Prima expoziție personală în tehnici mixte, semnată Dumitru Gorzo, la Galeria „Brâncuși” din New York
„Pădurea” / “The Forest”, ampla expoziție semnată de Dumitru Gorzo este găzduită, începând de vineri, 19 noiembrie 2021, până pe 19 ianuarie 2022, în Galeria „Brâncuși” a Institutului Cultural Român de la New York. Peste 50 de lucrări, realizate
Volumul „Dialoguri. Călătoria migratorie prezentată în filmul românesc și cel italian” de Valentina Ippolito, lansat la Milano
Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția susține lansarea cărții Dialoguri. Călătoria migratorie prezentată în filmul românesc și cel italian de Valentina Ippolito, la ediția a V-a a Salone della Cultura, Milano. Cartea a fost publicată
Festivalul Național de Teatru 2021 – la final
S-a încheiat ediția cu numărul 31 a Festivalului Național de Teatru. Desfășurat în perioada 6-14 noiembrie, cu posibilitatea urmăririi spectacolelor din selecție timp de 48 de ore în format online, Festivalul a adus în atenția publicului un număr de 136 de
Rezultatele primei etape de jurizare a Concursului național pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 59-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia
În datele de 15 și 16 noiembrie 2021, la sediul Ministerului Culturii din Bd. Unirii, nr. 22, Sector 3, a avut loc procedura de evaluare a proiectelor înscrise în cadrul Concursului național pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 59-a
Expoziția „Metamorfoze plastice” prezentată în Galeria de Artă a Accademiei di Romania in Roma
În perioada 17 noiembrie – 4 decembrie 2021, Accademia di Romania in Roma și Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Buzău prezintă expoziția de artă „METAMORFOZE PLASTICE”. Expoziția curatoriată de Valeriu Șușnea reunește o serie de lucrări
BERLIN. Lansarea ediţiei germane a romanului „Inocenţii”, scris de Ioana Pârvulescu
Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin organizează lansarea în limba germană a volumului Inocenţii, cu participarea autoarei, Ioana Pârvulescu, și a traducătorului Georg Aescht, marți, 16 noiembrie 2021, ora 19. 00, online, prin Zoom, și pe
Proiecție specială „Câmp de maci” la TLVFest 2021
TLVFest – Festivalul Internaţional de Film LGBTQ are loc în perioada 11-20 noiembrie 2021, la Cinemateca din Tel Aviv, fiind cel mai important eveniment de profil din Orientul Mijlociu. Cu sprijinul ICR Tel Aviv, va fi prezentată în cadrul competiției internaționale,
BERLIN. Ateliere creative pentru copii, în română și germană
Copiii și adolescenții au posibilitatea în acest sfârșit de săptămână să se ocupe cu experimentul artistic în stil Dada, atât în limba română (sâmbătă), cât și în limba germană (duminică). ️Evenimentul se adresează copiilor și adolescenților
BERLIN. Serie de lucrări mixed media în expoziția „Mustața lui Dali”
Expoziția „Mustața lui Dali” de la Galeria ICR Berlin (Reinhardtstr. 14, 10117 Berlin) vernisată pe data de 4 noiembrie 2021, curatoriată de Cristina Simion și Claudiu Florian, îi are ca artiști participanți pe Felix Aftene, Lucian Dan Teodorovici și Andrei
Galeria Anca Poteraşu participă cu proiectul „L’air du Temps” la târgul de fotografie contemporană Paris Photo
Între 11 și 24 noiembrie 2021 are loc la Paris cea de-a 24-a ediție a evenimentului fotografic mondial Paris Photo, unul dintre cele mai prestigioase târguri de fotografie contemporană din lume. An de an, mii de vizitatori, printre care reprezentanți ai celor mai
Comisia de selecţie a proiectului care va reprezenta România la cea de-a 59-a ediţie a Biennale di Venezia
Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român organizează concursul pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 59-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă - la Biennale di Venezia 2022, concurs public
LONDRA. Pianistul Daniel Ropotă și flautista Carina Udriște, în concertul dedicat lui Enescu
Concertul din 6 noiembrie 2021, din apreciata serie dedicată lui George Enescu, a reunit doi tineri muzicieni de seamă: pianistul Daniel Ropotă și flautista Carina Udriște, pentru a îl celebra pe compozitorul omonim și pe Serghei Prokofiev. Evenimentul a fost difuzat