PREVIEW: „Uniforme şi veşminte” - expoziție realizată de Bogdan Gîrbovan
Vineri, 2 noiembrie 2012, ora 18. 00, în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, va avea loc un preview pentru public al expoziţiei fotografice „Uniforme şi veşminte”, realizată de Bogdan Gîrbovan. Expoziţia face
Cea de-a 55-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – la Biennale di Venezia
Informaţii generale În data de 25 octombrie 2012, la Veneţia, Preşedintele Fundaţiei Bienalei de la Veneţia, domnul Paolo Baratta, împreună cu directorul celei de-a 55-a ediţii a Expoziţiei Internaţionale de Artă – la Biennale di Venezia (denumită în continuare
Organizarea Bibliotecii Culturii Române în Institutele Culturale Române din străinătate și cooperarea cu editurile
Așa cum s-a prevăzut în documentul Programele Institutului Cultural Român 2012-2013 (nr. 15747/16. 10. 2012), fiecare institut cultural român din exterior iși organizează, dotează și administrează Biblioteca Culturii Române. Biblioteca va cuprinde cărți și
Celebrul Cvartet Michelangelo în cadrul Seriei Concertelor Enescu de la ICR Londra
Pe 1 noiembrie, Seria Concertelor Enescu găzduieşte, în premieră la sediul Institutului Cultural Român din Londra, concertul Cvartetului Michelangelo, ansamblu internaţional foarte apreciat de critica de specialitate. Programul serii include lucrări de Enescu, Cherubini,
Documentarul „Lumea văzută de Ion B.“ proiectat la Viena
Institutul Cultural Român de la Viena propune în cadrul seriei de filme documentare KopfKino, miercuri, 31 octombrie 2012, de la ora 18:00, un film de EMMY: Lumea văzută de Ion B. , regia: Alexander Nanau, urmat de o discuţie cu Catherine Hug, curatoare Kunsthalle
Desemnări - ICR Kiev și ICR Lisabona
Actualizare noiembrie 2013 privind selecţia de personal pentru institutele culturale româneşti din străinătate. Institutul Cultural Român pregătește deschiderea unui Institut Cultural Român la Kiev (Ucraina), în baza acordului de cooperare dintre România și
Filmul „După dealuri”, prezentat pentru prima dată în Italia
Duminică, 28 octombrie 2012, ora 19. 30, la Casa del Cinema din Roma va avea loc un moment Focus România în cadrul celei de-a XVIII-a ediții a MedFilm Festival. În prim-plan se va afla regizorul Cristian Mungiu, recent premiat la Cannes cu pelicula După dealuri, inspirată
Regizorul Andrei Șerban la Festivalul Național de Teatru
Regizor a două dintre cele mai „vânate” spectacole ale stagiunii trecute, invitate în două secțiuni ale FNT – Hedda Gabler de Henrik Ibsen* și Lear(a) de William Shakespeare –, Andrei Șerban se află la actuala ediție a Festivalului Național de Teatru în
„Apeducte din Portugalia“ – expoziție la Muzeul Naţional de Istorie a României
Muzeul Naţional de Istorie a României anunţă vernisajul expoziţiei temporare de fotografie „Apeducte din Portugalia” de Pedro Inácio, marţi, 16 octombrie 2012, ora 17. 30, în Sala Lapidarium a muzeului din Calea Victoriei nr. 12, Bucureşti. Proiectul expoziţional,
„Veronica“ e sâmbătă la Londra
Cinemateca Românească, program care își propune să facă din sala de proiecţii a Institutului Cultural Român de la Londra o adresă curentă a cinefililor londonezi, prezintă sâmbătă, 27 octombrie 2012, un film cult al cinematografului românesc, Veronica, realizat
Școala Română din Roma/Accademia di Romania aniversează 90 de ani de la înființare
Cea mai veche instituție românescă de cultură din străinătate, Școala Română din Roma / Accademia di Romania in Roma, aniversează în această toamnă 90 de ani de la întemeiere, 80 de ani de la construirea edificiului său și 130 de ani de la nașterea arheologului