Producătoarea de film Oana Iancu la ACE Producers
Institutul Cultural Român de la Varșovia susține participarea producătoarei de film Oana Iancu la atelierele organizate de ACE Producers 2022 de la Varșovia în perioada 21-26 noiembrie 2022. Atelierele vor avea drept temă oportunitățile internaționale de finanțare
Filmul ,, Metronom", prezentat la Festivalul de Film al Uniunii Europene din Canada, cu sprijinul ICR
Institutul Cultural Român, în colaborare cu Ambasada României în Canada, susține prezentarea la ediția din acest an a Festivalului de Film al Uniunii Europene din Canada (17 noiembrie-2 decembrie 2022) a filmului „Metronom”, debutul în lungmetraj de ficțiune
Noaptea Literaturii Europene de la New York reafirmă solidaritatea scriitorilor cu Ucraina
„Noaptea Literaturii Europene” / “European Literature Night”, unul dintre cele mai importante proiecte ale asociației institutelor culturale europene din New York, EUNIC NY, va avea loc miercuri, 16 noiembrie, reunind nu mai puțin de 11 scriitori și traducători
ICR Varșovia sprijină proiectele cinematografice în căutare de coproducători
În luna noiembrie, ICR Varșovia susține deplasarea unor delegați din România la întâlniri profesionale adresate producătorilor aflați în căutare de coproducători și distribuitori internaționali pentru proiectele lor cinematografice. Astfel, în perioada
Săptămâna Filmului Românesc aduce la Budapesta șapte producții ale ultimilor doi ani
· Proiecțiile vor debuta cu filmul „Imaculat”, care reprezintă propunerea României pentru o nominalizare la premiile OSCAR 2023, categoria „Cel mai bun lungmentraj internațional” Institutul Cultural Român de la Budapesta și Cinematograful Național
Institutul Cultural Român a organizat audițiile pentru selecția anuală a Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene (EUYO)
· 42 de muzicieni români au participat la audițiile pentru selecția anuală a Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene (EUYO), organizate de ICR la Ateneul Român. Institutul Cultural Român (ICR) a organizat, pe 10 și 11 noiembrie, audițiile din România
Ediția a XII-a a Festivalului PROPATRIA, în marile capitale ale Europei: Roma, București, Londra, Paris și Viena
Sub motto-ul Muzică fără Frontiere, FESTIVALUL Internațional PROPATRIA revine, între 09 şi 29 Noiembrie 2022, sub direcția artistică a Marei Dobrescu, cunoscută pianistă de origine română stabilită în Franța. Realizat cu susținerea Departamentului Românilor
Evenimente de excepție la Festivalul Internațional MERIDIAN, organizate cu sprijinul Institutului Cultural Român
Festivalul Internațional MERIDIAN, unul din cele mai importante festivaluri de muzică nouă din țară, se va desfăşura în perioada 6 - 13 noiembrie 2022, sub tema „ATLAS”, la Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Constanța, Ploieşti, Piteşti şi Iaşi.
Zeci de spectacole din România și din străinătate, prezentate în cadrul FNT 2022
Cea de-a XXXII-a ediție a Festivalului Național de Teatru, care se va desfășura în perioada 5 - 13 noiembrie 2022 în parteneriat cu Institutul Cultural Român, va fi curatoriată de Mihaela Michailov împreună cu Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari. Spectacolele,
Echipa proiectului cinematografic de lungmetraj „Monarh”, la European Genre Forum cu sprijinul ICR
Proiectul cinematografic de lungmetraj „Monarh” face parte din cele opt proiecte selectate să participe la „European Genre Forum”, un amplu program de formare pentru profesioniștii emergenți din domeniului filmului, defalcat în patru ateliere, două dintre
MOLDARTE pune în lumină la nivel european scena culturală din Republica Moldova
Astăzi, 28 octombrie 2022, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, a avut loc conferința de încheiere a proiectului MoldArte, un proiect finanțat de EUNIC prin programul European Spaces for Culture și organizat de Institutul Cultural Român în
„Seratele Enescu” de la ICR New York continuă cu un concert al pianiștilor Grace Jee Eun Oh și Dragoș Cantea
Pianiștii Grace Jee Eun Oh (Coreea de Sud) și Dragoș Cantea (România), ambii stabiliți la Oslo, în Norvegia, susțin vineri, 21octombrie, un recital la „Seratele Enescu”, unul dintre programele permanente ale ICR New York. Evenimentul este realizat cu sprijinul