Participarea ICR Stockholm la Ziua Europeană a Limbilor 2021
În 2001, „Anul Limbilor Europene“, Consiliul Europei a desemnat ziua de 26 septembrie ca Ziua Europeană a Limbilor, pentru a marca importanţa comunicării şi a învăţării limbilor străine. La Stockholm, Ziua Europeană a Limbilor va fi marcată pe 28 septembrie
VARȘOVIA. Concert aniversar Doina Rotaru
Un concert aniversar, dedicat remarcabilei compozitoare Doina Rotaru, a fost organizat de Institutul Cultural Român de la Varșovia, în data de 23 septembrie 2021. Reprezentantă de marcă a școlii componistice românești, cunoscută în Polonia în mediul muzicii
NEW YORK. Lucrările artistului român Alex Mirutziu prezentate în expoziţia UN/MUTE
Institutul Cultural Român de la New York sprijină participarea artistului Alex Mirutziu în cadrul proiectului UN/MUTE, o expoziție de grup cu lucrări colaborative realizate de 28 de artiști din Uniunea Europeană și Statele Unite, care, începând cu 22 septembrie
LONDRA. „Aplauze pentru poet” de Ziua Europeană a Limbilor. Poezii de Mihai Eminescu și Nichita Stănescu
Intitulat „Aplauze pentru poet”/A Hand for the Poet, spectaculosul proiect dezvoltat de asociațiile culturale The Culture Club și Pro Contemporania, cu sprijinul JTI, având ca partener principal Institutul Cultural Român din Londra aduce în atenția publicului
Festivalul Parcurilor și Grădinilor din Atena, în cadrul Europe Readr
Ambasada României în Grecia, în calitate de reprezentant al ICR la activitățile rețelei EUNIC-Atena, participă la „Festivalul Parcurilor și Grădinilor din Atena”, eveniment care are loc în perioada 22-26 septembrie a. c. . Festivalul include evenimente
MADRID. Poeta Ana Blandiana participă la Târgul de carte din Parcul Retiro, Madrid și la „Hay” Festival din Segovia
În perioada 18-19 septembrie 2021, poeta Ana Blandiana va participa la o serie de evenimente literare care se desfășoară în Madrid și Segovia, participare prilejuită de recenta publicare în spaniolă a volumului Variațiuni pe o temă dată, la prestigioasa editură
MADRID. Dialoguri literare hispano-române, la aniversarea a 140 de ani de relații diplomatice România-Spania
În contextul aniversării a 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Spania, Institutul Cultural Român de la Madrid și Asociația Colegială a Scriitorilor din Spania (ACE), în colaborare cu partenerii instituționali români și spanioli,
VIENA. Fotografii surprinse de la Oceanul Atlantic până la Oceanul Pacific, expuse de artistul Részegh Botond
Expoziţia de fotografie „Coast to Coast” semnată de artistul plastic Részegh Botond va putea fi vizitată, laGaleria Institutului Cultural Român de la Viena, în perioada 22 septembrie – 26 noiembrie. Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 22 septembrie,
Retrospectiva fotografului Viorel Florescu, cu ocazia deschiderii noii Galerii „Brâncuși” a ICR New York
Inaugurarea unui spațiu expozițional de curând creat, numit Galeria „Brâncuși”, și vernisajul expoziției RECOLLECTIVE, prima retrospectivă a fotografului Viorel Florescu, o legendă a presei new-yorkeze, dublu laureat al renumitului Premiu Pulitzer, vor avea
SIBIU. Trei premii acordate de ICR în cadrul Astra Film Festival
Festivalul Internațional de Film Documentar - Astra Film Festival s-a încheiat la Sibiu după opt zile în care spectatorii au avut prilejul să participe la 200 de evenimente culturale în Muzeul Astra Sibiu și în centrul vechi al orașului. Încă o dată, Sibiul a
EUNIC. Noptea Literaturii Europene vă invită la o plimbare literară pe Calea Victoriei
Toamna începe cu o nouă ediție a Nopții Literaturii Europene! Pe 11 septembrie 2021, între orele 18:30-21:30, rețeaua de institute culturale europene EUNIC Romania vă așteaptă pe Calea Victoriei, în patru locații ce vor găzdui sesiuni de lectură și perfomance-uri:
LISABONA. Pianistul Constantin Sandu și ghitaristul Titus Isfan, la „Festival Internacional dos Açores“
Două concerte de muzică de cameră, care cuprind muzica românească, braziliană și portugheză, vor fi prezentate în cadrul celei de-a XVI-a ediții a „Festival Internacional dos Açores“, organizat de autoritățile din Horta (capitala Insulei Faial din arhipelagul