Premiera londoneză a Simfoniei a IV-a enesciene, orchestrată de Pascal Bentoiu
Institutul Cultural Român din Londra a organizat, pe parcursul lunii aprilie, mai multe evenimente dedicate uneia dintre figurile tutelare ale scenei muzicale românești postbelice – compozitorul, muzicologul și mentorul Pascal Bentoiu, care ne-a părăsit în luna
A II-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură LOFEST
A doua ediție a Festivalului LOFEST își propune să aducă laolaltă prozatori din România și alte țări europene în patru seri de lecturi publice și dezbateri, în penultima săptămână a lunii aprilie 2017 (25-29 aprilie). Acest festival e o contribuție la
Proiectul „CAKE MAN” de Paul Neagu la Art Cologne
Galeria Ivan a fost selectată în cadrul secțiunii dedicate galeriilor tinere de artă contemporană, Neumarkt, în baza unui proiect unitar construit în jurul unui performance seminal al artistului Paul Neagu, intitulat „Cake Man”. „Cake man” este o acțiune
Festivalul Filmului Românesc la Istanbul, ediția I
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul inițiază un proiect de anvergură: Festivalul Filmului Românesc la Istanbul , care se va desfășura între 8-29 aprilie 2017, la Centrul Cultural Akbank, partenerul ICR Istanbul în acest demers. Filmele
Festivalul de muzică CLUJ MODERN, ediția a XII-a
Ediția a douăsprezecea a Festivalului Cluj Modern își propune să continue seria de succese crescânde a ultimelor ediții, ce i-au consolidat locul de reper pe harta culturală a țării, cu bune ecouri și peste graniță. Oferta repertorială a ediției
„Luna Enescu la ICR” continuă cu un eveniment editorial
Institutul Cultural Român a continuat seria de evenimente din cadrul programului „Luna Enescu la ICR”, prin lansarea volumului George Enescu – Muzicianul de geniu în imagini, volumul 2, în colaborare cu Muzeul Național „George Enescu”. Evenimentul a reunit
Glasul Bucovinei Nr. 1 (93) / 2017
Numărul 1 / 2017 al revistei „Glasul Bucovinei” poate fi citit integral în format . pdf (vezi documente atașate). SUMARBUCOVINA – PROCESE ISTORICE ŞI SOCIALE Alexandrina Cernov, Învăţământul în limba română din Ucraina este în pericol / 7 DIALOGURI
Omagiu lui Dinu Lipatti la Seattle
ICR New York a organizat un nou proiect de succes, HOMAGE TO DINU LIPATTI / OMAGIU LUI DINU LIPATTI, cu participarea a doi invitați de marcă: violonistul Alexandru Tomescu și pianista Angela Drăghicescu. Evenimentul a avut loc joi, 27 aprilie 2017, ora 19. 00,
Documentar la Tel Aviv: „Independență pentru o zi”, regia: Liviu Carmely
Joi, 27 aprilie 2017, ora 17:00, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Arhiva de Filme Anda Zimand din cadrul Universității din capitala Israelului, vă invită la proiecția filmului documentar „Independență pentru o zi” (2003, Israel,
Mini-turneu al Teatrului Pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” din Iaşi în 3 localităţi din Republica Moldova
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău organizează un mini-turneu al Teatrului pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” Iaşi în Republica Moldova, cu spectacolul D’ale lui Păcalăîn regia lui Constantin Brehnescu, în perioada 25-27 mai
Lansarea filmului „Bacalaureat” de Cristian Mungiu în Republica Cehă
Institutul Cultural Român de la Praga și Casa de Distribuție Aerofilms vă invită să vizionaţi filmul „Bacalaureat” de Cristian Mungiu începând de joi, 13 aprilie 2017, când va fi lansat în cinematografele din Republica Cehă. Romeo Aldea, medic într-un
Şcoala de retorică a tinerilor basarabeni, la Chișinău
În perioada 22-26 aprilie 2017, Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor, a organizat, în parteneriat cu asociaţia „Tinerii Moldovei” şi Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, la Chișinău, la sediul central al Uniunii Scriitorilor,