BERLIN. Expoziția „The Time Between” a Ioanei Moldovan, în cel mai mare festival german de fotografie
Fotografiile artistei Ioana Moldovan sunt expuse la Berlin, în perioada 30 septembrie – 13 noiembrie 2020, în cadrul festivalului de fotografie EMOP Berlin - European Month Of Photography 2020, cel mai mare festival german de fotografie. Vernisajul expoziției, organizate
LONDRA. Lucrări în premieră interpretate de pianista Morta Grigaliūnaitė, în deschiderea seriei Enescu
Pianista Morta Grigaliūnaitė deschide joi, 1 octombrie, de la ora 19. 00, seria de concerte Enescu în cadrul stagiunii 2020-2021, organizate de ICR Londra din anul 2007. Programul de pe 1 octombrie va include două lucrări în premieră, scrise de compozitorul leton
Activitatea artistică a actorului Horațiu Mălăele, premiată de ICR la „Serile Filmului Românesc”
Festivalul „Serile Filmului Românesc”, găzduit la Iași în perioada 30 septembrie - 4 octombrie, adună zeci de premiere și invitați speciali cu prilejul celei de-a 11 ediții. Ediția din acest an îi este dedicată actorului, regizorului și artistului Horațiu
SEPTEMBRIE Lista funcțiilor de demnitate publică, a funcțiilor contractuale de conducere și a funcțiilor contractuale de execuție în cadrul Institutului Cultural Român
Vă prezentăm lista funcțiilor de demnitate publică, a funcțiilor contractuale de conducere și a funcțiilor contractuale de execuție în cadrul Institutului Cultural Român din data de 30 septembrie 2020.
VARȘOVIA. Romanul „Matei Brunul“, în expoziția „Portretele traducerii“, organizată de Ziua Traducătorului
Traducătoarea Radosława Janowska-Lascar participă, la invitația Institutului Cultural Român de la Varșovia, cu prezentarea romanului Matei Brunul de Lucian Dan Teodorovici, la expoziția virtuală „Portretele traducerii“, proiect online organizat de EUNIC Varșovia
LISABONA. Personalitatea lui Radu Anton Roman, evocată în Portugalia
O serie de fotografii, din arhiva familiei, cu scriitorul și omul de televiziune Radu Anton Roman și fragmente din emisiunea documentară„Bucătăria lui Radu” difuzată în anul 2005 la PRO TV, subtitrate în portugheză de fiica autorului, Antoaneta Roman, vor
„7 zile de diplomație publică” - sinteza activității ICR în perioada 19-25 septembrie 2020
Urmăriți în documentul atașat activitatea echipei Institutului Cultural Român de promovare a culturii și civilizației românești în străinătate și în țară, în perioada 19-25 septembrie 2020. *DESCĂRCAȚI fișierul PDF.
Filmele „Osânda“ şi „Ultima noapte de dragoste”, proiectate în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române
„Cineliteratura”, desfășurat, timp de de zece săptămâni, în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române din București, continuă cu proiecția filmelor„Osânda“, adaptare de Anuşavan Salamanian şi Sergiu Nicolaescu a romanului „Velerim şi Veler
MADRID. Colocviu de Ziua Europeană a Limbilor
O serie de evenimente dedicate sărbătoririi Zilei Europene a Limbilor sunt organizate in perioada 23-25 septembrie 2020, de Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu reţeaua EUNIC Spania şi cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în Spania.
POLONIA. 13 filme românești, într-o secțiune specială dedicată României, la Festivalul „Opolskie Lamy”
Cea de-a 18-a ediție a Festivalului de Film „Opolskie Lamy”, desfășurată în perioada 2-10 octombrie 2020 în orașul polonez Opole, va omagia cinematografia contemporană din România printr-o secțiune specială, intitulată „Noua Cinematografie Românească“.
PRAGA. Filmul „Parking”, în regia lui Tudor Giurgiu, la FEBIOFEST
Festivalul Internațional de Film Febiofest de la Praga va prezenta, în premieră, filmul „Parking”, în regia lui Tudor Giurgiu. Proiecțiile filmului vor avea loc în zilele de 22, 23 și 24 septembrie: · 22 septembrie, ora 19:00, Cinema City Slavonic House (Na
ICR Stockholm participă la ediția online a Zilei Europene a Limbilor
În 2001, „Anul Limbilor Europene“, Consiliul Europei a desemnat ziua de 26 septembrie ca Ziua Europeană a Limbilor, pentru a marca importanţa comunicării şi a învăţării limbilor străine. La Stockholm, Ziua Europeană a Limbilor va fi marcată pe 29 septembrie