România în conducerea EUNIC
Horia-Roman Patapievici a fost ales vicepreşedinte al EUNIC La reuniunea de la Berlin (20-21 iunie 2008) a conducătorilor instituţiilor culturale membre ale organizaţiei EUNIC, reţeaua institutelor culturale din Uniunea Europeană, Horia-Roman Patapievici, preşedintele
EUNIC - European Union National Institutes for Culture
Institutele si centrele culturale ale statelor membre UE reprezentate la Londra au semnat vineri 21 septembrie 2007 carta de constituire a filialei EUNIC Londra. EUNIC (European Union National Institutes for Culture, www. eunic-europe. eu/) este o retea a institutelor
Volumul Corpul, parte a trilogiei Orbitor de Mircea Cărtărescu, tradus în olandeză cu sprijinul ICR
Corpul, partea secundă a trilogiei Orbitor a lui Mircea Cărtărescu, a apărut în traducerea olandeză a lui Jan Willem Bos la editura De Bezige Bij, cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin programul Translation and Publication Support Programme - TPS. NRC Handelsblad,
Artă românească în parcuri londoneze
ICR Londra a sărbătorit alături de oficialităţi din cartierele olimpice amplasarea mai multor lucrări de artă româneşti în estul Londrei, pe durata Jocurilor Olimpice Sculpturi şi instalaţii impresionante ale mai multor artişti români au fost celebrate printr-un
Orchestra Română de Tineret la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin
Sâmbătă, 4 august 2012, Orchestra Română de Tineret (dirijor Cristian Mandeal) va susține la Konzerthaus, Berlin, un concert în cadrul Young Euro Classic, cel mai prestigios festival european dedicat Orchestrelor Naţionale de Tineret. Participarea Orchestrei Române
Vara Culturală Românească în Portugalia
Vara Culturală Românească în Portugalia, proiect inițiat de Institutul Cultural Român de la Lisabona, a prezentat cu succes, pe parcursul lunii iulie a acestui an, un evantai de evenimente din diverse domenii: literatură, teatru, muzică clasică, cântece și dansuri
Rezultatele selecției pentru Programul de Schimburi de Rezidențe Curatoriale Europa-Rusia 2012 derulat de EUNIC
Opt curatori și manageri culturali din Federația Rusă vor fi beneficiarii unor rezidențe în Austria, Franța, Germania, Marea Britanie, Suedia și România. Rețeaua Europeană a Institutelor Naționale de Cultură – EUNIC anunță rezultatele selecției organizate
A apărut ediția de vară a revistei Lettre Internationale
Către cititorii noştriAutor: Adrian Mihalache Trăim, fără-ndoială, într-o epocă interesantă, ceea ce este inconfortabil, dar şi stimulant. Este dificil să te adaptezi mereu schimbărilor neaşteptate, dar este, în acelaşi timp, pasionant să reflectezi asupra
Infocarte.ro: 20 000 de titluri şi numărătoarea continuă
Singurul catalog Books in Print din România, Infocarte. ro (www. infocarte. ro) a ajuns la 20 000 de titluri. Books in Print are o tradiţie îndelungată în ţările occidentale, dar în Europa Centrală şi de Est e prezent în doar 4 ţări. În România Infocarte.
Reacții la decizia de subordonare a ICR Senatului României
Dear Madam, Dear Sir,To Whom it May Concern, I am writing you from the Ph. D. granting institution of the City University in New York, the Graduate Center CUNY with real concern. I have collaborated for many years with the Romanian Cultural Institute, presenting playwrights,
Congresul Societăţii de Studii Româneşti: Europeanization and Globalization: Romanians in Their Region and the World
În perioada 2-4 iulie 2012 va avea loc la Sibiu cel de-al şaselea Congres al Societăţii de Studii Româneşti (Society for Romanian Studies – SRS), eveniment organizat de Societatea de Studii Româneşti (Society for Romanian Studies) şi Universitatea „Lucian Blaga“
Piesa „Ifigenia în Aulida” de Mircea Eliade montată în premieră absolută în Italia
IRCCU Veneţia, coproducător al spectacolului realizat de Teatro Stabile din Catania Piesa „Ifigenia în Aulida” de Mircea Eliade va fi prezentată în premieră absolută în Italia în perioada 26 iunie – 4 iulie 2012, într-o montare realizată de Teatro Stabile,