Maria Răducanu, la EUROPALIA România: „Pregătiți-vă să fiți cel puțin surprinși, dacă nu fermecați!”
Artista româncă Maria Răducanu va susține alături de Niko Meinhold (Germania) - pian, Krister Jonsson (Suedia) - chitară, Chris Dahlgren (SUA) - contrabas și Michael Griener (Germania) - percuţie, trei concerte, în cadrul Festivalului EUROPALIA România. Maria
Spectacolul „The Nutcracker and I”, cu Alexandra Dăriescu, în EUROPALIA
Pianista Alexandra Dăriescu va prezenta pe 17 noiembrie 2019, de la ora 17. 00, spectacolul multimedia„The Nutcracker and I”, la CAPE-Centre des Arts Pluriels Ettelbruck, Luxemburg, în cadrul Festivalului Artelor EUROPALIA, unde România este țară invitată. Spectacolul,
A început „INTERMERIDIAN” – turneul național de recitaluri camerale de muzică contemporană românească
A început „INTERMERIDIAN”, turneul național de recitaluri camerale de muzică contemporană românească, realizat, între 11 și 29 noiembrie 2019, cu sprijinul Institutului Cultural Român și în parteneriat cu instituțiile muzicale din orașele în care acesta
EUROPALIA ROMÂNIA. Pianistul Daniel Ciobanu - trei zile, trei țări, trei recitaluri
Muzicianul Daniel Ciobanu a încheiat seria de recitaluri EUROPALIA duminică, 10 noiembrie 2019, la Genappe, Belgia, în sala Bruegel de la Golf Club d'Hulencourt. Acesta a reprezentat România în trei țări, Marea Britanie, Olanda și Belgia printr-un tur de forță
Performance digital, artă figurativă și abstractă, prezentată de artiști români la MILL, în Belgia
Vernisajul expoziţiei „Rethinking the Image of the World: Projects and Sketches” a avut loc vineri, 8 noiembrie, în Complexul Muzeal Idel Ianchelevici (MILL), din oraşul belgian La Louviére, în cadrul Festivalului EUROPALIA. Participarea României la EUROPALIA este
450 de exponate din peste 30 de muzee din România reflectă originile Europei la celebrul Grand Curtius din Liège
Expoziţia „Originile Europei. Civilizații preistorice între Carpați și Dunărea de Jos“ a fost deschisă oficial astăzi, 7 noiembrie, printr-o conferinţa de presă organizată la Muzeul Grand Curtius din Liège, Belgia. Publicul va putea admira exponatele din 8
Matei Vișniec, despre anecdotă: „Am traversat povestea propriilor noastre diferenţe dintre Est şi Vest“
Dezbaterea despre „Anecdota în contextul istoriei europene comune“, moderată, miercuri seară, de Jacques De Decker, secretar permanent al Academiei Regale de Limbă şi Literatură Franceză din Belgia, a avut loc la Hôtel de Ville Bruxelles, în cadrul Festivalului
Evoluţia artistică din România ultimului deceniu, în expoziție cu 20 de lucrări
Vernisajul „Rethinking The Image of The World: Projects and Sketches” va avea loc vineri, 8 noiembrie 2019 ora 19:00, în cadrul Complexului Muzeal MILL, din orașul belgian La Louviére, în prezenţa curatorilor Cristian Nae şi Adrian Bojenoiu. Evenimentul face
RADAR - Artişti şi studiouri de new media au promovat tehnologiile de ultimă generaţie la Uzina Electrică Filaret
Peste 30 de artiști, studiouri de new media și instituții educaționale și de cercetare au participat în perioada 1-3 noiembrie la RADAR (Romanian Artists Developing Alternative Realities), o inițiativă unică în spațiul artistic românesc, care susține scena de
Rebelul pianist Daniel Ciobanu susține trei recitaluri în Festivalul Artelor EUROPALIA
Cu o înfățișare de idol pop, o sensibilitate de bard romantic și o abilitate tehnică ieșită din comun, Daniel Ciobanu are deja o carieră remarcabilă. Descris de criticii muzicali din lumea întreagă ca „senzațional”, „diabolic”, „de neuitat”, tânărul
România prezintă „Originile Europei“, prin artefacte cu o vechime de aproape șapte mii de ani, la EUROPALIA
Peste 450 de bunuri culturale și seturi de artefacte arheologice acoperind o perioadă de aproape cinci milenii, obiecte preistorice descoperite pe teritoriul actual al României prin cercetări arheologice mai vechi sau mai recente, piese deosebit de valoroase aparținând
Expoziția lui Ciprian Mureșan, o istorie personală a României postcomuniste la Muzeul S.M.A.K. din Gent
Expoziția artistului Ciprian Mureșan,proiect al domeniului de Arte vizuale din Festivalul EUROPALIA România, a fost vernisată vineri, 25 octombrie 2019, la Muzeul Municipal de Artă Contemporană S. M. A. K. , din orașul Gent, Belgia, în prezența unui public numeros,