Expoziția „Vivat Academia" la UMF Carol Davila. Un eveniment Contemporanii în cadrul Zilelor Universității
Luni, 3 octombrie 2016, orele 12:00, a avut loc, în Holul de Onoare al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, deschiderea expoziției de pictură și lansarea catalogului Vivat Academia, prilejuită de festivitatea de începere a noului an universitar.
Concert Lucian Ban și Elevation Quartet, în Madrid
Elevation Quartet se află în turneu european cu albumul, Songs from Afar album care conţine piese tradiţionale româneşti (doine, cântece de nuntă etc), reorchestrate din perspectiva jazz-ului contemporan. Pe album, interpretul de muzică tradiţională Gavril
Ziua Europeană a Limbilor în rețeaua Institutelor Culturale Românești din Străinătate
La inițiativa Consiliului Europei, începând din 2001, Ziua Europeană a Limbilor este sărbătorită în fiecare an pe data de 26 septembrie. Institutul Cultural Român, prin reprezentanțele sale din străinătate, se alătură demersului comun de sensibilizare
Donații pentru „Cumințenia Pământului”. ICR susține campania „Brâncuși e al meu”
„Contribuția fiecăruia, după puteri, la achiziționarea lucrării Cumințenia Pământului este un gest de conștientizare a valorilor naționale, a patrimoniului cultural ce se află în grija noastră, a tuturor a declarat președintele Institutului Cultural Român,
Turneu în SUA al Teatrului Național „Radu Stanca“ din Sibiu, cu spectacolul „Antisocial"
Institutul Cultural Român sprijină turneul Teatrului Național „Radu Stanca Sibiu în SUA, cu spectacolul Antisocial de Bogdan Georgescu. Reprezentațiile vor avea loc în perioada 20-27 septembrie 2016 în orașele Providence, New York și Selden (SUA), după următorul
Filmul românesc debarcă la San Sebastian
Creația cinematografică românească își continuă impresionantul parcurs la festivalurile internaționale cu prezența a patru filme la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian, ce se desfășoară între 16 și 24 septembrie. Institutul Cultural Român
Debut în forță al noului sezon cultural românesc în Spania
Pentru zece zile, Institutul Cultural Român de la Madrid a invitat publicul să descopere diversitatea culturii române în cele patru colțuri ale Spaniei: San Sebastian, Sevilia, Palma de Mallorca, Ávila și Madrid. Noul sezon cultural românesc în Spania debutează
Featuring Kaisersteinbruch, simpozion internațional de pictură în Austria
Muzeul și Asociația Culturală Kaisersteinbruch în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Viena organizează, în perioada 8-18 septembrie 2016, simpozionul internațional de pictură Featuring Kaisersteinbruch. Iniţiativa proiectului le aparţine curatorilor
Academia de Film CINEIMPACT
În perioada 3-18 septembrie 2016 se va desfășura Academia de Film CINEIMPACT, un program internațional de Art&Social Cinema, dedicat documentarului creativ și inovării în domeniile ficțiunii, nonficțiunii, antropologiei vizuale și activismului social. Programul
Institutul Cultural Român acordă două burse „Ion Mincu" în sesiunea 2016-2017
Institutul Cultural Român anunță lansarea unui nou apel la candidatură pentru bursele „Ion Mincu, sesiunea 2016-2017. Acest tip de bursă a fost inaugurat în 2013, având în vedere încurajarea absolvenţilor la nivel de master şi doctorat în domeniile arhitectură,
Institutul Cultural Român acordă două burse „Ion Mincu" în sesiunea 2016-2017
Institutul Cultural Român anunță lansarea unui nou apel la candidatură pentru bursele „Ion Mincu, sesiunea 2016-2017. Acest tip de bursă a fost inaugurat în 2013, având în vedere încurajarea absolvenţilor la nivel de master şi doctorat în domeniile arhitectură,
Întâlnire cu editori de limbă germană la Institutul Cultural Român
Miercuri, 14 septembrie 2016, Institutul Cultural Român a găzduit o serie de întâlniri profesionale ale unei delegații de editori germani, austrieci și elvețieni cu reprezentanți ai editurilor din România, în vederea stimulării numărului de traduceri din