LISABONA. Compozitorul Franz Liszt, interpretat de pianistul Constantin Sandu, pentru a celebra Ziua Europeană a Muzicii
Pianistul luso-român Constantin Sandu, director al Departamentului de Muzică al Şcolii Superioare de Muzică şi Artele Spectacolului din Porto, va fi promovat pe rețelele de socializare ale ICR Lisabona, interpretând „Consolation no 3“ a compozitorului Franz Liszt,
LISABONA. Grafică de Tudor Banuș și concert Trei parale, la Sărbătoarea Francofoniei
Sărbătoarea Francofoniei în Portugalia va fi organizată în mediul online, în perioada 22-27 iunie, în cadrul căreia ICR Lisabona propune două postări care vor fi difuzate pe site-ul www. festadafrancofonia. com, precum și pe conturile de Facebook și Instagram asociate.
LISABONA. Fragment din romanul „Dimineață pierdută“ de Gabriela Adameșteanu, lecturat în cadrul Nopții Literaturii Europene
Noaptea Literaturii Europene la Lisabona va avea loc la Radio Smooth FM, în zilele de 27 și 28 iunie, între orele 21. 00 și 23. 00, cu prezentarea unor extrase din operele a 13 autori europeni, în interpretarea audio a 13 personalități portugheze. ICR Lisabona prezintă
PARIS. Un fragment din romanul „Le chant du cygne mécanique” de Petrika Ionesco, recitat de autor în cadrul Nopții Literaturii
Cea de-a VIII-a ediţie a Nopţii Literaturii de la Paris, organizată de Forumul Institutelor Culturale Străine de la Paris (FICEP), s-a desfăşurat online sâmbătă, 30 mai. ICR Paris, membru al FICEP, a susţinut prezenţa scriitorului franco-român Petrika Ionesco,
Festivalul Filmului European continuă pe TIFF Unlimited
Cea de 24-a ediție a Festivalului Filmului European, un adevărat reper cultural al lunii mai pentru publicul din România, organizat de Institutul Cultural Român, Reprezentanța Comisiei Europene și membrii EUNIC România, a fost amânată din cauza crizei sanitare.
„Centenar Paul Celan”, comemorat internațional prin proiecții de film, expoziții și concurs de poezii
Paul Celan (pseudonimul lui Paul Peisah Antschel) a fost un poet, traducător și eseist de limba germană, evreu originar din România. Este recunoscut drept unul din cei mai mari poeți moderni ai lumii, iar anul acesta este comemorat Centenarul Paul Celan, Institutul
PARIS. Florin Petrachi, despre activitatea artistică în timpul izolării
Proiectul „BIEN ENSEMBLE. Les créateurs roumains en France pendant et après le Coronavirus / Creatorii români în Franța în timpul și după Coronavirus”, desfășurat în mediul online în perioada mai – septembrie 2020, continuă marți, 26 mai, cu Florin Petrachi.
„Stindardul liturgic al lui Ștefan cel Mare”, în SUA
Proiectul Institutului Cultural Român din New York, ”The History of Romania in One Object” / „Istoria României într-un obiect”, realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), continuă astăzi, 25 mai 2020, cu prezentarea „Stindardului
PARIS. Scriitorul franco-român Petrika Ionesco, la Noaptea Literaturii
Cea de-a VIII-a ediţie a Nopţii Literaturii de la Paris, organizată de Forumul Institutelor Culturale Străine de la Paris (FICEP), se va desfăşura online sâmbătă, 30 mai, între orele 18. 00 – 23. 00. ICR Paris, membru al FICEP, susţine prezenţa scriitorului
ROMA. Muzicieni români participă la o stagiune virtuală
În perioada 16 aprilie – 24 iunie 2020, Accademia di Romania in Roma organizează, pe pagina de Facebook a instituţiei, proiectul„Muzicieni români la Roma. Stagiunea muzicală a Accademia di Romania in Roma”. În cadrul acestei ministagiuni muzicale virtuale, au
Festivalul Internațional Shakespeare se vede de acasă
Festivalul Internațional Shakespeare, home edition, organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, a fost conceput ca o ediție online transmisă pe pagina de Facebook, unde opera lui William Shakespeare va fi sărbătorită printr-o serie de spectacole
ICR reprogramează evenimentele, în contextul crizei COVID-19. Continuăm promovarea online a culturii române.
În urma Hotărârii nr. 6/ 09. 03. 2020 privind aprobarea unor măsuri suplimentare de combatere a noului Coronavirus a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, Institutul Cultural Român (ICR) anunţă că au fost suspendate toate evenimentele din