Nstitutul Cultural Român

19 Aug 2022

Conferință de presă dedicată Festivalului „George Enescu” la Berlin

Institutul Cultural Roman din Berlin în colaborare cu Ambasada României în Republica Federală Germania organizează în data de 22 august 2022, ora 15. 00, la sediul ambasadei, o conferință de presă dedicată prezentării Festivalului „George Enescu” - ediția

19 Aug 2022

Scriitoarea Agneta Pleijel: „Gabriela Melinescu a îmbogățit Suedia prin literatura ei”

Gabriela Melinescu, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate scriitoare din România, care a împlinit 80 de ani pe 16 august, a fost sărbătorită de ziua sa de naștere de Institutul Cultural Român din Stockholm. Evenimentul, la care au participat numeroase oficialități

19 Aug 2022

Orchestra Română de Tineret, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea, în concert la Festivalul Internaţional Schleswig-Holstein

Orchestra Română de Tineret va concerta anul acesta la Festivalul Internaţional Schleswig-Holstein - SHMF 2022 avându-l ca dirijor pe Gabriel Bebeşelea și ca solistă pe violonista Suyoen Kim.  Concertul, sprijinit de Institutul Cultural Român de la Berlin, va avea

12 Aug 2022

Zece filme româneşti la Festivalul de Film de la Sarajevo 2022, realizat în parteneriat cu ICR

Festivalul de Film de la Sarajevo, aflat la a 28-a ediţie, se va desfăşura în perioada 12-19 august 2022 în capitala Bosniei şi Herțegovinei, zece dintre filmele prezentate fiind producţii cinematografice româneşti.  Institutul Cultural Român sprijină şi

11 Aug 2022

Tabăra Internațională de Artă Plastică “Inter-Art”, Aiud 2022

Institutul Cultural Român susține și în acest an Tabăra Internațională de Artă Plastică “Inter-Art”, care se desfășoară în perioada 10-26 august 2022 la Aiud. Deschiderea festivă a evenimentului are loc joi 11 august, de la ora 18. 00, la Colegiul Național

10 Aug 2022

Mesajul Institutului Cultural Român la trecerea în neființă a academicianului Vasile Tărâţeanu

Institutul Cultural Român a aflat cu mare întristare vestea trecerii în neființă, la 8 august 2022, a academicianului Vasile Tărâţeanu, una dintre vocile cele mai importante ale comunității româneşti din Ucraina și un promotor al drepturilor românilor în această

1 Aug 2022 - 7 Aug 2022

Peste 1500 de spectatori au participat la a cincea ediţie a Festivalului Cinemascop

A cincea ediție a Festivalului Cinemascop din Eforie Sud, încheiată pe 7 august 2022, a oferit publicului selecții realizate de Goethe-Institut București, Institutul Polonez, Institutul Francez, Ambasada Suediei în România, Institutul Cultural Român și Centrul

2 Aug 2022

ICR îi aduce un omagiu scriitoarei Gabriela Melinescu, la împlinirea vârstei de 80 de ani

Gabriela Melinescu, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate scriitoare din România, stabilită în Suedia din anul 1975, împlineşte astăzi, 16 august, 80 de ani. Cu această ocazie, Institutul Cultural Român de la Stockholm organizează, de la ora 18. 30, la sediul

1 Aug 2022

Proiectul expozițional colectiv „Jurnal de Virus”, prezentat la Institutul Cultural Român de la Viena

„Jurnal de Virus”, un proiect itinerant inițiat de Dan Perjovschi şi produs de Galeria White Cuib din Cluj-Napoca și Muzeul de Artă Satu Mare, este prezentat la Galeria ICR Viena, în perioada 4-26 august 2022. La vernisaj, care va avea loc joi, 4 august 2022,

30 Jul 2022

Concert Extraordinar de închidere a festivalului Musica Ricercata, la Sibiu

Voci spectaculoase vor răsuna pe 1 august, de la ora 20. 00, în Piața Mare din Sibiu, în cadrul Concertului Extraordinar de închidere a festivalului Musica Ricercata “Ramificările păcii III”, ce reunește peste 120 de muzicieni din Ucraina, Moldova, România

28 Jul 2022

ICR lansează apelul la candidaturi pentru bursele „George Enescu“ 2023

Institutul Cultural Român anunță lansarea apelului la candidaturi pentru bursele „George Enescu“, care se vor desfășura în 2023. În cadrul acestui program, doi muzicieni români vor primi câte o bursă, sub forma unui stagiu de trei luni la Cité internationale des

27 Jul 2022

Apel la candidaturi pentru bursele „George Enescu“, care se vor desfășura în 2023

Institutul Cultural Român lansează un apel la candidaturi pentru a oferi în 2023 două burse, sub forma unor stagii de trei luni la Cité internationale des arts din Paris, unor muzicieni români. Invităm artiștii interesați să depună dosarele de candidatură