Lucrari

18 Nov 2015 - 22 Nov 2015

Institutul Cultural Român la GAUDEAMUS

Institutul Cultural Român va fi prezent la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo din București, în perioada 18 - 22 noiembrie 2015, cu un stand (nr. 46, nivelul 0. 00) și o serie de evenimente. La stand vor fi disponibile,

30 Oct 2015 - 16 Nov 2015

SoNoRo 2015 - „The Dreamers“: victoria visătorilor și puterea viselor împlinite

SoNoRo aniversează un deceniu de existență printr-o ediție specială, desfășurată între 30 octombrie si 16 noiembrie 2015, la București, Arad, Cluj-Napoca și Bistrița. Deschiderea oficială a festivalului are loc vineri, 30 octombrie, de la ora 19. 00, în Sala

3 Nov 2015 - 15 Nov 2015

„Soleil de l’Est – douăzeci de ani de activitate“. Lansare și vernisaj la Institutul Cultural Român

Marţi, 3 noiembrie 2015, de la ora 18, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti), va avea loc lansarea albumului „Soleil de l’Est – douăzeci de ani de activitate“ şi vernisajul expoziţiei omonime. Vor fi prezenți Radu Boroianu, preşedintele

14 Nov 2015

Colocviul național de Literatură SF și Fantasy „Ion Hobana”, ediția a VI-a

Aflat la cea de a șasea ediție, Colocviul Național „Ion Hobana de critică și exegeză în domeniul literaturii imaginarului a fost lansat prin inițiativa regretatului nostru coleg, prieten și membru al SRSFF, scriitorul Liviu Radu, și a lui Horia Gârbea, atunci

6 Nov 2015 - 8 Nov 2015

Artiștii Daniel Djamo și Matei Bejenaru prezentați de Anca Poterasu Gallery la Târgul Artissima de la Torino

În perioada 6 – 8 noiembrie 2015, Anca Poterasu Gallery din București va participa la Târgul internațional Artissima de la Torino cu lucrări semnate de artiștii Daniel Djamo și Matei Bejenaru. Prezența românească la Artissima este sprijinită de Institutul Cultural

21 Oct 2015 - 8 Nov 2015

Expoziţia Octavian Smigeslchi (1866-1912) Monumentalitate artistică

Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituţie publică de interes judeţean, care funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, în colaborare cu Asociaţia Culturală Pictor Octavian Smigelschi şi Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj – Napoca vă

3 Nov 2015 - 6 Nov 2015

Prințul Harry, la ICR Londra

După ce, în 2014, Alteța Sa Regală Prințul de Wales a fost oaspetele de onoare al Institutului Cultural Român din Londra cu ocazia „Festivalului Transilvania”, un al doilea membru al familiei regale britanice a trecut marţi seară pragul reprezentanței românești

27 Nov 2015 - 4 Nov 2015

Seară literară cu scriitoarea Liliana Corobca la ICR Berlin

Loc: ICR Berlin, Reinhardtstr 14, 10117 BerlinOră: 19:00 Cu ocazia apariţiei, în traducere germană, a romanului Kinderland al scriitoarei Liliana Corobca, ICR Berlin organizează, la sediu, o seară literară în prezenţa autoarei şi a traducătorului lucrării, scriitorul,

23 Oct 2015 - 1 Nov 2015

Transmisiuni în direct, în țară și în străinătate, în cadrul Festivalului Național de Teatru

Institutul Cultural Român este partener al Festivalului Naţional de Teatru, desfășurat în perioada 23 octombrie – 1 noiembrie 2015 la Bucureşti. FNT oferă publicului posibilitatea de a viziona 44 de spectacole selecţionate din stagiunea 2014-2015, trei producţii

25 Oct 2015 - 1 Nov 2015

Expoziţiile „Rădăcini“ şi „Libertate“, prezentate la Cvadrienala de scenografie de la Praga, pot fi vizitate în cadrul FNT

În cadrul Festivalului Național de Teatru de anul acesta vor fi prezentate expoziţiile „Rădăcini“ şi „Libertate“, care reprezintă o reconstituire a standului României de la Cvadrienala de scenografie de la Praga (Prague Quadrennial of Performance Design

3 Oct 2015 - 31 Oct 2015

ICR, partener al primei ediții Art Encounters de la Timișoara

În perioada 3-31 octombrie 2015 va avea loc la Timișoara prima ediție Art Encounters. Intitulat Aparență și Esență, evenimentul este curatoriat de Rainald Schumacher și Nathalie Hoyos, din Berlin. Evenimentul, la care ICR este partener, e conceput ca un dialog între

30 Oct 2015 - 30 Oct 2015

Violonistul Remus AZOIȚEI și pianistul Eduard STAN în concert la Milano

Vineri, 30 octombrie 2015, ora 19:00, la Auditorium San Fedele din Milano (Via Hoepli 3/b), Institutul Cultural Român, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Consulatul General al României din Milano, Pavilionul României la EXPO Milano