Acordul-cadru pentru organizarea Festivalului Europalia România în perioada octombrie 2019 – ianuarie 2020 a fost semnat la Bruxelles
În data de 14 septembrie 2017 s-a desfășurat la Bruxelles ceremonia de semnare a Acordului-cadru pentru organizarea Festivalului Europalia România, care se va desfășura în perioada octombrie 2019 – ianuarie 2020. Documentul a fost semnat, pentru partea română,
Criticul Igor Mocanu, invitat în proiectul internațional „Recuperarea Avangardei”
Institutul Cultural Român de la Varșovia susține participarea criticului Igor Mocanu la proiectul internațional artistic și de cercetare intitulat „Recuperarea Avangardei”, realizat, în cooperare, de țările Europei Est-Centrale. O primă etapă a proiectului
Poetul Ovidiu omagiat la Berlin, la două milenii de la moarte
În cadrul prestigioasei manifestări Internationales Literaturfestival Berlin, Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin organizează, în colaborare cu Ambasada României în Germania, colocviul intitulat „Exil și însingurare: Ovidiu – România –
„Expo Ovidius Intermedia – Exil din Exil”, cu ocazia Anului Internațional „Ovidius”
Institutul Cultural Român de la Istanbul vă invită, la început de toamnă, să vă bucurați de o expoziție de excepție. Vernisajul „EXPO OVIDIUS INTERMEDIA - EXIL DIN EXIL” va avea loc pe 12 septembrie 2017, la ora 18. 00 la sediul ICR lstanbul, situat pe
Giorgio Ficarelli și Paul Dujardin, în vizită la Institutul Cultural Român
La invitația președintelui Institutului Cultural Român (ICR), doamna Liliana Țuroiu, luni, 11 septembrie 2017, au fost oaspeți ai ICR domnul Giorgio Ficarelli, din partea Direcției Generale pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare a Comisiei Europeane și
Festivalul Ambasadelor “One World” 2017
Vă prezentăm programul oficial al celei de-a treia ediții a evenimentului Festivalul Ambasadelor, cu tema din acest an ONE World, organizat în perioada 7-10 septembrie 2017 la Grand Hotel du Boulevard (expoziții și conferințe), Cinema PRO (proiecții cinematografice)
Spectacole străine în Festivalul Naţional de Teatru
Păstrând tradiţia iniţiată în anul 2006 de directorul artistic și criticul Marina Constantinescu de a invita mari spectacole ale lumii la Bucureşti în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, şi în acest an, trei producţii internaţionale de prestigiu au fost
Oltea Şerban-Pârâu, un interviu cu Liliana Ţuroiu - Atelier LiterNet
Oltea Şerban-Pârâu: La începutul anului 2017 proiectul dvs Zestrea ajungea la Carnavalul de la Veneţia. Peste două luni deveneaţi preşedinta ICR. Cât de complicată a fost această trecere la nivel personal?Liliana Ţuroiu: Aşa cum ştiţi, lucrurile trebuie
„Cinstirea Zilei Limbii Române” în cadrul Târgului Internațional de Carte de la Beijing
A treia ediție a evenimentului „Cinstirea Zilei Limbii Române” are loc sâmbătă, 26 august 2017, în cadrul Târgului Internațional de Carte de la Beijing, la Noul Centru Expozițional. Evenimentul se desfășoară în sala de conferințe oferită de către organizatorii
Cineaşti români la Festivalul de Film de la Sarajevo
Festivalul de Film de la Sarajevo, aflat la cea de-a 23-a ediţie, se desfăşoară în perioada 11-18 august. Pentru al treilea an consecutiv, Institutul Cultural Român de la Viena este partenerul acestui eveniment, sprijinind prezenţele româneşti la festival. Ediţia
Cvartetul Ad Libitum la cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Marvão
În perioada 21-30 iulie 2017 se va desfăşura cea de-a 4-a ediţie a Festivalului Internațional de Muzică din Marvão (FIMM), condus de renumitul dirijor german Christoph Poppen. La invitația organizatorilor și cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Lisabona,
Spectacole remarcabile de Matei Vişniec, la Avignon în OFF
Matéi Visniec – patru piese de teatru prezente la OFF Migraaaants, ou On est trop nombreux sur ce putain de bateau Din 7 până în 30 iulie, pauză luni la ora 17:15 la Théâtre du Chêne noir Durata: 1h30 În acest spectacol dramaturgul