Ecologie

11 May 2020

Poezie românească, expusă la Varșovia

Expoziția în aer liber „Poezia în oraș/Poems in the City”, în cadrul proiectului cu același nume organizat de EUNIC Varșovia – Asociația Institutelor Naționale pentru Cultură ale Uniunii Europene, în colaborare cu Primăria Varșoviei, Reprezentanța Comisiei Europene

22 Apr 2020

VARȘOVIA. Poeţii Andrei Dósa și Andrei Gamar aduc online „Poezia în oraş”

19 voci de poeţi din întreaga Europă vor pleda pentru aceeaşi cauză. Datorită proiectului „Poezia în oraş”, privirea artistică asupra ecologiei, grijei pentru planetă şi starea ei actuală, determinată de acţiunile oamenilor, pot fi mai bine auzite în această primăvară

25 Oct 2019

Instalația „88 Clouds Will Rain For You” de Iosif Király la Academia Regală de Arte Frumoase din Anvers

Instalația „88 Clouds Will Rain For You”, realizată de artistul și profesorul Iosif Király, a fost găzduită de Academia Regală de Arte Frumoase din Anvers de miercuri, 23 octombrie 2019, până vineri, 25 octombrie 2019, în cadrul festivalului internațional

3 Sep 2019

Expoziția „7 Pionieri Evrei ai Arhitecturii Moderne din România” și participare românească la ECOWEEK 2019

Deschiderea expoziției „7 Pionieri Evrei ai Arhitecturii Moderne din România”, a avut loc marți, 3 septembrie 2019, la Galeria Casei Arhitecților din Israel. Evenimentul are caracter documentar și este organizat de Institutul Cultural Român din Tel Aviv, în colaborare

10 Jul 2019

Vernisaj de artă contemporană româneasca la ICR Budapesta

Expoziția Colour Fields a artiștilor Radu Comsa & Simion Cernica curatoriată de criticul de artă Maria Rus-Bojan a fost vernisată în data de 8 iulie 2019, ora 19:00, la Galeria Institutului Cultural Român din Budapesta. Expoziția explorează noul val de pictură

28 Jun 2019 - 30 Jun 2019

Festivalul Filmului European revine la Sibiu între 28 și 30 iunie

Festivalul Filmului European revine la Sibiu, între 28 și 30 iunie 2019, la Centrul Cultural Ion Besoiu, și aduce șapte filme recente, precum și un clasic al anilor ’90, semnat de Jim Sheridan. Accesul la proiecții este gratuit. Festivalul rămâne fidel

15 Mar 2019 - 18 Mar 2019

Volume inspirate de corespondenţa dintre Pallady şi Matisse, romane de ficţiune şi poliţiste, la standul ICR de la Livre Paris

A doua zi a la standul României de la Salonul Cărţii de la Paris, ediţia a 39-a, a fost dedicată legăturilor dintre artă şi literatură, dintre cei importanţi artişti români Andrei Cădere şi Constantin Brâncuşi, Theodor Pallady şi Henri Matisse. Spaţiul

6 Feb 2019 - 28 Feb 2019

EXPO / ARTA : un dialog plastic franco-român

6 - 28 februarie 2019Vernisaj 5 februarie, ora 17h00Maison de l'InternationalPentru programul ARTA, sprijinit de Institutul Cultural Român de la Paris, Agenția Defazată a reunit artiști români și francezi cu scopul de a incita la un dialog plastic între cele

25 May 2018

Președintele I.C.R. Liliana Ţuroiu, în dialog cu Prințul Charles: „Pentru români, biodiversitatea are și o dimensiune culturală și identitară”

De-a lungul vizitei de ieri, 24 mai, de laInstitutul Cultural Român din Londra, cu ocazia vernisajului expoziției „Transylvania Florilegium” și lansării albumului aferent, A. S. R. Prințul de Wales a purtat mai multe discuții cu doamna LilianaŢuroiu, legate

19 May 2017

Presedintele ICR Liliana Țuroiu a participat la semnarea Convenției Tehnice pentru organizarea Sezonului Cultural România-Franța

Ministrul Culturii și Identității Naționale, Ionuț Vulpescu și președintele  Institutului Francez, Bruno Foucher, au semnat, vineri, la Muzeul Național de Artă al României, „Convenția tehnică” pentru organizarea și finanțarea Sezonului Cultural România-Franța

6 Aug 2014

A apărut nr. 90 al revistei LETTRE INTERNATIONALE / vara 2014

Către cititorii noștri Unul câte unul, supraviețuitorii celui de-Al Doilea Război Mondial părăsesc scena vieții, pentru a se duce într-o lume pe care o speră, probabil, mai bună. Acest fapt îi alertează pe justițiarii din generațiile ulterioare, conștienți

13 May 2014 - 15 May 2014

Alteța Sa Regală Prințul Charles, oaspete de onoare al „Festivalului Transilvania” de la Londra

Timp de trei zile, între 13 și 15 mai 2014, 1 Belgrave Square, prestigioasa adresă românească din centrul Londrei, va deveni scena Festivalului Transilvania, o inițiativă de anvergură a Fundației româno-britanice ADEPT, realizată cu sprijinul Ambasadei României