de la Paris,

10 Oct 2018 - 13 Oct 2018

Turneul artistului Sergiu Cioiu în Israel

În perioada 10-13 octombrie 2018 au avut loc, în Israel, trei concerte inspirate din operele compozitorului evreu din România,  Alexandru Mandy, în interpretarea lui Sergiu Cioiu, acompaniat de Vlad Creţu şi Cătălin Ene. Turneul a fost organizat de Compartimentul

11 Oct 2018

Centenarul Marii Uniri: Academicianul Ioan-Aurel Pop la British Museum

Joi, 11 octombrie 2018, celebrul muzeu londonez British Museum va găzdui, în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Londra, o conferință susținută de istoricul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române. În cadrul prezentării sale, intitulate „Înfăptuirea

14 Sep 2018 - 10 Oct 2018

„Corpuri de lumină” – expoziţia lui Cosmin Cociş găzduită de galeria ICR Paris în cadrul Săptămânii culturilor străine

14 septembrie - 10 octombrie 2018Vernisaj 21 septembrie, ora 19 Galeria Institutului Cultural Român 1 rue de l’Exposition, 75007 Paris Institutul Cultural Român de la Paris propune publicului o experienţă virtuală a corpului subtil prin intermediul personajelor

3 Oct 2018 - 6 Oct 2018

Conferința internațională interdisciplinară „Coffee, Bread and Chocolate: Representations, Receptions and Cultural Frontiers” la Lisabona

Centrul de Excelenţă pentru Studierea Identităţii Culturale (CESIC)din cadrul Universității din București, împreună cuCentro de Humanidades (CHAM) al Facultățiide Științe Sociale și Umane din cadrul Universității Nova din Lisabona organizează, cu sprijinul

4 Oct 2018

Președintele ICR, la închiderea Comitetului Mixt al Sezonului România - Franța: „Va fi un prilej de reafirmare a valorilor noastre”

Președintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Țuroiu, a participat joi la semnarea procesului verbal al celui de-al cincilea și ultimul Comitet Mixt de Organizare al Sezonului România - Franța 2018-2019. Documentul a fost semnat de ministrul Afacerilor