Muzeu

24 Feb 2011 - 1 Dec 2011

Turneul "George Enescu în Italia"

În perioada 24 februarie – 1 decembrie 2011, cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la naşterea lui George Enescu, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează turneul George Enescu în Italia, în colaborare cu Societatea Enescu

3 Nov 2011 - 20 Nov 2011

Ateliere, dezbateri, romane grafice, filme, concerte şi alte surprize pe bandă, la Salonul European de Bandă Desenată

Salonul European de Bandă Desenată, aflat la a doua ediție, propune, până pe 20 noiembrie 2011, la galeria Foto Anexa a Muzeului Național de Artă Contemporană (Calea Moșilor, nr. 62-68), 16 expoziții, numeroase ateliere de creație, întâlniri cu artiști din

3 Nov 2011 - 20 Nov 2011

Salonul European de Bandă Desenată, ediţia a II-a

Desenele au revenit în bandă și au transformat orașul București, pentru două săptămâni și jumătate, în capitala neoficială a benzilor desenate. Salonul European de Bandă Desenată, aflat la a doua ediție, a propus, în perioada 3-20 noiembrie 2011, la galeria

2 Nov 2011 - 16 Nov 2011

„Solitar“ – pictură de Maurice Mircea Novac la Institutul Cultural Român

Miercuri, 2 noiembrie 2011, la ora 18. 00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38) va fi vernisată, în prezența autorului, artistul Maurice Mircea Novac, expoziția „Solitar. Va prezenta criticul de artă Aurelia Mocanu. Maurice Mircea Novac (n. 1954,

8 Nov 2011

Întâlniri cu Alexandra Semenova, curatoare din Siberia rezidentă la Anaid Art Gallery

Institutul Cultural Român, Anaid Art Gallery și Universitatea Națională de Arte din București organizează în lunile octombrie – noiembrie 2011, în cadrul programului Russian – European Curatorial Exchange 2011 derulat de rețeaua EUNIC, rezidența curatoarei

4 Nov 2011

Lia Perjovschi expune în premieră la Festivalul Tulca din Galway, Irlanda

Artista Lia Perjovschi deschide pe 4 noiembrie 2011 prima expoziţie personală din Irlanda, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Londra, în cadrul Festivalului TULCA din Galway. Acesta este unul dintre cele mai importante evenimente anuale de artă contemporană

26 Oct 2011 - 29 Oct 2011

Dialogul cultural EUROPA-CHINA. Întâlnire organizată de EUNIC și Academia Națională de Arte a Chinei

În perioada 26-29 octombrie 2011 se va desfășura în Luxemburg, la Centrul Cultural al Abației din Neumünster, a patra ediție a conferinței Dialogul cultural Europa-China, organizată de EUNIC (Rețeaua Europeană a Institutelor Naționale de Cultură) și Academia

11 Oct 2011 - 21 Oct 2011

„Zilele Enescu la Berlin“, ediţia a III-a

Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu de la Berlin invită publicul meloman la cea de-a treia ediţie a „Zilelor Enescu la Berlin. Organizat o dată la trei ani, evenimentul celebrează, în 2011, 130 de ani de la naşterea compozitorului român, privindu-l pe Enescu

13 Oct 2011 - 16 Oct 2011

Banda desenată românească, în premieră la New York Comic Con

În data de 12 octombrie 2011, în cadrul celei mai importante convenţii de popular culture de pe Coasta de Est (şi a doua din SUA) – New York Comic Con – , a fost vernisată prima expoziţie de bandă desenată românească, organizată de ICR New York.  Între

16 Sep 2011 - 16 Oct 2011

Animaţii britanice la Muzeul Benzii Desenate

Muzeul Benzii Desenate, deschis la etajul 4 al Muzeului Național de Artă Contemporană (Calea 13 Septembrie), găzduieşte o retrospectivă a ultimilor 17 ani de animaţie britanică, în perioada 16 septembrie – 16 octombrie 2011, în fiecare vineri, de la ora 18. 30.

8 Sep 2011 - 16 Oct 2011

Poveşti în pătrăţele de Eugénio Silva, la Muzeul Benzii Desenate

„Un portughez în vizită la Muzeu este titlul expoziţiei autorului lusitan Eugénio Silva, deschisă la Muzeul Benzii Desenate (MNAC, etaj 4) în perioada 8 septembrie – 16 octombrie 2011, cu sprijinul Institutului Camões şi al Ambasadei Portugaliei în România.

1 Sep 2011 - 16 Oct 2011

Poezie BD: un proiect Nichita Stănescu – Sandu Florea la Muzeul Benzii Desenate

Joi, 1 septembrie 2011, de la ora 19. 00, Galeria Muzeului Benzii Desenate (la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, etaj 4) se deschide pentru „Semne și Desemne: un dialog Nichita Stănescu – Sandu Florea cuprins, după aproape trei decenii, într-o carte-obiect