Zeci de evenimente organizate cu ocazia Zilei Limbii Române prin reprezentanţele ICR din străinătate
Proiecţii de film, cursuri de limba română, spectacol de teatru, dezbateri, ateliere de pictură și târg de carte sunt câteva dintre manifestările organizate de Institutul Cultural Român la Madrid, Lisabona, Istanbul, Tel Aviv, Veneția și Chișinău. Iar la
Personalităţi de origine română în deschiderea „Săptămânii Culturilor Străine” de la Paris
Celebra artistă de origine română, Augusta de Schucani, renumită în întreaga lume prin stilul său pictural și tehnica inedită folosită, deschide „Săptămâna Culturilor Străine” de la Paris cu vernisajul „Pinacoteca cu celebrități”. Evenimentul va fi găzduit
Spectacolul „Regele moare“, după Eugen Ionescu, în regia lui Mihai Ţârnă, la Paris
Institutul Cultural Român, reprezentanţa de la Paris coorganizează spectacolul „Regele moare“, după Eugen Ionescu, în regia lui Mihai Ţârnă, în 20 iunie 2019, ora 20, la Théâtre du Gymnase din Paris ! Prezentarea în versiune reinterpretată a piesei se va
O lucrare a artistului Ernö Bartha, amplasată în Jardin du Luxembourg din Paris
Începând din 12 iunie 2019, Jardin du Luxembourg din centrul Parisului adaugă celor 106 statui clasice pe care le adăposteşte o lucrare contemporană românească. Institutul Cultural Român, prin reprezentanţa sa de la Paris, a instalat în centrul acestei grădini
Filmul lui Corneliu Porumboiu concurează pentru Palme D`Or. ICR Paris susține prezenţa cineaștilor români la Cannes
14-25 maiCannesDupă anunțarea filmelor alese în selecția oficială a celei de-a 72-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes, Institutul Cultural Român este mândru să aibă din nou posibilitatea de a susține creația de filme românești în Franța. Într-adevăr,
Vescan în concert în Franța!
Sâmbătă18 mai, orele 18h-21hPiața Émile CrespMontrougeCine n-a dansat încă pe ritmurile lui Vescan « Ce-o fi o fi » sau « In dreapta mea » ? Cine nu cunoaște încă plăcerea pe care o are acest muzician celebru în România dar și în Europa atunci când alege
Scurtmetraje și promenade europene: Institutul Cultural Român de la Paris sărbătorește Europa!
În perioada 4-5 mai 2019, Primăria Parisului organizează în fața monumentalei clădiri care o adăpostește în Paris, dar și în majoritatea arondismentelor capitalei Franței, Sărbătoarea Europei. O multitudine de evenimente pluridisciplinare care vor fi co-organizate
Președintele ICR, Liliana Țuroiu: „Sezonul România-Franța este un moment de reafirmare a valorilor culturale comune”
Expoziţia „România/Franţa - Itinerarii culturale”, unul dintre primele evenimente care au marcat deschiderea Sezonului România-Franța în București, a avut loc vineri, 19 aprilie, în Sala „Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei Române. Prezentă la vernisaj,
Literatura română, o reușită la Livre Paris 2019 prin standul ICR
Prezenţa României la ediţia a 39-a a Livre Paris a fost un succes datorită volumelor, invitaților și manifestărilor organizate la standul Institutului Cultural Român. Ecoul costant în mass media românești și franceze pe toată perioada evenimentului a fost
ICR, prezent cu dezbateri şi lansări la Salonul Cărţii de la Paris
România va fi prezentă la ediţia din acest an a Livre Paris/ Salonul Cărţii de la Paris, în perioada 15-18 martie 2019, cu o serie de evenimente organizate la standul Institutului Cultural Român. Sloganul sub care se vor desfăşura proiectele propuse de ICR este
EXPO / ExEast. Histoires passées et récentes des avant-gardes roumaines
5 februarie - 16 martie 2019Vernisaj marți 5 februarie – 18hEspace Niemeyer - Sediul Partidului Comunist Francez2 place du Colonel Fabien75002 Paris, FranțaInstitutul Cultural Român de la Paris colaborează cu Art Encounters Timişoara și prezintă la Paris « Ex-East
Spectacolul „Desenează-mi un teatru”. Tineri artiști români la ICR Paris
În data de 7 martie 2019, Institutul Cultural Român de la Paris sprijină o reprezentație a spectacolului Desenează-mi un teatru, realizată de Asociaţia ADEFRO. Spectacolul are în distribuție tineri artiști români, care fac parte din trupa „Cavalerii Rătăcitori”.