Ii

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, Mária Pakucs Willcocks (coord.) - Spectacolul public între tradiţie şi modernitate. Sărbători, ceremonialuri, pelerinaje şi suplicii, 2007, 302 p.

Studiile din acest volum încearcă să identifice „punerea în scenă a diferitelor evenimente din viaţa cotidiană, acordând termenului de „spectacol public o definiţie destul de largă: tot ceea ce la un moment dat reuneşte un public fie ca actor activ şi implicat

Henry Mavrodin - Henry Mavrodin (album, ediţie trilingvă română-italiană-engleză), 2007, 298 p.

Albumul conţine un amplu material ilustrativ, cu reproduceri ale operelor artistului plastic Henry Mavrodin, alături de o selecţie reprezentativă din critica dedicată autorului (cu semnături precum cele ale lui Sorin Dumitrescu, Ion Frunzetti, Pavel Şuşară, Petru

Ioana Bot, Adrian Tudurachi (coord.), - Identité nationale: réalité, histoire, littérature, 2008, 264 p.

Volumul îşi propune să analizeze statutul „identităţii naţionale în cadrul literaturii şi al istoriei ideilor literare, atât ca obiect al discursului, cât şi ca miză extraliterară a unei construcţii culturale. Deşi exemplul privilegiat aici este cel al literaturii

Adrian Majuru - Bucureşti. Povestea unei geografii umane, 2008, 192 p.

În cartografierea geografiei umane bucureştene, partea cea mai interesantă ţine de confruntarea dintre vechi şi nou, dintre cei care doreau să trăiască aidoma străbunilor turcizaţi şi copiii lor, ce aduceau cu ei comportamente şi preocupări din urbele europene.

Ion Pop - Introducere în avangarda literară românească, 2007, 304 p.

Prin această lucrare de istorie literară putem distinge mai exact între diversele programe şi etape ale avangardei româneşti, putem sesiza mai clar interferenţe doctrinare şi nuanţe individualizante ale fiecărei orientări, suntem mai conştienţi de însemnătatea

Magda Cârneci, Dan Hayon - Bucureşti. O colecţie de mirosuri / Une collection d’odeurs (ediţie bilingvă română-franceză), 2007, 104 p.

Alături de instantaneele bucureştene din fotografiile lui Dan Hayon, volumul conţine un eseu-poem al Magdei Cârneci, unde pretextul olfactiv prilejuieşte o călătorie prin tot ce are mai specific – bun sau rău – capitala de pe malurile Dâmboviţei: „Bucureşti,

Concepţie: Marin Gherasim, Coordonator de proiect: Maria Muscalu Albani - Marin Gherasim (album), 2007, 220 p.

Selecţia cuprinzătoare de reproduceri după lucrări aparţinând tuturor etapelor de creaţie, dublată de un substanţial dosar critic, de notele biografice şi de numeroase fotografii infăţişându-l pe artist alături de oameni şi în momente care i-au marcat personalitatea

Yotam Reuveny - Întoarcerea (roman), 2007, 182 p.

Poet şi prozator de expresie ebraică, Yotam Reuveny s-a născut în 1949 la Iaşi, iar în 1964 a emigrat în Israel. Curând după revoluţia din 1989, în calitate de ziarist, a avut ocazia să revină în România pentru prima oară după emigrare. Revederea, dupa 25

Irina Hasnaş, Corina Rădoi - Întâlniri magice. Interviuri, confesiuni, evocări, 2007, 160 p.

Bazată pe o serie de convorbiri radiofonice cu unii dintre cei mai importanţi muzicieni români şi străini contemporani, volumul, riguros structurat tematic, reprezintă „o carte despre cum trebuie gândită muzica secolului XXI, o carte în care confesiunile şi mărturiile

Aura Popescu (concepţie şi coordonare) - Gheorghe Tattarescu şi contemporanii săi (album, ediţie bilingvă română-engleză), 2007, 298 p.

La baza elaborării albumului a stat cercetarea fondului patrimonial al Muzeului Municipiului Bucureşti şi a filialelor sale: Muzeul Gheorghe Tattarescu, Secţiile de Artă şi de Istorie, Muzeul Theodor Aman şi Muzeul Frederic Stork şi Cecilia Cuţescu-Stork. Albumul

Nicolae Iorga - Adevărul asupra trecutului şi prezentului Basarabiei (1914-1940), 2008, 280 p.

Cartea de faţă reuneşte diferite tipuri de lucrări ale marelui istoric romîn: note zilnice, broşuri, conferinţe, capitole sau fragmente de cărţi de sine stătătoare care gravitează, cu toatele, în jurul unui subiect extrem de sensibil pentru N. Iorga: Basarabia

*** - George Ciorănescu şi exilul romînesc (Documente din arhiva Fundaţiei Regale Universitare "Carol I"), 2007, 504 p.

Această lucrare are la bază documentele, atîtea cîte au putut fi recuperate, aparţinînd Fundaţiei Regale Universitare Carol I, instituţie recunoscută şi apreciată în lumea exilului romînesc. Cea mai mare parte a volumului este ocupată de corespondenţa dintre