Programul AdMusicam continuă cu un nou concert organizat de Institutul Cultural Român
Un nou concert din cadrul proiectului AdMusicam Concert Series, componentă a programului de instruire #AdMusicam, va avea loc marți, 23 mai 2023, ora 19. 00, la Muzeul Municipiului București-Palatul Suţu. Concertul, susținut de muzicienii Theodor Andreescu (vioară),
Logo Programul CANTEMIR
Beneficiarul finanțării obținute prin Programul CANTEMIR are obligaţia de a promova finanţarea nerambursabilă primită din partea Institutului Cultural Român în toate comunicările publice ale proiectului, precum şi în toate documentele şi materialele realizate
27 de proiecte primesc finanțare de la Institutul Cultural Român, prin Programul CANTEMIR 2023
Proiectele se vor desfășura în perioada 1 iunie – 16 octombrie 2023, în 21 de țări: Portugalia, Marea Britanie, Franța, Polonia, Grecia, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii, China, Germania, Noua Zeelandă, Australia, Mexic, Africa de Sud, Bulgaria,
PROGRAMUL CANTEMIR // Rezultate finale
După soluționarea contestațiilor, au fost declarate câștigătoare și primesc finanțare nerambursabilă prin Programul CANTEMIR 27 de proiecte, după cum urmează: 14 operatori culturali - în cadrul secțiunii Arte vizuale și 13 operatori culturali - în cadrul secțiunii
Programul Cantemir // Rezultate Etapa a II-a de selecţie – evaluarea proiectelor
În perioada 10-25 aprilie 2023, în cadrul Programului Cantemir – program de finanțare pentru proiecte culturale derulat de Institutul Cultural Român, a avut loc Etapa a II-a de selecţie, constând în evaluarea dosarelor declarate admise la Etapa I. Vă rugăm
Festivalul Culturii Române de la Cracovia: literatură, filme, concerte, expoziții, performance, ateliere
Institutul Cultural Român de la Varșovia reia, după o pauză de trei ani, două programe emblematice: Festivalul Culturii Române de la Cracovia, ajuns la cea de-a XIII-a ediție, desfășurat între 10 și 14 mai 2023, și Caravana Noului Cinema Românesc. Timp de
ANUNȚ PRIVIND ORGANIZAREA CONCURSULUI PENTRU OCUPAREA UNOR POSTURI VACANTE ÎN CADRUL ICR
Institutul Cultural Român, cu sediul în București, Aleea Alexandru, nr. 38, sector 1, în conformitate cu prevederile H. G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar
Institutul Cultural Român invită publicul la AdMusicam Concert Series #3 Play
Proiectul AdMusicam Concert Series, o componentă a programului de instruire #AdMusicam, adresat muzicienilor cu vârste între 16 și 25 de ani, revine, după o perioadă de absență cauzată de restricțiile din timpul pandemiei, cu un nou concert, care va avea loc
TRADUCERI. Rezultatele evaluării dosarelor din cadrul Sesiunii 2023 a programelor de finanțare TPS & PUBLISHING ROMANIA
În perioada 22-24 martie 2023, a avut loc evaluarea dosarelor de candidatură primite în Sesiunea 2023 a programelor de finanțare Translation and Publication Support Programme (TPS) și PUBLISHING ROMANIA, derulate de Centrul Național al Cărții din cadrul Institutului
Programul Cantemir // Rezultate contestații Etapa I de selecție
În perioada 4-6 aprilie 2023, a avut loc soluționarea contestațiilor pentru Etapa I a sesiunii de selecţie a dosarelor depuse în cadrul Programului Cantemir – program de finanțare pentru proiecte culturale derulat de Institutul Cultural Român. Vă rugăm să
Programul Cantemir // Rezultate Etapa I de selecţie - verificarea eligibilităţii administrative
În perioada 22-28 martie 2023, a avut loc Etapa I de selecţie, constând în verificarea eligibilităţii administrative a dosarelor depuse în cadrul Programului Cantemir – program de finanțare pentru proiecte culturale derulat de Institutul Cultural Român. Vă
Curatoarea Alina Șerban participă la conferința itinerantă „Rezonanțe”, la Poznań, cu sprijinul Institutului Cultural Român
Curatoarea Alina Șerban participă, pe 17 și 18 martie 2023, la conferința internațională „Egali și săraci ˗ O perspectivă comparativă asupra artei în Europa comunistă și în Sudul Global în anii ’70”, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la