Președintele ICR, Liliana Țuroiu, la deschiderea Gaudeamus: „Prin cărți, deschidem cu adevărat ușile Europei”
La deschiderea de miercuri a celei de-a 24-a ediții a Târgului Internațional Gaudeamus — Carte de Învățătură, care va avea loc până duminică, 26 noiembrie 2017, în Pavilionul Central al Romexpo, au fost prezente numeroase oficialiatăți, alături de scriitori
Proiecții ale culturii române în cultura europeană. Simpozion Internațional, București, 23-24 noiembrie 2017
Muzeul Național al Literaturii Române, împreună cu Academia Română – Secția de Filologie și Literatură și Secția de Arte, Arhitectură și Audiovizual, Institutul Cultural Român, Departamentul de Filologie, Literatură şi Lingvistică de la Universitatea din
Eugen Simion, la simpozionul de la Muzeul Literaturii: "ICR s-a deschis, este vizibil acest lucru și o recunoaștem onest”
„Proiecții ale culturii române în cultura europeană” este genericul sub care Muzeul Național al Literaturii Române a organizat, în aceste zile, la București, un simpozion internațional ce a reunit importanți oameni de cultură din țară și străinătate.
EXPO | Mobile Churches
Mobile Churches Anton Roland Laub Explorare vizuală a unui capitol dramatic și absurd al istoriei europene recente : deplasarea a șapte biserici și închiderea între ziduri a unei sinagogi, la București, în timpul regimului Ceaușescu. Expoziţie 3
Institutul Cultural Român sprijină sărbătoarea Thaliei din Festivalul Național de Teatru
Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a 27-a, care se va desfășura în București în perioada 20-30 octombrie 2017, va aduce în fața bucureștenilor cea mai bogată ofertă de spectacole: 91 de reprezentații ale unor spectacole în 16 spații din Capitală.
Târgul de Carte de la Frankfurt - o avanpremieră pentru cel de la Leipzig
În perioada 11 - 15 octombrie s-a desfășurat Târgul de Carte de la Frankfurt, o avanpremieră pentru cel de la Leipzig de anul viitor, la care țara noastră va avea, din nou, după 20 de ani, statutul de țară invitată de onoare. Deschiderea standului național
O nouă premieră în spațiul teatral al ICR Londra
Stagiunea de toamnă a programului teatral permanent al ICR Londra, lansat în urmă cu doi ani, se deschide, în 12 octombrie 2017, cu o nouă premieră: spectacolul „De ce fierbe copilul în mămăligă”, conceput şi realizat de o echipă creativă formată din
„Luna Enescu la ICR” a fost deschisă la Sinaia
Institutul Cultural Român a deschis, duminică, 8 octombrie 2017, „Luna Enescu la ICR“, la Centrul Internațional de Conferințe „Casino Sinaia“. În holul Cazinoului au fost prezentate expozițiile fotodocumentare „Viorile lui George Enescu“ și „George
FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU, ediţia a 27-a. În dialog cu Robert Lepage și Evgeny Mironov
Cea de-a 27-a ediție a Festivalului Național de Teatru găzduiește întâlnirea cu două nume de marcă ale teatrului mondial – regizorul canadian Robert Lepage și actorul rus Evgeny Mironov, director artistic al Teatrului de Stat al Naţiunilor din Moscova. Publicul festivalier
Filmul românesc „Un etaj mai jos”, la Festivalul Internațional de Film de la Istanbul
ICR Istanbul susține participarea României la Festivalul Internațional de film de la Istanbul, sub genericul: Iyi Bir Komşu Mahallesini Sahiplenen Birisi Midir? / Is a good neighbour someone who owns up to their neighbourhood? Festivalulul face parte din seria de
Ziua Limbilor Europei la Roma, cu concertul „Muzica şi limbajul ei / La musica e il suo linguaggio”
Cu ocazia Zilei Limbilor Europei, Accademia di Romania prezintă la Roma concertul „Muzica şi limbajul ei / La musica e il suo linguaggio”, un proiect realizat de asociaţia culturală «Musica e canto» şi de Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea. Manifestarea
Acordul-cadru pentru organizarea Festivalului Europalia România a fost semnat la Bruxelles
În data de 14 septembrie 2017 s-a desfășurat la Bruxelles ceremonia de semnare a Acordului-cadru pentru organizarea Festivalului Europalia România,care va avea loc în perioada octombrie 2019 – ianuarie 2020. Documentul a fost semnat, pentru partea română, de domnul