Expoziţie cu vânzare la Paris în cadrul campaniei „Brâncuși e al meu”
Asociația Pariziană a Artiștilor Români (APAR) și Galeria de artă Amarica din capitala Franței organizează între 30 iunie și 30 iulie expoziția cu vânzare „À nous Brancusi pentru strângerea de fonduri în cadrul campaniei „Brâncuși e al meu. Artiști
Scriitorul Peter Sragher, recital de poezie la ICR Beijing
În perioada 24 - 29 iulie 2016, ICR Beijing orgnizează numeroase activități menite să promoveze literatura română, în centrul cărora se află poetul și traducătorul Peter Sragher, Președintele Filialei București - Traduceri literare a Uniunii Scriitorilor
«DIN ISTORIA RECENTĂ A TEHNICII ROMÂNEŞTI: METODA ING. DR. EUGENIU IORDĂCHESCU DE TRANSLARE A MONUMENTELOR ISTORICE»
Luni, 4 iulie 2016, la ora 18,30, în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, instituţia românească din oraşul istoric italian, în parteneriat cu Muzeul Brăilei «Carol I» şi Secţia de Arte, Arhitectură şi Audiovizual
„Tra segno e colore” - expoziție internațională la Accademia di Romania din Roma
29 de tineri artişti din diferite colţuri ale lumii (Spania, China, Italia, Franţa şi România), în prezent studenţi la Accademia di Belle Arti di Roma, secţia Pictură, îndrumaţi de profesorul Giuseppe Di Lorenzo, vor expune 29 de perspective diferite asupra
„Interferenţe arhitecturale româno-portugheze" – expoziție și conferință la Institutul Cultural Român
În cadrul programului „Interferenţe arhitecturale europene, Institutul Cultural Român găzduiește joi, 7 iulie 2016, ora 19:00, la sediul său din Aleea Alexandru nr. 38, vernisajul expoziţiei „Interferenţe arhitecturale româno-portugheze, autor prof. univ. dr.
„Home Sweet Home", lucrarea lui Vlad Nancă, inclusă în galeria Neptune, Hong-Kong
În intervalul 8-14 iulie 2016, cu sprijinul Institutului Cultural Român, artistul și curatorul Vlad Nancă va fi prezent, în Hong-Kong pentru a-și instala și prezenta lucrarea „Home Sweet Home, într-o abordare curatorială inedită. Participarea artistului
Sezonul de film românesc de la British Film Institute: „Revoluția…” continuă!
Ampla retrospectivă dedicată filmului românesc în capitala britanică, „Revoluție în realism, organizată de Institutul Cultural Român din Londra și British Film Institute (BFI), numără deja 12 zile, 33 de proiecții și mai multe evenimente speciale (conferințe,
Romanian Design Week expune la Institutul Cultural Român
Miercuri, 25 mai 2016, ora 18. 00, la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38), va avea loc vernisajul expoziției Romanian Design Week Classics, care reunește proiecte din domeniile arhitectură, design de produs, fashion și grafic design, create
Art-evenimentul „In Memoriam Cezar Ivănescu. Ut pictura poesis” la Tirana, Albania
Miercuri, 6 iulie 2016, de la ora 18. 00, Institutul Cultural Român a organizat, în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie din Tirana (Muzeu Historik Kombetar) şi Ambasada României în Republica Albania, la Muzeul Naţional de Istorie din Tirana, art-evenimentul „In
„Artiști evrei în dialog multinațional” la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti"
Marți, 5 iulie 2016, între orele 12. 00-19. 00, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti din București (Șos. Kiseleff nr. 30) are loc evenimentul „Artiști evrei în dialog multinațional, un proiect coordonat de Angela Scarlat și prezentat în anul 2015
Din istoria recentă a tehnicii româneşti: metoda Ing. dr. Eugeniu Iordăchescu de translare a monumentelor istorice
Luni, 4 iulie 2016, la ora 18,30, în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, instituţia românească din oraşul istoric italian, în parteneriat cu Muzeul Brăilei «Carol I» şi Secţia de Arte, Arhitectură şi Audiovizual
„In Memoriam Cezar Ivănescu. Ut pictura poesis" la Korce, Albania
Duminică, 3 iulie 2016, de la ora 18. 00, Institutul Cultural Român a organizat, în colaborare cu Primăria din Korce şi Consulatul Onorific al României la Korce, la Centrul pentru Artă şi Cultură din Korce (Republica Albania), art-evenimentul