Conexiuni umane dincolo de bariere, la Festivalul de Film Experimental BIEFF 2018
Ajuns la cea de-a opta ediție, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF revine anul acesta, între 26 martie și 1 aprilie, la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvire Popesco, prezentând în premieră românească cele mai inovatoare experimente
Lista proiectelor organizate de reprezentanțele ICR din străinătate în luna MARTIE 2018
Institutul Cultural Român de la Beijing 14, 15, 16, 17, 20 martie /„Sosirea primăverii“. ICR Beijing a organizat o serie de concerte în interpretarea Corului Regal. 15 martie / „România prezentată tinerilor elevi“ în Anul Centenarului Marii
Ziua Internaţională a Francofoniei, sărbătorită în Polonia şi Estonia
Institutul Cultural Român de la Varşovia ia parte şi în acest an la programul de manifestări culturale dedicate Zilei Francofoniei, organizând, în premieră, evenimente românești în două țări, Polonia și Estonia. Pe toată durata lunii martie, Francofonia
Regizoarea Leontina Vatamanu jurizează competiția internațională a Festivalului de Film Documentar Millenium
ICR Bruxelles susține participarea regizoarei Leontina Vatamanu în juriul internațional prezidat de francezul Jacques Bidou la cea de-a X- a ediție a Festivalului International al Filmului Documentar Millenium de la Bruxelles (20-30 martie 2018). Aceasta ediție
Filme româneşti la Festivalul Internaţional de Film Febiofest
Institutul Cultural Român de la Praga susține proiecţiile filmelor româneşti la cea de-a XXV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Febiofest, care va avea loc la Praga, în perioada 15-23 martie 2018. Filmele selecţionate la ediţia jubiliară
România @ FRANCOFILM Roma 2018
România prezentă la cea de-a IX-a ediție a Festivalul Filmului Francofon de la Roma Institutul Cultural Român și Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Ambasada României în Republica Italiană, susțin participarea Româniel la ediția 2018 a Festivalului
Vladimir Cosma, premiat de ICR. Compozitorul român trăieşte de o viaţă în Franţa
(Știrele TVR - 20 martie 2018) - link Cosma, celebrul dirijor român, a fost premiat de Institutul Cultural Român la Salonul Cărții de la Paris. Institutul Cultural Român a acordat, în premieră, distincții de onoare unor personalități de origine română din
„Fixeur” și Tudor Aaron Istodor, la „Cinemateca românească” din Londra
Programul Cinematecii Româneşti de la Institutul Cultural Român din Londra continuă luni, 19 martie, cu filmul „Fixeur”, în regia lui Adrian Sitaru, prezentat în premieră britanică. Producția a avut premiera în 2017 şi a fost propunerea de anul trecut a
Sărbătoarea Francofoniei în Israel sub egida celebrării Centenarului Marii Uniri
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv şi Ambasada României în Israel vă invită la celebrarea Francofoniei în Israel, desfășurată în acest an sub egida Centenarului Marii Uniri. În perioada 9-15 martie 2018, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în
Zilele filmului românesc la Leipzig: Leaving (To) Romania
• „Zilele Filmului Românesc la Leipzig: LEAVING (TO) ROMANIA” este un proiect cultural organizat de Institutul Cultural Român din Berlin, împreună cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, în avanpremiera Târgului Internațional de Carte de Leipzig,
100 de ani de inventică românească
Institutul Cultural Român (ICR) și Universitatea Politehnica din București (UPB) organizează luni, 12 martie 2018, evenimentul „100 de ani de inventică românească”, ce se înscrie în seria de manifestări dedicate celebrării Centenarului Marii Uniri. Evenimentul va
Participare românească la Zilele Filmului de Arhitectură din Budapesta
Institutul Cultural Român Budapesta susține proiecția filmelor Mândrie și beton și Matache – Berzei – Buzești și participarea lui Dragoș Lumpan şi a Monicăi Sebestyén, din România, la a10-ea ediție a Zilelor Filmului de Arhitectură din Budapesta, eveniment