Euyo

26 Sep 2017 - 29 Oct 2017

Audiții în România pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO)

Tinerii muzicieni români cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani sunt invitați de Institutul Cultural Român şi ARTEXIM să participe la selecţia anuală pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO). Audițiile vor avea loc pe 11 noiembrie 2017 la

6 Oct 2017

ICR, gazda unui eveniment emoționant dedicat lui Augustin Buzura

La Institutul Cultural Român a avut loc, joi seară, 5 octombrie 2017, un eveniment extrem de emoționat dedicat memoriei și personalității lui Augustin Buzura. Discursurile rostite de doamna Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român, Angela Martin,

5 Oct 2017

Lansarea volumului „Întâlniri cu Augustin Buzura” la sediul Institutului Cultural Român

Joi, 5 octombrie 2017, ora 18. 30, la sediul Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru nr. 38, va avea loc lansarea volumului „Întâlniri cu Augustin Buzura”. Evenimentul este organizat în onoarea celui care a fost președintele Institutul Cultural Român.

3 Jul 2017 - 6 Jul 2017

Institutul Cultural Român organizează a doua ediție #ADMUSICAM

Institutul Cultural Român organizează la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, în perioada 3-16 iulie 2017, a doua ediție #ADMUSICAM - o sesiune de două săptămâni de instruire în management personal, prezentare şi audiţii, dedicată muzicienilor

27 Mar 2017 - 28 Apr 2017

Înscrieri la preselecția pentru European Music Campus Orchestra 2017

Până la 28 aprilie 2017, tinerii muzicieni români cu vârsta sub 21 de ani pot participa la preselecția pentru European Music Campus Orchestra 2017 - un proiect al Festivalului de la Grafenegg, Austria, și al Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene (EUYO), ajuns anul

27 Mar 2017 - 28 Apr 2017

Înscrieri la preselecția pentru European Music Campus Orchestra 2017

Până la 28 aprilie 2017, tinerii muzicieni români cu vârsta sub 21 de ani pot participa la preselecția pentru European Music Campus Orchestra 2017 - un proiect al Festivalului de la Grafenegg, Austria, și al Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene (EUYO), ajuns anul

8 Mar 2017

Tineri altiști în concert la Institutul Cultural Român

Miercuri, 8 martie 2017, la sediul Institutului Cultural Român, a avut loc concertul de violă al grupului „I quattro alti”, format din Theodor Andreescu, Michael Carol Mihai Antal, Iulian Popovici și Sorin Spasinovici. Tinerii violiști sunt totodată membri ai asociației

8 Mar 2017

Concert cu tineri muzicieni de 8 Martie la Institutul Cultural Român

Vă așteptăm miercuri, 8 martie 2017, de la ora 18. 30, la sediul Institutului Cultural Român, pentru a-i aplauda pe Theodor Andreescu, Michael Carol Mihai Antal, Iulian Popovici și Sorin Spasinovici (violă). Cei patru virtuozi formează grupul „I quattro alti”,

13 Feb 2017

Muzician român selectat în Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO)

În urma audiţiilor de la Bucureşti din noiembrie 2016, Theodor Antoniu Andreescu (violă) a fost selectat ca membru în Orchestra de Tineret a Uniunii Europene. EUYO este un proiect muzical european, care reuneşte cei mai talentaţi muzicieni din toate ţările membre

3 Nov 2016 - 13 Nov 2016

Selecția EUYO: Interviu cu Irina Iacob, coordonator de programe în cadrul ICR

Tinerii muzicieni români cu vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani sunt invitaţi de ARTEXIM şi Institutul Cultural Român să participe la selecţia anuală pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO). Audiţiile vor avea loc pe 19 noiembrie 2016 la Bucureşti.

15 Sep 2016 - 13 Nov 2016

Preselecție pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO), la București

Tinerii muzicieni români cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani sunt invitați de ARTEXIM şi Institutul Cultural Român să participe la selecţia anuală pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO). Audițiile vor avea loc pe 19 noiembrie 2016 la Bucureşti.

23 Jul 2016 - 8 Aug 2016

Tineri muzicieni români selectaţi în European Music Campus Orchestra 2016

În urma preselecțiilor organizate în luna mai  ( patru tineri muzicieni români - Antonia Mihalca (vioară), Ada Torge (violă), Valentina Panca (violă) şi Andrei  Aiordăchioei (corn) au fost selectaţi în European Music Campus Orchestra 2016 - un proiect