Prelegere susținută de artista Elana Katz în cadrul seriei de întâlniri „DIALOGOS”
Al doilea eveniment din seria de întâlniri „Dialogos”, demarată de Institutul Cultural Român din Berlin, are loc pe data de 8 mai 2018, orele 19. 00, și o are ca invitată pe artista Elana Katz. Artista
Marele regizor Lucian Pintilie, distins de ICR la Gala de lansare a Festivalului Filmului European
Reputatul regizor Lucian Pintilie a fost premiat de Institutul Cultural Român pentru excepționala activitate de promovare a culturii române, în cadrul Galei de lansare a Festivalului Filmului European desfășurată luni seara la Teatrul Național București, eveniment
Eveniment dedicat românilor din Italia, la Teatro Atlantico din Roma
În perioada 5-6 mai 2018, a avut loc, la Teatrul Atlantico din Roma, Expo România – Italia, Ediția a VIII-a, 2018,eveniment organizat de Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Direcției Generale Programe prin Reprezentanțe și în Comunitățile Istorice
Expo România – Italia, Ediția a VIII-a, 2018
În perioada 5-6 mai 2018, Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Direcției Generale Programe prin Reprezentanțe și în Comunitățile Istorice a Institutului Cultural Român organizează, la Teatrul Atlantico din Roma, împreună cu Asociația Românilor
Cristian Răduță: "The extra mile"
Un șir de pseudo-animale epuizate par a fi pe ultima sută de metri a unui maraton. Cu gâturi lungi de polistiren și priviri disperate către înainte, rămân, totuși, civilizate, în rând, fără ca măcar să ne bage în seamă. Au convingerea că de partea celalaltă
Institutul Cultural Român, partener al American Independent Film Festival
Prima ediție American Independent Film Festival a a avut loc în septembrie 2017 și i-a avut ca invitați speciali pe actorii Ethan Hawke, Joaquin Phoenix și John C. Reilly. Regizorul Barry Jenkins, câștigătorul Oscarului pentru Cel mai bun film în 2017, a deschis
Lista proiectelor organizate de reprezentanțele ICR din străinătate în luna APRILIE 2018
Institutul Cultural Român de la Beijing 5 aprilie/ Două ore în România – România prezentată „Micilor ziariști“. 18 aprilie / Masterclass susținut de regizorul Călin Netzer. 28, 30 aprilie/ Orchestra Română de Tineret la Festivalul
Galeria Sabot la Târgul Internațional de Artă Contemporană „Fresh Paint” Ganei HaTaarucha din Tel Aviv
Târgul Internațional de Artă Contemporană Fresh Paint va avea loc în perioada 26 – 30 aprilie 2018, la complexul expozițional Ganei HaTaarucha din Tel Aviv. Cu sprijinul ICR Tel Aviv, Galeria Sabot va expune, în cadrul secțiunii internaționale a Târgului,
Faima brăţărilor regale dacice de la Sarmizegetusa Regia la Lisabona
Deschisă la Muzeul Naţional de Arheologie (MNA) din Lisabona, în preajma inaugurării Anului Centenar al Marii Uniri, ca un veritabil preambul al acestuia, expoziţia „Aurul Antic. De la Marea Neagră la Oceanul Atlantic” a înregistrat deja peste 50000 de vizitatori şi
„Poeți ai lumii: Niculina Oprea și Özkan Mert”, la ICR Istanbul
Sâmbătă, 28 aprilie 2018, sediul ICR Istanbul a fost scăldat în vers, pentru aproape patru ore. Limba nu a fost o barieră pentru iubitorii poeziei de pe ambele meleaguri – România a avut-o ca reprezentantă pe Niculina Oprea, iar din Turcia au fost prezenți
Expoziţia „Delir controlat“ a artistului Tudor Banuş la Viena
Institutul Cultural Român de la Viena şi FIVE PLUS Art Gallery din Viena prezintă la sediile lor, până pe 27 aprilie, expoziţia „Delir controlat“ semnată de Tudor Banuş. Vor fi expuse lucrări din diferite perioade de lucru ale artistului, publicații a căror
Expoziția de colaje „Jocul de-a apocalipsa” semnată de Beatrice Bernath la ICR Tel Aviv
În data de 10 aprilie, ora 17:00, va avea loc o întâlnire cu publicul, în prezența artistei Beatrice Bernath. Evenimentul se va desfășura în limba ebraică, la sediul ICR Tel Aviv. Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va găzduiește între 5 martie și