Programul CANTEMIR // Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava participă la Festivalul Internațional de Teatru de la Avignon, 2023
Pentru prima oară de la înființare, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava este invitat la Festivalul Internațional de Teatru de la Avignon, unul dintre cele mai importante și mai vizibile evenimente contemporane dedicate artelor spectacolului din lume,
ICR readuce sediul său din București în circuitul cultural și sărbătorește 20 de ani de la înființare într-un weekend cu evenimente deschise publicului
Pe 7 și 8 iulie 2023, Institutul Cultural Român invită publicul la evenimentele pe care le organizează la sediul său din Aleea Alexandru nr. 38, cu ocazia Zilei ICR. Expoziția de fotografie, filmele, muzica, instalația-performance și teatrul-dans alcătuiesc programul
Expoziția „Cerul Apei” a artiștilor Bogdana Contraș, Eugen Pană și Daniel Răgușitu la IRCCU Veneția
Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția organizează, în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din România și Universitatea din București, în spațiul Piccola Galleria, în perioada 30 iunie - 4 iulie 2023, expoziția Cerul Apei,
Centenarul vizitei suveranilor Marii Uniri la Varșovia, sărbătorit în prezența ASR Radu, Principele Consort
Institutul Cultural Român de la Varșovia, în colaborare cu Ambasada României în Republica Polonă și cu Casa Întâlnirilor cu Istoria, a sărbătorit centenarul vizitei Familiei Regale a României în Polonia (23-29 iunie 1923) printr-o serie de activități reunite
Zilele Filmului Românesc la Casa del Cinema din Roma
Filmele Luca, r. Horațiu Mălăele, Miracol, r. Bogdan Apetri, Scara, r. Vlad Păunescu, Balaur, r. Octav Chelaru și La Gomera, r. Corneliu Porumboiu vor fi proiectate în cadrul Zilelor Filmului Românesc la Roma, proiect organizat în perioada 7-9 iulie 2023 de Accademia di
„Zebra 2.0” de Saviana Stănescu, o poveste de dragoste dintre o imigrantă și un program de AI, la Festivalul Ice Factory, New York
ICR New York susține, împreună cu Anomalous Co. și Wistaria Project, realizarea și prezentarea spectacolului Zebra 2. 0, selectat în cadrul Festivalului Ice Factory 2023, care se va desfășura în perioada 5-8 iulie 2023, la New Ohio Theatre, New York. Piesa scrisă
Înscrieri la selecția anuală pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO), ediția 2023
Până la 30 septembrie, tinerii muzicieni români cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani se pot înscrie la selecţia anuală pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO). Audițiile vor avea loc în zilele de 16 și 17 octombrie 2023, la București. Începând
Ordinul Arhitecților din România, cu stand propriu, la Congresul Mondial al Arhitecților UIA de la Copenhaga, cu sprijinul ICR
Institutul Cultural Român susține prezența echipei ateliercetrei din Cluj-Napoca la Congresul Mondial al Arhitecților UIA de la Copenhaga, Danemarca, desfășurat în perioada 2-6 iulie 2023 în spațiul Bella Center Copenhagen. Proiectul arhitectural „…and it’s
Zece publicații culturale în limba română din Republica Moldova primesc finanțare de la ICR „Mihai Eminescu” Chişinău
Institutul Cultural Român„Mihai Eminescu” de la Chişinău sprijină financiar apariția a zece publicații culturale în limba română din Republica Moldova, în urma concursului desfășurat în perioada mai – iunie 2023. Consecvent tradiţiei sale de a susţine
Serie de debut pentru poeți de toate vârstele, lansată de Contemporary Literature Press (CLP) - Editura Online a Universităţii Bucureşti și Institutul Cultural Român
Contemporary Literature Press (CLP) - Editura Online a Universităţii Bucureşti, împreună cu Institutul Cultural Român, Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Editura Eikon, anunță lansarea seriei cu titlul „DEBUT la Contemporary Literature Press”, care
Cineaști români participă la cea de-a 57-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, cu sprijinul ICR
Institutul Cultural Român de la Praga susține participarea cineaștilor români la a 57-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, în perioada 30 iunie - 8 iulie 2023, în cadrul căruia au fost selectate lungmetrajul de ficțiune „Mammaliaˮ în
Biroul de Cercetare Melodramatică prezintă performance-ul „The Perfect Heel” în Germania, cu sprijinul ICR Berlin
Performance-ul „The Perfect Heel”/„Tocul perfectˮ, parte integrantă a expoziției „High Heel Communism” curatoriată de Susanne Prinz, va fi pus în scenă de artista fondatoare a Birouluide Cercetare Melodramatică (BCM), Irina Gheorghe, și colaboratoarea