Editura ICR, la BOOKFEST 2019: zeci de titluri vândute și lansări cu public numeros
Cea de-a XIV-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest a avut loc în perioada 29 mai - 2 iunie 2019, la Complexul Expozițional Romexpo din București, în pavilionul B2, iar invitatul de onoare al acestei ediții a fost Marea Britanie. Evenimentele organizate
Svetlana Cârstean la Festivalul de Poezie „Miłosz” de la Cracovia
În perioada 6-9 iunie 2019, Svetlana Cârstean se va afla la Cracovia, ca invitată a Festivalului de Poezie „Miłosz”, cea mai importantă manifestare de gen din Polonia, denumită după numele remarcabilului poet și gânditor Czesław Miłosz, laureat al Premiului
„Trilogia transilvană” a contelui Miklós Bánffy, portretul regăsit al aristocrației maghiare de odinioară
„Numărați” (1934), „Cumpăniți” (1937), „Răzlețiți ”(1940) sunt titlurile celor trei cărți editate și tipărite la Editura ICR, care au fost prezentate publicului la standul ICR, pe 1 iunie, la orele 15. 00, în cadrul Bookfest 2019, la Romexpo. Într-o
Dimitrie Cantemir, readus pe piedestalul literaturii românești de către istoricul Ștefan Lemny
Lansarea volumului „Dimitrie Cantemir –Un principe român în zorii Luminilor Europene ”, la stadul ICR din cadrul Bookfest 2019, a fost un eveniment de excepție. Numeroase persoane, iubitori ai culturii și mai ales a personalității lui Dimitrie Cantemir, precum
ICR, a treia zi la BOOKFEST: partener al lansării corespondeței lui Brâncuși cu Duchamp și Marthe Lebherz
Cea de-a XIV-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest are loc în perioada 29 mai - 2 iunie 2019, la Complexul Expozițional Romexpo din București, în pavilionul B2, iar invitatul de onoare al acestei ediții este Marea Britanie. Și în acest an, Institutul
Festivalul Internaţional de Teatru Idiș – TES FEST, la a patra ediție
Institutul Cultural Român este partener al Festivalului Internaţional de Teatru Idiș – TES FEST, organizat de Teatrul Evreiesc de Stat din București în perioada 29 mai – 2 iunie 2019. Ajuns la cea de-a patra ediţie, festivalul marchează împlinirea a 71 de ani
Lista proiectelor organizate de reprezentanțele ICR din străinătate în luna MAI 2019
Institutul Cultural Român de la Beijing 1, 3 mai / The Second Culture and Arts Carnival between China and Central and Eastern European Countries. 9-10 mai / Ciprian Porumbescu la Beijing - proiecție de film și prelegeri. Institutul Cultural Român
Participarea în premieră a României la „Révélations” Paris, apreciată de mii de vizitatori
România a participat, în premieră, la Bienala meseriilor artistice și industriilor creative „Révélations”, care s-a desfășurat la Grand Palais Paris, în perioada 23-26 mai 2019. În cadrul expoziției „Banquet, coloana vertebrală a Bienalei, au fost prezentate
Expoziții-capsulă la Romanian Design Week 2019
Cea de-a șaptea ediție a Romanian Design Week, parte a Sezonului România-Franţa, prezintă, împreună cu Institutul Cultural Român, unele dintre cele mai valoroase proiecte de design și arhitectură românești. Eveniment multidisciplinar dedicat industriilor creative
Industriile creative locale, promovate prin cea de-a șaptea ediție a Romanian Design Week
Festivalul prezintă în perioada 17-26 mai unele dintre cele mai valoroase proiecte de design și arhitectură româneștiRomanian Design Week, eveniment multidisciplinar dedicat industriilor creative locale, ajuns deja la cea de-a șaptea ediție, va avea loc în București
România – invitat de onoare al Târgului de Carte de la Varșovia, ediția 2019
În perioada 23-26 mai 2019, în capitala poloneză va avea loc cea de-a zecea ediție a Târgului Internațional de Carte de la Varșovia. România va fi țara invitată de onoare a Târgului, punând în valoare prin acest statut important celebrarea a o sută de ani
Dublă lansare de poezie românească și chineză, la Institutul Cultural Român
Volumele de poezie 季節 / Seasons, semnate de Elena Liliana Popescu și traduse de Lee Kuei-shien, și Existență sau Non-existență, semnate de Lee Kuei-shien și traduse de Liliana Popescu, vor fi lansate luni, 20 mai 2019, ora 18. 00, în Sala Mare a ICR. Evenimentul