Întâlnire inedită între supraviețuitori ai Holocaustului și profesori români, la ICR Tel Aviv
Școala Internațională din cadrul Muzeului Yad Vashem din Ierusalim organizează, între 4-11 august, un seminar de vară pe tema predării Holocaustului în învățământul gimnazial și liceal la care participă, cu sprijinul Ministerului Educației din România, un
Pianista Leona Crasi, pe scena muzicală londoneză de la St Martin-in-the-Fields
Pianista Leona Crasi a susținut, vineri, 19 iulie, un concert la celebra St. Martin-in-the Fields, fiind invitată de Institutul Cultural Român din Londra, în cadrul seriei de concerte organizată, de mai bine de opt ani, în parteneriat cu prestigioasa instituție
Invitatie de participare la ofertare materiale promotionale
Institutul Cultural Român (I. C. R. ), cu sediul în Bucureşti, Aleea Alexandru, nr. 38, sector 1, intenţionează să achiziţioneze prin cumpărare directă, în conformitate cu prevederile art. 7, alin. (5) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, ambele
Invitatie de participare la ofertare cartuse de toner - ATRIBUIT
Institutul Cultural Român (I. C. R. ) intenţionează să achiziţioneze prin cumpărare directă, în conformitate cu prevederile art. 7, alin. (5) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, ambele cu modificările și completările ulterioare, cartuse de toner, cod
Patrimoniul Mondial Unesco din România, prezentat la Sevilia printr-o expoziție de fotografie
Expoziţia Patrimoniul Mondial Unesco din România, semnată de fotograful Florin Andreescu, a fost vernisată, pe 1 iulie, la sediul Primăriei din Sevilia, în prezenţa domnului Bogdan Mihai Stănescu, Consulul general al României la Sevilia, și a reprezentanţilor
Fotografia, instrument de arhivă personală, în expoziția „Din impresiile unui călător. București 2009-2019"
„Ruth Oren ne oferă, în expoziția de față, o viziune a Bucureștiului propriu ce descoperă nuanțe, sugestii și viziuni personale ale unui oraș mereu surprinzător”,a subliniat Cleopatra Lorințiu, director adjunct al ICR Tel Aviv, în data de 27 iunie, cu ocazia
Pippo Delbono, la Gala Celebrităților din Sibiu: "Teatrul are un rol de responsabilizare"
Institutul Cultural Român (ICR), coorganizator a ediţiei de anul acesta a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), a acordat, sâmbătă, o stea actorului şi regizorului italian Pippo Delbono. Distincţia a fost înmânată de vicepreşedintele ICR, domnul
Catalogul Cvadrienalei de scenografie de la Praga
Porţile celei de-a XIV-a ediţie a Cvadrienalei de Scenografie şi Spaţiu Perfomativ de la Praga, cea mai mare expoziție de arhitectură teatrală și scenografică din lume, s-au deschis pentru public la Výstaviště Praha (Prague Exhibition Grounds). Institutul
Doina Lemny și Ștefan Lemny, invitați ai ICR la Bookfest. „România înflorește din punct de vedere cultural“
Invitați de Institutul Cultural Român (ICR) la evenimentele de lansare de la Târgul de Carte Bookfest, care se desfășoară până duminică, 2 iunie 2019, în Pavilionul B2 de la Romexpo, scriitorii și cercetătorii Doina și Ștefan Lemny, stabiliți în Franța din
Prelungire termen depunere dosare - Burse Traducători Profesioniști 2019 // Rezidențe pentru traducători în formare
Termenul limită de înscriere se prelungește până la data de 31 iulie 2019. 1. Prelungire termen depunere dosare - Bursă Traducători Profesioniști 2019(A) Pentru Traducători Profesionişti Programul îşi propune o colaborare cât mai strânsă cu traducătorii
Lettre Internationale nr. 109 / primăvara 2019
A apărut noul număr, 109, al revistei Lettre Internationale, editată de Institutul Cultural Român. SUMAR 109 Retrospective Șerban Pavelescu – Steaua norocoasă a României . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3 Lesley Chamberlain – Revoluția rusă
„Sfârşitul istoriei”, expoziţia pictorului Gheorghe Fikl, se deschide în Galeria „Brâncuşi” a ICR Londra
Expoziţia „Sfârşitul istoriei” a pictorului timişorean Gheorghe Fikl, unul dintre cei mai incitanți artiști români ai momentului, cu lucrări în importante colecții publice și private din întreaga lume, va fi vernisată pe 28 mai 2019 la Institutul Cultural